Cei 10 leproşi - între dar şi dăruitor

Anticipând evanghelia vindecării celor 10 leproşi, dar şi debutul octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor, vă invit să descoperim posibilele motive pentru care majoritatea leproşilor însănătoşiţi nu s-au mai întors ca să-i mulţumească Domnului.

Lepra, boala celor 10, era una de-a dreptul îngrozitoare, fără leac în acele vremi, dar şi una contagioasă. Tocmai din această cauză leproşii trebuiau înlăturaţi din comunitate. Mai mult, ei erau excluşi chiar şi din propriile familii! Este posibil, deci, ca din cauza dorului după cei dragi, cei pe care nu-i mai văzuseră de ceva vreme, proaspăt tămăduiţii să fi uitat de Dăruitorul lor. Atenţie, însă, acest pericol ne priveşte şi pe noi atunci când sănătatea, familia, serviciul sau alte daruri pe care le-am primit, ne ţin departe de Dumnezeu, de chiar Binefăcătorul nostru!

La fel de probabil este şi ca unii dintre ei să se fi gândit să mai aştepte puţin, pentru a se convinge că s-au vindecat de-a binelea. Şi printre ei erau poate unii care ştiau dinainte de a-l întâlni pe Învăţător că se vor face bine dacă sunt optimişti şi dacă vor gândi pozitiv. Deci e posibil ca însănătoşirea lor să nu i se datoreze chiar întru totul lui Isus, credeau aceia. În plus, mai e posibil şi ca cei nouă nerecunoscători să îşi fi spus următoarele: Ce atâta grabă, că doar avem timp suficient să-l căutăm pe Isus. Şi, la urma urmei, poate că nici nu am fost atât de bolnavi precum am crezut!

Un alt motiv plauzibil, pentru care cei nouă nu s-au întors să-i mulţumească Binefăcătorului lor, ar putea fi faptul că erau preocupaţi mai degrabă de împlinirea dispoziţiilor religioase, decât de Isus. Erau atât de nerăbdători să primească din mâna preoţilor documentul care să le ateste vindecarea, încât uitaseră de datoria de bun simţ elementar pe care o aveau, aceea de a mulţumi. Poate că tocmai de aceea samariteanul a fost singurul care s-a întors să-i mulţumească Domnului, pentru că el nu era supus prescripţiilor religioase care se adresau poporului ales. Şi, apoi, prezenţa lui în mijlocul aleşilor poate le-ar fi cauzat acestora neplăceri. Cum puteau ei să se înfăţişeze în faţa preoţilor alături de un străin de credinţă!?!

Faptul că suferinţa îi uneşte pe oameni şi că înlătură prejudecăţile dintre ei este un lucru cert. Cât timp au fost bolnavi, evreii au putut să convieţuiască cu samaritenii. Când însă s-au văzut vindecaţi, nu s-a mai putut! Şi pentru că tot aminteam de octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor, să ne amintim şi de preoţii ortodocşi şi de cei catolici care în temniţele bolşevice, împărţind aceeaşi suferinţă, au putut să se roage împreună. Prea Sfinţitul Ploscaru, Părintele Steinhardt şi mulţi alţii, ne-au dat mărturie despre aceasta. Astăzi însă, când preoţii sunt în libertate, nu o mai pot face, deoarece canoanele religiei interzic rugăciunile interconfesionale!!! Iată, dragilor, chiar şi religia poate să-l despartă pe om de Dumnezeu!

Şi ca să întăresc cele spuse anterior, voi aduce ca argument şi reacţia înverşunată pe care inşi - intitulaţi creştini - au avut-o la auzul veştii că Patriarhul Ecumenic se va întâlni cu Papa. Încă se mai aud ecouri de voci ale înaltelor feţe bisericeşti care cereau excomunicarea Patriarhului, invocând drept motiv rugăciunea făcută alături de „capul ereticilor şi al schismaticilor”… Eu cred că avertismentul transmis de Hristos preoţilor care i-au fost contemporani - acela că “vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu” (Matei XXI, 31) - le este adresat totodată şi celor care s-au îndrăgostit mai mult de canoane decât de Domnul!

În concluzie, atitudinea ingrată a celor nouă leproşi însănătoşiţi ne atrage atenţia asupra a două pericole de care trebuie să ne ferim: 1) să aşezăm darurile primite paravan între noi şi Dătătorul nostru; 2) preocupaţi până peste cap cu practicile şi cu obiceiurile religioase, să-l pierdem tocmai pe Isus.