“Magia” Crăciunului

Mai ieri, o prietenă ne arăta pe Facebook câteva poze cu luminițele târgului de Crăciun din centrul Râmnicului și își numea postarea: “Magie”. Dar asta nu-i nimic. În anii trecuți, de Crăciun, am primit – tocmai eu, un fan declarat al urărilor de sezon – câteva mesaje text care îmi doreau să am parte de “sărbători magice”. Și tot așa...

Acestea și multe altele m-au făcut ca, anul trecut, de Sărbătoarea Nașterii Domnului, să îi ameninț pe parohieni că am de gând să îi fac să simtă și ei cu adevărat “magia” Crăciunului. Cum? Le-am zis că, odată și odată, îmi voi face curaj și voi opri căldura în biserica noastră, cu una-două zile înainte de Sărbătoarea Întrupării, voi strânge covorul și acoperămintele, voi scoate afară bradul împodobit și toate florile din fața catapetesmei și, dacă e posibil, chiar și băncuțele. Nici măcar becurile nu le voi mai aprinde. Iar în dimineața Crăciunului – mai ales după o noapte geroasă de ajun – să simțim cu toții, în jurul celor două lumânări aprinse pe masa altarului, cât de “magică” a fost venirea în această lume a Pruncului Sfânt, la Betleem. Și să știți, domniile voastre, că încă nu am renunțat la aceast gând.

Știu, mi s-a dus deja vestea printre cunoscuți că aș fi un Grinch, însă, la fel, și eu am auzit de creștini care pe 25 decembrie nu-l mai așteaptă pe Domnul coborât din Cer, ci pe Moșul scoborât pe horn. Iar preoții, preabunilor, nu sunt nici reni și nici elfi, așa cum nici predicile nu sunt sufletul comerțului și nici bisericile nu sunt mall-uri. Deși s-au mai văzut și astfel de situații. Sau coruri de copiii cântându-i, în biserici, personajului lapon și nu lui Dumnezeu cel Întrupat. O altă “magie” a sărbătorilor de iarnă, nu-i așa?

Nu magie ar trebui să fie adjectivul care să descrie nașterea Celui mai presus de ființă. Nu a fost nimic magic sau ocult și nici măcar feeric în sărăcia staulului-peșteră din Betleemul Iudeii. Spectaculos, nici atât. Dumnezeu nu este superstar. Sfânt, da, e un atribut cât se poate de potrivit pentru Crăciun. La fel și Dumnezeiesc. Dar la fel de potrivite sunt și următoarele: simplitate, discreție, îngrijorare, renunțare. Prin urmare, cu mult mai potrivită decât atât de lipsita de originalitate urare: “Fie ca magia Crăciunului să facă poc-poc!”, ar fi următoarea: “Fie ca să petrecem această sfântă și dumnezeiască sărbătoare cu simplitate și cu discreție, îngrijorați de nevoile celorlalți și dispuși să renunțăm la puținul nostru, pentru Domnul!”.

Apoi mai sunt și toate celelalte “tradiții” nestrămutate care au și ele magia lor: sunetul de pocnitori sau de dobe care anunță trecerea caprei, spectaculoasele artificii sau, mai nou, drone de pe cer, învălmășeala și goana după cadoul sau după sejurul perfect, hipnoticele luminițe aruncate peste toate, ghiftuirea cu cozonac și caltaboș, petrecerile tematice etc., etc. Și ce face, de fapt, “magia” acestora? Ne distrage atenția de la adevăratul cadru al Crăciunului. Ne face să uităm – cât de confortabil, nu-i așa? – că locul în care Pruncul Sfânt vine este doar o peșteră mizeră. Și nu la pereții între care trăim mă refer aici, ci la cei ai sufletelor noastre. Așadar, Nașterea Domnului ne invită la introspecție și nicidecum la lăfăire. Și doar așa, privind în întunecimea din noi, în peștera propriului suflet, îl vom putea vedea pe Isus luminându-ne tot mai mult cu prezența lui sfântă. Altfel..., sunt pline orașele de luminițe.

Axă cronologică a Bisericii Române Unite cu Roma

🔸Unirea cu Biserica Romei – 1698 și 1700. Episcopul român Atanasie Anghel a convocat la Alba Iulia cele două sinoade la care protopii, preoții și țăranii participanți au hotărât unirea cu Biserica Romei. Prin această decizie se dorea asigurarea libertăţilor şi privilegiilor românilor transilvăneni, dar și păstrarea neschimbată a ritului, calendarului și obiceiurilor religioase.

🔸Constructia Catedralei “Sfânta Treime” din Blaj – 1741-1748. După ce în 1737 Inochentie Micu-Klein a mutat sediul episcopal de la Făgăraș la Blaj, ilustrul episcop unit a dispus ridicarea catedralei episcopale, devenită între timp catedrală arhiepiscopală majoră.

