Nu ştiu cum şi nici de ce,
dar de Ziua Copilului m-am trezit fredonând: „Noi în anul 2000, când nu vom mai fi copii…” – da, da, cântecul
acela preluat de Guess Who - şi am
ţinut-o aşa toată ziua. Lăsând deoparte critica epocii de tristă amintire,
pionier fiind pe-atunci, chiar îmi doream cu fervoare să vină anul 2000 şi să
las copilăria cu toate problemele ei în urmă. Atunci, ca mai toţi copiii
necopţi, aş fi vrut să fiu cum sunt acum, iar acum..., ghiciţi ce? Păi, da, aş
vrea să fiu cum eram atunci! Şi am o vagă bănuială că lucrurile nu s-au
schimbat prea mult şi că tinerii, copiii anilor 2000, aşteaptă şi ei, la fel,
cu nerăbdare să crească.
Şi de ce nu ar sări şi
tinerii de azi peste copilărie, mă rog? Doar au aceleaşi motive pe care le-am avut
şi eu. Cât să mai suporte şi ei viaţa aceasta îngrădită de părinţi şi de şcoală
şi de toate regulile imposibile de pe lume? Gata cu dependenţa de toţi şi de
toate! Să vină imediat timpul când tinerii vor hotărî singuri cum să se îmbrace
şi ce să mănânce, când îşi vor face singuri programul şi când nu vor mai avea
teme, când vor putea să stea pe-afară până în zori şi când vor putea să
iubească cât vor şi pe cine vor ei; yupiii, să vină!!
Da, prieteni tineri, dar vor
veni şi facturile, şi grija pentru ziua de mâine, şi ruptul de oase la
serviciu, şi lupta exasperantă pentru o funcţie mai bună, şi surmenajul… Şi,
mai apoi, ca o binecuvântare, vor veni şi copiii. Şi aşa, veţi lua o gură mare
de oxigen şi veţi spune că tot efortul acesta şi toată graba nebună cu care aţi
ars etapele tinereţii au meritat. Şi veţi avea dreptate, copiii chiar merită
totul. Dar ştiţi ceva? Şi copiii voştri vor creşte şi, la rândul lor, vor vrea
şi ei să hotârască singuri cum să se îmbrace, şi cât să stea pe-afară, şi pe
cine să iubească. Vor vrea şi ei - micii piromani - să-şi dea foc copilăriei.
Iar voi îi veţi privi aproape neputincioşi şi veţi fi stupefiaţi că propriile
odrasle vă vor repeta greşeala de a fi ieşit înainte de vreme din copilărie.
Aşadar, preabunii mei
prieteni, vă întreb – deloc retoric - din nou: de ce să nu vă bucuraţi de cel
mai curat timp al vieţii, de ce să nu mai copilăriţi? Nu faceţi greşeala pe
care şi eu am făcut-o, ci mai rămâneţi copii, mulţi ani de-acum, cât mai mulţi
ani!
