22 octombrie, este ziua în care Biserica
îl aminteşte pe Sfântul Ioan Paul al II-lea, papă, cel care a fost, fără nici
un dubiu, omul sfârşitului de mileniu care abia a trecut. Eu îl mai numesc pe
acesta şi primul meu papă (consider
că nu mai e cazul să justific şi de ce). Fragmentul pe care l-am ales ca titlu
face parte din discursul pe care sfântul părinte Ioan Paul II l-a rostit
duminică, 22 octombrie 1978, în ziua inaugurării pontificatului său. Acest apel,
de a-i deschide larg porţile Mântuitorului şi de a renunţa la frică, este unul
adresat lumii întregi - „Deschideţi-i larg
porţile lui Isus!… Deschideţi graniţele statelor, sistemele economice, la fel
şi pe cele politice, vastele câmpii ale culturii, ale civilizaţiei… Nu vă fie
frică! Isus cunoaşte ce e înăuntrul omului…” -, dar şi lui însuşi, celui
care a recunoscut chiar în ziua alegerii sale că s-a temut de acea numire.
Chiar dacă acest îndemn a fost interpretat
mai ales ca o sfidare la adresa regimurilor comuniste, Ioan Paul al II-lea a
reluat acest apel şi după prăbuşirea acestora în Europa, dovadă că sensul
acestui imbold era unul mult mai larg. Astfel, la Viena , în 1998, primul meu
papă rostea următoarele cuvinte: „La
începutul pontificatului i-am invitat pe credincioşii reuniţi la Roma , în piaţa Sfântul Petru,
să-i deschidă porţile lui Isus. Astăzi îmi repet apelul către bătrânul
continent: Europă, deschide porţile tale lui Isus!” Însă, invitaţia la
deschiderea sistemelor politico-economice nu înseamnă şi supunerea Bisericii - aşa
cum greşit ar crede unii - în faţa acestora. Acelaşi papă spunea în 1979: „Biserica vrea să se menţină liberă în faţa
sistemelor opuse, pentru a putea opta doar în favoarea omului”.
Desigur că mi-ar fi extrem de dificil să
subliniez care ar fi fost cea mai însemnată realizare a pontificatului său. Aş
avea de ales între misionarism, ecumenism, declinul şi căderea comunismului în
Europa, apărarea vieţii, opoziţia faţă de războie (în special faţă de cel din
Golful Persic), înfiinţarea zilelor mondiale ale tineretului etc. etc. Toate
acestea şi nu numai merită atenţie deosebită. Eu mă voi mai opri asupra altor
cuvinte ale papei Ioan Paul II care au impresionat omenirea şi au intrat în
istorie, cea mai frumoasă din cererile sale de iertare, rostită la 21 mai 1995
în Cehia: „Astăzi, eu, Papă al Bisericii
Romei, în numele tuturor catolicilor, cer iertare pentru toate greşelile
făptuite împotriva necatolicilor de-a lungul istoriei frământate a acestor
popoare şi în acelaşi timp, ofer iertarea Bisericii Catolice pentru ceea ce au
avut de suferit fii săi”
La câteva săptămâni după rostirea
cuvintelor de mai sus, la
Presov (Slovacia), omul
sfârşitului de mileniu ne-a oferit, probabil, şi cel mai umil gest ecumenic al
său. Iată contextul acestui gest: la 2 iulie 1995, la Kosice , papa a beatificat
trei preoţi martiri ucişi de autorităţile protestante în anul 1619. Ca răspuns
la această proclamaţie, în ziua precedentă, un grup de protestaţi s-au adunat
la monumentul celor 24 de evanghelişti executaţi de autorităţile catolice în
1687, în Presov. Gestul uimitor al papei constă în faptul că, după ce a omagiat
măreţia spirituală a martirilor evanghelişti în predica de la Kosice , printr-o hotărâre
de ultim moment, a mers pe jos, în ploaie, pentru a se
reculege în faţa monumentului martirilor protestanţi din Presov.
În încheiere amintim şi că Sfântul Ioan Paul II este cel care a
schimbat profund imaginea despre papă şi chiar despre cler, apropiindu-o de
creştinul obişnuit al timpului nostru, iar pontificatul său a fost parcă menit
să reevanghelizeze lumea întreagă şi
să aducă în discuţie râvnita unitate între Biserici. Sfinte Ioan Paul al II-lea, roagă-te pentru noi şi pentru unitatea Bisericii lui Hristos!
