marți, 8 septembrie 2020

La care dintre sărbătorile Mariei putem spune “La mulți ani”?

În fiecare an, în această perioadă, se tot reîncălzește următoarea ciorbă: Când trebuie să-i felicităm pe cei care poartă numele Sfintei Fecioare, de Nașterea acesteia sau și de Adormire? Cei care abia așteaptă un motiv pentru a benchetui susțin că felicitările, masa și dansul trebuie făcute de ambele sărbători. Ceilalți sunt convinși că doar de Naștere, uitând prea repede că de Adormire celebrăm în egală măsură și Înălțarea Maicii Domnului cu trupul și cu sufletul la gloria cerească. Un alt argument al acestora din urmă e, bineînțeles, tradiția Bisericii. Dar care tradiție? Că eu, care sunt cât de cât dus pe la biserică, nu am găsit nicăieri referiri la chestiunea în cauză. Și să nu mai spunem că majoritatea covârșitoare a sfinților din calendar sunt celebrați în ziua trecerii lor din această viață la cea veșnică.

Așadar, veți trage pripit concluzia, Ostropel consideră că le putem spune “lamulțean” tizilor Fecioarei Sfinte de ambele sărbători. Nimic mai fals. Adică da, îi putem felicita pe cei care îi poartă numele Mariei, atât la Naștere, cât și la Adormire, dar nu pe toți. Pentru că nu toți și-au asumat acest nume. Și mai concret, le putem face urări de bine tuturor celor care o știu pe Maica Domnului și care se străduiesc să îi urmeze calitățile – simplitatea, discreția, curăția vieții, atenția la nevoile celorlalți, umilința, sacrificiul, ascultarea... –, dar nu se cuvine să îi felicităm și pe cei care nu doresc să o cunoască pe Regina Cerului. Aceștia cred că cele două zile de sărbătoare le sunt dedicate doar lor și de aceea le și trăiesc ca atare, departe de Biserică și de sacramentele sale. Pentru aceștia putem, în schimb, să spunem o rugăciune, pentru ca și ei să ajungă cât mai repede să o cunoască pe Maria – mama noastră, a tuturor.

Addenda. Nici urările făcute la grămadă pe Fb pentru a fura like-uri nu cred că au un caracter prea creștin. Preotul, când acordă Sfintele Sacramente, nu spune: “Se împărtășesc toți prietenii mei din listă care poartă numele X și derivatele acestuia”, ci spune, pentru fiecare în parte: “Se împărtășește servul lui Dumnezeu X...”. Se poate înțelege că nu avem toți creativitatea la degetul mic, dar să individualizăm niște urări de bine stă la îndemâna fiecăruia.