🔸Deschiderea Școlilor Ardelene – 11 octombrie 1754. Deschiderea şcolilor din Blaj de către episcopul Petru Pavel Aaron a însemnat, cu siguranţă, cel mai important eveniment al secolului al XVIII-lea, în vederea emancipării românilor de pretutindeni. De aceea, în zilele noastre, 11 octombrie este sărbătorită de Statul Român ca fiind Ziua Școlii Ardelene.

🔸“Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae” – 1791 și 1792. Acestea au fost două memorii – redactate la Blaj și înaintate împăratului Leopold al II-lea – în care liderii transilvăneni au formulat revendicările românilor. Primul a fost semnat de Ignatie Darabant, episcopul unit de Oradea, iar cel de-al doilea de către Ioan Bob, episcopul unit al Blajului, și de Gherasim Adamovici, episcopul ortodox al Transilvaniei.

🔸Biblia de la Blaj sau Biblia lui Samuil Micu – 1795. Cea de-a doua traducere a Sfintei Scripturi în limba română a avut, pentru o perioadă îndelungată, o influență majoră asupra limbajului biblic românesc.

🔸Adunare Națională de la Blaj – 3/15 mai 1848. Proclamația adoptată cu această ocazie îi era adresată împăratului Ferdinand I și relua revendicările naţionale, politice, religioase şi sociale ale națiunii românești din Transilvania. Președinții Adunării au fost: episcopul unit Ioan Lemeni și episcopul ortodox – ce abia fusese hirotonit – Andrei Şaguna. Dintre revoluţionarii paşoptişti greco-catolici implicați în eveniment îi amintim pe: Simion Bărnuţiu, Timotei Cipariu, George Bariţiu și Andrei Mureşanu (autorul poemului “Un răsunet”, denumit ulterior “Deşteaptă-te române”, care din 1990 a devenit imnul de stat al României).

🔸Unirea Transilvaniei și a Banatului cu Regatul României – 1 decembrie 1918. Biserica Română Unită a avut un aport decisiv în realizarea acestui eveniment. Amintim doar că Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a fost convocată de Ştefan Cicio-Pop, eparhiot unit de Gherla; că Gheorghe Pop de Băseşti – greco-catolic și el – a fost desemnat preşedintele Marii Adunări; și că printre cei care au ținut discursuri înflăcărate s-au numărat Iuliu Maniu (avocat al Bisericii Române Unite cu Roma), Alexandru Vaida-Voevod (descendent al unei familii româneşti ce se înrudea cu episcopii uniţi Ioan Bob şi Ioan Lemeni) și episcopul greco-catolic de Oradea Mare, Demetriu Radu (ucis doi ani mai târziu în atentatul cu bombă din Senatul României). Mai trebuie spus și că dintre toţi cei 1228 de delegaţi, cinstea de a citi Rezoluţia Unirii la tribuna principală i-a revenit episcopului greco-catolic de Gherla, Iuliu Hossu.

🔸Desființarea Bisericii Române Unite cu Roma – 1 decembrie 1948. Am văzut deja ce a însemnat 1 decembrie 1918. Aceeși dată, dar 30 de ani mai târziu, în 1948, a însemnat, din nefericire, desființarea samavolnică a aceleiași Biserici Greco-Catolice, de către Republica Populară Română, prin Decretul nr. 358/1 decembrie 1948.

🔸Primul episcop greco-catolic ucis de regimul totalitarist ateu – 10 mai 1950. Moartea episcopului Vasile Aftenie a fost cel dintâi tribut de sânge plătit de episcopii români uniți în condiţii încă necunoscute în întregul lor tragism. Cel din urmă episcop greco-catolic mort în detenție (din cei șapte) a fost Iuliu Hossu, la 28 mai 1970. Ambii au fost înmormântați la cimitirul Bellu catolic din Bucureşti.

🔸Primul cardinal român – 28 aprilie 1969. Iuliu Hossu a fost creat cardinal “in pectore” de către papa Paul al VI-lea, în timpul în care se afla în detenție la Mânăstirea ortodoxă Căldărușani. El a fost primul dintre cei trei cardinali români de până acum.

🔸Repunerea în drepturi a Bisericii Române Unite cu Roma – 31 decembrie 1989. După evenimentele sângeroase din decembrie 1989, prin Decretul-Lege nr. 9/31 decembrie 1989, a fost abrogat Decretul nr. 358/1 decembrie 1948, cel care scosese Biserica Greco-Catolică din România în afara legii.

🔸Biserică Arhiepiscopală Majoră – 16 decembrie 2005. Papa Benedict al XVI-lea a ridicat Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș la rangul de Arhiepiscopie Majoră, Biserica Română Unită dobândind astfel autonomie similară cu cea a patriarhiilor catolice orientale.

🔸Beatificarea celor șapte Episcopi Martiri – 2 iunie 2019. Cei șapte episcopi greco-catolici – Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu – au fost beatificați în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, celebrată pe Câmpia Libertății de la Blaj, de către Papa Francisc, aflat în vizită apostolică în România.