miercuri, 25 martie 2020

O veste bună în vremuri nebune

Bunavestire este prin excelență sărbătoarea asumării, sărbătoarea lui “Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38) rostit cu toată răspunderea. Pentru Maria, asumarea maternității Fiului lui Dumnezeu a însemnat totodată și asumarea suferințelor care veneau la pachet cu vestea adusă de Arhanghelul Gabriel. Bineînțeles că bucuria nașterii lui Isus a fost una care a depășit granițele acestei lumi – și mamele ne pot confirma acest lucru –, însă fiat-ul Sfintei Fecioare nu a însemnat decât asumarea desfătării, ci și pe cea a durerii ce avea să urmeze. Condițiile mizere găsite în Betleem, unde avea să-l nască pe Mântuitorul lumii, apoi emigrarea într-o țară străină, dar mai ales condamnarea și executarea Fiului preaiubit, au fost și ele incluse în răspunsul afirmativ dat de Maria arhanghelului.

Cunoscând toate aceste lucruri, astăzi suntem invitați să ne întrebăm cât de mult sau cât de puțin ne-am asumat și noi identitatea creștină. Așadar, suntem noi creștini full-time – atât în bucurii, cât și în suferințe – sau mai curând ne trăim credința part-time, adică suntem credincioși doar atunci când și vremurile ne sunt favorabile? Spunem și noi în vremuri de încercare: “Fie mie după cuvântul tău!”, sau îi suntem fideli lui Dumnezeu și Bisericii sale sfinte doar atunci cand e senin în viețile noastre? 

Ar fi absurd, desigur, să credem că Dumnezeu iubește suferința. Spre exemplu, în timpul rugăciunii din Grădina Ghetsimani (Matei 26), putem vedea lămurit că Isus nu își dorește suferința – “Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la mine paharul acesta!” –, dar că și-o asumă – “Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de mine paharul acesta fără să-l beau, facă-se voia ta!”. Această perioadă critică, a pandemiei prin care trecem, trebuie privită ca pe o vinere a pătimirilor, deci cu speranța că va veni și timpul învierii și al mântuirii noastre, timp în care ne vom putea veseli fără nici o opreliște. Însă, înainte de a sălta și de ne bucura de viață, va trebui să ne asumăm și noi  precum a făcut și Sfânta Fecioară Maria  urcușul pe Golgota.

În concluzie, cine vrea să trăiască intens bucuria vieții și a învierii, va trebui să urce mai întâi pe Dealul Căpățânii. Nu există altă cale spre viaţă, decât aceea pe care însuşi Isus Hristos a mers. Dar, preabunilor, sus inimile, pentru că nouă ne va fi cu mult mai uşor să parcurgem acest drum, deoarece poteca a fost deja bătătorită!


vineri, 20 martie 2020

De ce permite Dumnezeu acestă pandemie?

Tot ceea ce ni se întâmplă în aceste zile co-vidate confirmă un singur lucru: cât de răsfățați suntem și cât de mult ne-am obișnuit cu viața de huzur. Pe noi – europenii, în general – ne-a binecuvântat Dumnezeu cu vârf și îndesat. Cu adevărat că ni s-a turnat în sân o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf (Luca 6, 38). Dar am uitat să oferim, să fim milostivi, singura clauză care însoțea pachetul full option cu care ne-am desfătat de zeci de ani pe bătrânul continent. În schimb, am siluit libertatea și viața bună, considerându-le pe acestea ca fiind sub stâpânirea noastră și nu în administrare, așa cum ar fi trebuit. Se cerea deci să fim economi fideli peste avuția primită de la Dumnezeu (Luca 12, 42-44), dar ne-am urcat ca găina în vârful grămezii și am risipit după bunul plac, asemenea slugii necredincioase (v. 45).
Concret, suntem generațiile care au primit har peste har: pace, libertăți de tot felul, stabilitate, confort, hrană și resurse din belșug, descoperiri tehnologice etc., etc. Însă, în loc să îi fim mulțumitori lui Dumnezeu pentru toate acestea, singura noastră preocupare a fost cum să le pervertim. Astfel, am transformat pacea în frici și în angoase, libertatea în libertinaj, stabilitatea în nestatornicie, confortul a devenit risipă și huzur, mâncării i-am pus foiță de aur, de resurse am abuzat până la epuizare, iar tehnologia a devenit noul nostru dumnezeu. Și cu toate acestea, încă ne mai considerăm întreptățiți să ridicăm pumnii spre cer și să întrebăm: de ce Dumnezeu permite această plagă a virusului chinezesc și, mai ales, de ce nu mai putem trăi ca până acum, după bunul nostru plac?
Răspunsul este unul simplu și fără echivoc: Dumnezeu nu este sursa răului, ci dimpotrivă este bun şi blând şi plin de îndurare cu toți cei ce îl cheamă (Psalmul 85, 4 / 86, 5). Și, deși este atotputernic, Dumnezeu nu poate și nu vrea să încalce libertatea omului, nici măcar atunci când, pe timp de epidemie, acesta ar trebui să stea izolat în casă și nu să iasă afară, ca să devină sursă de răspândire a temutului virus încoronat. Altfel spus, în situații precum cea expusă, deși multora li s-ar părea absurd, Dumnezeu pune mai mult preț pe libertatea omului, decât pe răspândirea epidemiei. Deci nu în direcția cerului ar trebui să-l căutăm pe vinovatul de serviciu al acestor zile, ci pe băncuțele din fața blocului, și pe alei, și în general pe afară, acolo unde răsfățații acestei lumi profită de darul libertății pentru a-l sfida pe Dumnezeu și creația sa.
În concluzie, noi nu suntem cobaii, ci colaboratorii planului dumnezeiesc, și este de datoria noastră să ne ridicăm la această demnitate. Dumnezeu vrea și poate să ne salveze, dar nu o va face dacă nu vom contribui și noi la acest plan, dacă nu vom dori și noi să fim salvați. “Şi aceasta este încrederea pe care o avem în el, că, dacă cerem ceva după voinţa lui, el ne ascultă” (1 Ioan 5, 14). Iar voința Domnului e ca noi să fim mântuiți de păcat și de osânda lui, dar nu ca niște fii răsfățați, ci ca unii încercați și perfect conștienți de credința noastră. De aceea, rugăciunile noastre, în aceste zile, nu ar trebui să se rezume doar la înlăturarea acestei pandemii, ci ele ar trebui să mai cuprindă și următoarea intenție: Doamne, știu că tu ești mântuitorul meu, descoperă-mi, te rog, planul tău și arată-mi care este lecția cu care să rămân la sfârșitul acestei încercări!