luni, 20 iulie 2020

Ori la Baal, ori la spital

Deși Sfântul Ilie a trăit cu 3000 de ani în urmă, năravurile lumii de atunci nu erau deloc diferite de cele ale noastre. Și atunci, ca și acum, oamenii șchiopătau de ambele picioare – după cum le și reproșa prorocul – și nu se mulțumeau să adore un singur dumnezeu. Pe de o parte se închinau lui Baal, iar pe de alta nu renunțaseră la credința în singurul și adevăratul Dumnezeu al lui Israel. La fel și noi, credem în Dumnezeu și ne declarăm fidelii săi, dar nu putem renunța la idolii parșivi din viața noastră.
Nu despre patimi mi-am propus să vorbim aici. Alcoolul, violența, infidelitatea conjugală, pornografia, goana după bani – acestea sunt chestiuni de care bunul creștin a învățat să se ferească. De fapt, creștinul practicant ar trebui să aibă o experiență consistentă în lupta cu acestea. Așadar, despre alți idoli - unii mai parșivi, spuneam - aș dori să vorbim.
Televizorul. Oamenii din el, mai exact. Acei deținători unici ai adevărului cărora le aducem osanale și pentru care am fi dispuși oricând să punem mâna pe arme. Cei cărora la sorbim fiecare afirmație, fără să mai considerăm că aceasta ar mai trebui verificată. Templele acestor viței auriți sunt îndeosebi canalele de știri.
Ecranele tactile de toate dimensiunile. Amintiți-vă prin ce dramă ați trecut atunci când ați pierdut sau vi s-a defectat smartphone-ul. Aceste dispozitive ne sunt prezentate ca fiind cel mai în măsură să ne ghideze viața. Ele sunt cele care – cu probabilitate mai mare decât a Sfântului Ilie – ne spun când plouă, sunt omniprezente, atotștiitoare și în plus ne pot infrumuseța chiar și fața.
Copiii. Da, ei, ați citit bine. Adesea ajungem închinătorii micuților noștri. Pe ei îi adorăm mai mult decât orice și pentru ei suntem dispuși să renunțăm la orice, chiar și la poruncile dumnezeiești. Nu putem cinsti ziua Domnului mergând la biserică pentru că bebe este prea mic, dar la mall nu e nici o problemă să îl ducem duminica. Iar problemele cele mai acute apar atunci când bebe crește suficient de mare încât realizează că pentru părinții săi nu există niciun dumnezeu mai presus decât el. Iar de existența Bisericii, a spitalului pentru suflet, nici nu mai vorbim.
Ar mai fi și superstițiile care ne condimentează credința. Știți și domniile voastre: numărul de prosoape dat de pomană la înmormântare, numărul de masluri care să dezlege legăturile, numărul bomboanelor de pe colivă etc. Dar despre acestea am mai vorbit și poate vom mai vorbi și altă dată. Până atunci ne putem întreba cine este baal-ul din viața noastră? Pentru ce/cine suntem dispuși să uităm de Dumnezeu?... Și merită?

marți, 2 iunie 2020

Șapte trepte către Cer

Ei, martiriu asumat,
noi, victime închipuite.

Ei, în temniță și liberi,
noi, prizonieri ai libertății.

Ei, mărturisitori ai credinței,
noi, pietre de poticnire.

Ei, ridicați la cinstea altarelor,
noi, necinstitori, chiar și cu cele sfinte!

Ei, fericiți în încercări,
noi, jalnici, plini de frustrări.

Ei, sfinți ai lui Dumnezeu,
noi, doar după placul lumii.

Ei, șapte trepte către Cer,
noi, însă, preferăm liftul.

luni, 11 mai 2020

Femeia carantineancă

(Adaptare pandemică după Ioan 4, 5-42)

Isus a venit lângă o cetate izolată a Carantinei. Şi era acolo fântâna cu dezinfectant. Iar Isus, fiind ostenit de călătorie, s-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din cetatea izolată ca să scoată soluție dezinfectantă. Isus i-a zis:

- Dă-mi să mă dezinfectez!
- Cum, tu care nu crezi în existența Covid-19, ceri dezinfectant de la mine, deși crezi că am fost manipulată de Oculta Mondială? I-a răspuns femeia carantineancă.
-  Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi cine este cel ce-ţi zice: Dă-mi soluție dezinfectantă!”, tu ai fi cerut de la el şi ţi-ar fi dat dezinfectant permanent.
- Domnule, nici mască nu ai şi nici mănuși nu porți; de unde dar garanția că dezinfectantul tău e permanent? Nu cumva eşti tu mai mare decât OMS-ul, care ne-a dat aceaste măsuri de prevenție; şi OMS-ul însuşi le-a respectat, şi fiii lui, şi turmele lui?
- Oricine se spală cu dezinfectantul acesta, va trebui să se spele din nou. Dar cel ce se va dezinfecta cu soluția pe care i-o voi da eu nu se va mai infecta în veac, căci soluția pe care i-o voi da eu se va face în el izvor de dezinfectant spre viaţa veşnică.
-  Domnule, dă-mi această soluție ca să nu mai trebuiască să mă spăl câte 20 de secunde în mod repetat, nici să mai vin aici să scot.
- Mergi şi cheamă-l pe bărbatul tău şi veniți aici.
- N-am bărbat.
- Bine ai zis că nu ai bărbat. Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus.
- Domnule, văd că tu eşti prooroc. Părinţii noştri s-au dezinfectat pe muntele acesta, dar voi ziceţi că biserica este locul care neutralizează virusul.
- Doamnă, crede-mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta și nici în biserică nu va trebui să vă mai spălați cu apă și cu săpun și apoi cu dezinfectant. Vine ceasul şi acum este, când cei curați se vor închina Tatălui în spirit şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. Spirit este Dumnezeu şi cei ce i se închină trebuie să se dezinfecteze în spirit şi în adevăr.
- Ştim că va veni Mesia care se cheamă Hristos. Când va veni, acela ne va vesti nouă toate.
- Eu sunt, cel ce vorbesc cu tine.

