În zilele acestea rulează în cinematografe un film muzical destul de simpatic, Călătoria către Betleem (Journey to Bethlehem), o reinterpretare a celei mai importante și mai frumoase povești din istoria omenirii: povestea Nașterii lui Isus. Desigur, vă voi lăsa pe domniile voastre să hotărâți dacă acest film de tip Disney este sau nu mai bun decât Cartea. Ceea ce vă pot spune este că întregul adevăr al întrupării lui Dumnezeu este cuprins doar în Sfintele Scripturi. Cu această convingere, așadar, putem viziona și filmul care, măcar datorită muzicii și a scenelor amuzante, nu va putea fi considerat chiar o pierdere de timp.
Trecând peste unele neconcordanțe ale scenariului cu textul Sfintei Scripturi – pare, totuși, că evangheliile după Matei și Luca au fost sursele principale ale scenariștilor –, acest film pune în prim-plan trei feluri de iubire: cea dintre Maria și Iosif, apoi cea a acestora pentru Isus, Fiul lor atât de special, dar mai ales iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Contemplând deci la Nașterea Domnului, putem vorbi de împletirea într-un mod minunat a iubirii omenești cu cea dumnezeiască, pentru că unde am putea pregusta mai bine iubirea desăvârșită a lui Dumnezeu, decât în mijlocul propriilor noastre familii?
De fapt, Dumnezeu însuși este ca o familie! În limbajul uman, nu vom găsi o alegorie mai potrivită pentru definirea Misterului Preasfintei Treimi decât următoarea: Dumnezeu este ca o familie. Pentru că pe Dumnezeu îl numim Tată, datorită paternității sale; îl numim Fiu, datorită filiației sale; și îl numim Spirit Sfânt, pentru că iubirea supranaturală care plinește comuniunea Sfintei Treimi este ea însăși o persoană. Dar să nu ne înșelăm, Dumnezeu nu este ca familiile noastre, ci acestea trebuie să fie ca Dumnezeu. Pentru că familiile noastre sunt imperfecte, în schimb, Sfânta Treime este desăvârșită. Iar Crăciunul este – așa cum i se și spune – o sărbătoare a Familiei, mai ales a celei scrise cu majusculă.
Lăsând deoparte coregrafia secvențelor muzicale din filmul de care vă pomeneam și discursul teologic, vă invit la un răgaz în care să reluăm versetele evanghelistului Luca:
“Iosif s-a suit din Galileea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem, (...) să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, l-a înfăşat în scutece şi l-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.” (Luca 2, 4-7).
Iar acum, să facem un exercițiu: să ne întrebăm care sunt cuvintele care ne-au atras atenția. Maria era însărcinată, trebuia să nască... Și l-a născut pe Fiul... L-a înfăşat în scutece, l-a culcat în iesle... În casa de poposire nu era loc pentru ei... Iată de cât de puține lucruri a fost nevoie pentru înfăptuirea celui mai glorios moment din întreaga istorie a omenirii! Iată de cât de puține lucruri a fost nevoie pentru a fi mântuiți!
Crăciunul este, așa cum deja am spus, o sărbătoare a familiei, dar totodată este și una a discreției, a cumpătării și a bunului simț. Ne aflăm în acel timp în care Isus-Cuvântul își caută din nou locaș în sufletele noastre. Preferințele lui Dumnezeu au rămas aceleași: inimile smerite, dispuse să-i slujească. Să nu cumva să ne amăgim, distrași de forfota orașelor împopoțonate. Isus nu s-a lăsat impresionat de bunăstarea și de bogățiile lumești de acum 2000 de ani, nu o va face nici de data aceasta. Și dacă o familie și un locaș i-au fost de ajuns lui Dumnezeu, pentru a se întrupa, nici noi nu putem pretinde mai multe din cele care-i aparțin acestei lumi.
În acest timp dumnezeiesc, să ne mai îndreptăm atenția și către cei pribegi care își caută un loc printre străini, adică printre noi. Către cei care, plecați departe de casă din varii motive, împărtășesc astăzi soarta Sfintei Familii. Atât de uzitatul spirit al Crăciunului se poate rezuma la grija față de aceștia și față de cei aflați în nevoie. Cum altfel l-am putea găzdui pe Isus, cel care ne transmite că, ori de câte ori facem aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai săi, lui i le-am făcut (Cf. Matei 25, 40)?