Dumnezeu dă, dar noi ce facem?


Astăzi, când la Dumnezeiasca Liturghie am fost doar jumătate dintre cei de duminica trecută, a fost destul de diferit. Stânjenitor chiar. Oare cum va fi atunci când nimeni nu va mai putea participa la ceremoniile religioase?... Vom vedea, se pare că Dumnezeu vrea să ne descopere și această inedită situație. Evident, nu am fost hirotonit pentru a sluji cu biserica goală și nici nu mi-am putut închipui o astfel de situație, dar dacă e musai, o voi face cu toți frații și cu toate surorile comunității noastre în inimă. Știu că și ei mi se vor alătura, de acasă sau de la serviciu și nu din market sau din cinema. “Dacă ar fi să ne întrebăm pentru ce există preotul, atunci ar trebui să răspundem: pentru Euharistie!” – îmi spunea PF Cardinal Lucian în fericita zi a hirotonirii mele. Așadar, lucrul cu adevărat important și demn de reținut și consolant este următorul: cât timp preoții vor fi preoți, Sfintele Liturghii și rugăciunile nu se vor opri, ba dimpotrivă, vor fi celebrate zilnic, cu și mai mare fervoare! Și nu doar la Râmnic, ci și în țară, și în toată lumea, independent de poziția cârtitorilor. Desigur, înainte de a ne împreuna mâinile pentru rugăciune, le vom spăla, bine, bine, cu săpun, măcar vreo 20 de secunde.

Să ne amintim în aceste momente de cumpănă și de cuvintele Sfântului Pavel care ne îndeamnă să însuflețim și mai mult harul lui Dumnezeu pe care l-am primit, pentru că Dumnezeu nu ne-a dat duhul fricii, spune apostolul, ci pe cel al puterii şi al dragostei şi al înţelepciunii (2 Timotei 1, 6-7). Încredințați, așadar, de cuvintele Sfintei Scripturi, să fim puternici și să nu-l ispitim pe Dumnezeu cerându-i să ne facă ceea ce noi înșine am putea face. Spre exemplu, dacă ne știm vulnerabili în fața noului virus, am putea să evităm spațiile aglomerate singuri, fără să cerem vreun ajutor divin în acest sens. Iar despre spiritul iubirii, ce să vă spun... Ar trebui să-l scoatem mai des de la naftalină. Și am fi avut ocazia chiar zilele trecute, atunci când s-a cerut închiderea granițelor în fața celor care își căutau refugiu acasă. Ce ticăloșie! Nu în vremuri de încercare ar trebui să fim altruiști? Iar cu spiritul înțelepciunii ce-am făcut? Nu ni s-a dat ca să luăm bun de mâncat tot ce ne pică în cioc. Deși nu ne-am gândi, vom răspunde la drepta judecată și pentru fiecare știre falsă pe care am crezut-o deși părea de necrezut, dar mai ales pentru acele știri pe care le-am distribuit fără să le fi verificat veridicitatea.

“Fericit este omul care rabdă ispita, căci, dupa ce a fost gasit bun, va primi cununa vieții pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-l iubesc.” – Iacov 1, 12.