Dar atunci au sosit ucenicii lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie care purta mască și mănuși. Însă nimeni nu a avut curajul să-l întrebe: De ce vorbeşti cu ea? Nu știi că a fost manipulată de Bill Gates care vrea să-i microcipeze pe toți închinătorii?”.

Iar femeia şi-a lăsat recipientul pentru dezinfectant şi s-a dus în cetate şi le-a zis carantinenilor: “Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristosul?”. Şi au ieşit din cetate şi veneau către el. Şi Isus a rămas două zile cu cei care respectaseră măsurile de prevenție împotriva noului coronavirus. Şi cu mult mai mulţi carantineni au crezut pentru cuvântul lui, iar femeii i-au zis: “Credem nu numai pentru cuvântul tău că pe lângă dezinfectantul biocid avem nevoie și de un dezinfectant spiritual pentru suflet, căci și noi înşine am auzit şi ştim că acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii”.

luni, 4 mai 2020

Sfredelele Bisericii


Au trecut 2000 de ani în care Diavolul a avut suficient timp pentru a se convinge că Biserica nu poate fi suprimată cu atacuri din exteriorul ei. Istoria aceasta lungă a demonstrat deja că toate atacurile venite din afară au dus, de fapt, la dezvoltarea și la consolidarea Bisericii. De aceea, consider că acordăm o atenție prea mare acestui asalt mediatic al ultimilor ani. Starea meterezelor care apără tezaurul dumnezeiesc al Bisericii e la fel de solidă ca în vremea Sfântului Pavel, cel care se minuna: “Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?... Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?” (Romani 8).

Așadar nu atacurile venite din exterior ar trebui să ne îngrijoreze, cât cele venite de la noi, din interiorul Bisericii. Acestea sunt cu adevărat devastatoare. “Voi sunteţi sarea pământului. Dar, dacă și sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.” (Matei 5, 13). Fiți buni și permiteți-mi să fac aici o mică paranteză: capitolul 5 al evangheliei după Matei, în întregime, poate fi un excelent balsam în timp de asediu al Bisericii. Revenind la subiect, oricât de puternice ar fi meterezele unei fortărețe, ele devin inutile la atacurile din interiorul cetății.

Deși tentația de a exemplifica e una uriașă, totuși, nu o voi face. Mă voi abține să torn sare pe plaga aceasta întredeschisă. Dar dacă suntem onești, vom ști să ne recunoaștem slăbiciunile. Cu toții, clerici și laici, frați de Botez. Imaginea Bisericii mai e asemănată și cu o corabie, însă, deși ne comportăm ca și când ar fi proprietatea noastră, nu noi suntem armatorii ei. Noi, cei botezați în numele Sfintei Treimi, suntem doar pasagerii purtați, în siguranță, peste valurile acestei vieți. Și această corabie a fost construită la Rusalii ca să reziste oricărei furtuni sau grozăvii. Cu toate acestea, ea ar putea fi scufundată tocmai de micile sfredele din interior. Și nu cred că vreunul dintre noi este atât de egoist încât, odată urcat la bord, să uite de încredințarea Sfântului Petru: “Făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2, 39).

luni, 13 aprilie 2020

Chestionar pentru examen. De conștiință.



Am intrat în Săptămâna Pătimirilor, în timpul întristării, dar cu convingerea incontestabilei victorii a lui Hristos asupra morții. Cu convingerea că planul lui Dumnezeu – unul mult diferit de planurile noastre – este singura carte câștigătoare pe care o putem juca, îndeosebi atunci când miza jocului este chiar viața noastră. Restricțiile cauzate de pandamia Covid-19 ne împiedică să ajungem la preot pentru a ne mărturisi păcatele – lucru de neimaginat cu doar câteva săptămâni în urmă – și lucrul acesta ne afectează pe toți creștinii practicanți. Și eu sunt în aceeași situație, nu m-am mai spovedit de aproape două luni. Recomandarea Bisericii este ca în acest timp să ne facem un examen de conștiință amplu, însoțit de părerea de rău și de hotărârea de îndreptare și de abandonare a păcatelor, iar atunci când se va putea, să mergem la duhovnic și să ne spovedim de toate aceste păcate. Însă, atenție, practica aceasta și Sfintele Liturghii televizate sau transmise online, la fel, nu au valoare sacramentală! Tocmai de aceea spuneam că la sfârșitul acestei pandemii va trebui să-i căutăm pe preoți pentru a primi dezlegarea sacramentală de păcate, în cadrul Sfintei Taine a Mărturisirii.

În cele ce urmează, vă propun un chestionar care v-ar putea fi de ajutor – rețineți, vă rog, condiționalul optativ al formulării mele – pe parcursul examenului de conștiință. Desigur, nu am pretenția de a fi epuizat toate formele și toate spețele păcatului. Din păcate, utilitatea acestui chestionar poate sau nu poate fi găsită, abia după ce îl veți fi parcurs deja. Totuși, pentru a nu abuza de disponibilitatea dvs. și de timpul prețios pe care îl dedicați cititului, nu voi puncta păcatele evidente. Cei care se spovedesc în mod obișnuit le cunosc prea bine pe acestea. Spre exemplu, dacă sustragi portofelul celui care se află înaintea ta la casa vreunui supermarket, nu te vei face vinovat de încălcarea măsurilor de distanțare socială impuse de autorități, cât de încălcarea poruncii a șaptea: “Să nu furi!”. Așadar, puțintică răbdare, posibil să nu doară chiar atât de tare.

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alți dumnezei în afară de mine; să nu îți faci chip cioplit ca să i te închini.
*Toată lumea se închină la ceva, fiecare dintre noi avem o valoare sau ceva care stă în centrul vieții noastre: cariera, banii, puterea, familia, ego-ul, telefonul, hainele de firmă etc. Așadar, cui sau la ce ne închinăm?
*Alte păcate vizate: superstițiile, descântecele, vrăjitoriile, farmecele, horoscopul, ghicitul în diverse; credința în vise sau în viziuni, în magie (nu ne referim aici la arta trucurilor), în amulete, în preoți dezlegători sau taumaturgi etc.

2. Să nu iei/rostești numele lui Dumnezeu în zadar (să nu îl necinstești).
*Dacă Dumnezeu este centrul vieții noastre, singurul căruia i ne închinăm, atunci ar trebui ca acest lucru să se reflecte și în discursul și în faptele noastre. Iar când vine vorba de discurs, spunem și auzim o grămadă de blasfemii, spre exemplu: “Oh, my Gosh! ”, “Dumnezeule! ”, “Of, Doamne!”, chiar și uzitatul “OMG!”.
* Alte păcate vizate: înjurăturile, în general, glumele despre Dumnezeu sau despre lucrurile sacre, blasfemiile, blestemele, acuzele aduse lui Dumnezeu pentru neîmpliniri etc.

3. Adu-ți aminte de ziua Domnului și o sfințește.
*Este o adevărată tragedie că în zilele noastre majoritatea creștinilor nu mai merg duminica la biserică pentru a-i aduce închinare lui Dumnezeu. Noi, practicanții, știm că duminicile au ceva special, o altă textură, ceva dumnezeiesc, doar dacă participăm la Sfânta Liturghie. Pentru ceilalți, duminica a devenit doar o altă sâmbătă. Și aceasta este o problemă serioasă a societății noastre.
*Duminica nu e permisă munca plătită, dar e permisă munca făcută de plăcere cu cei dragi (grădinăritul, spre exemplu). La fel sunt permise diversele activități necesare familiei și serviciile care necesită permanență. Lenea/trândăvia e considerată păcat chiar și duminica.

4. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca să trăiești mult și bine.
*Când vorbim de iubirea aproapelui, începem desigur cu cei mai apropiați nouă: părinții, frații, surorile și copiii noștri. Dacă nu reușim să ne iubim familia, cum vom reuși să îi iubim pe ceilalți? Deci, mai întâi, să exersăm iubirea aproapelui pe cei din familia noastră. În creștinism, familia și valorile sale sunt fundamentale. Așadar, nu ne rușinăm de cei din familia noastră, nu îi disprețuim și nu îi batjocorim, nu îi bărfim, nu ne certăm cu ei, ba dimpotrivă: ținem cont de părerile lor, le arătăm iubirea noastră, ne rugăm pentru ei, îi sprijinim și îi ajutăm la nevoie etc. La fel și în cazul educatorilor sau al formatorilor.

5. Să nu ucizi.
*Crima este o realitate tulburătoare a societății actuale. Zilnic auzim de atentate și de războaie, de oamenii care mor din cauza poluării sau a substanțelor de tot felul. Ce nu auzim e că în România sunt avortați cca. 100.000 de copii anual (aproape 300 de avorturi pe zi). Desigur, îi acuzăm pe oamenii din trecut de cruciade, de inchiziție, de războaiele mondiale, dar uciderea celor fără apărare nu considerăm a fi o problemă. Viața îi aparține lui Dumnezeu, deci nu ne este îngăduit nouă să dispunem de ea.
*Alte păcate vizate: distrugerea sănătății printr-un mod de viață dezordonat (excese de mâncare nesănătoasă, alcool, fumat, droguri, nopți nedormite etc.), violența, bullying-ul, certurile, ura etc.

6. Să nu fii desfrânat (să nu comiți adulter).
*Desfrânarea este o altă problemă majoră a societății, iar adulterul cu atât mai mult. Mulți vor spune că e libertatea omului să facă ce vrea cu trupul său, însă ar trebui să îi rugăm pe cei înșelați de parteneri, pe cei care au suferit din cauza adulterului, să ne spună sincer prin ce au trecut. Din nou revenim la familie. De fapt, comitem adulter de fiecare dată când încălcăm valorile fundamentale ale familiei. Adulterul nu e doar o chestiune privitoare la sex. Ne trădăm familia și atunci când suntem violenți fizic sau verbal, când risipim bunurile familiei, când arătăm dezinteres față de problemele celorlalți etc.
*Alte păcate vizate: nerespecatrea intimității trupului nostru sau al celorlalți, ținutele provocatoare, discuțiile și gesturile indecente, vizionarea imaginilor cu conținut imoral, pe net sau la TV, prieteniile împotriva castității etc.

7. Să nu furi.
*Furtul este o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului, e o violarea a persoanei umane. Comitem un furt chiar și atunci când calomniem pe cineva, atunci când îi răpim din personalitate. Eu consider că furtul, în toate formele lui, este unul dintre primele trei păcate ale românilor. Un fost ministru spunea că suntem un popor de infractori, deci că furtul, corupția, mita, șpaga, ar face parte din identitatea noastră. Îi învățăm pe copii să dea atenții încă de la grădiniță. Darea/luarea de atenții, de plăți, la educatori, la medici, la polițiști, la stat, la preoți, în schimbul serviciilor de tot felul, încalcă porunca a șaptea. La fel și când dăm șpagă pentru a obține diverse funcții. “Corupția ucide” nu este un aforism de ieri, de azi. Corupția este cea care l-a ucis pe Mântuitorul atunci când Iuda a acceptat mita preoților. Ori de câte ori vom da sau vom primi atenții, ne vom asemâna cu Iuda, ucigașul lui Hristos.
*Alte păcate vizate: înșelăciunea, specula, camăta, neplata muncitorilor, distrugerea bunurilor (“Eu dau graffiti, eu fac rap pretty / Numele meu e scris pe pereți, in the city”), jocurile de noroc, nerestituirea lucrurilor împrumutate, copiatul, plagiatul, chiar și cel al postărilor de pe paginile de socializare, etc...

8. Să nu minți (să nu depui mărturie mincinoasă împotriva aproapelui).
*Ar trebui să ne întrebăm la sfârșitul fiecărei zile: azi cu cine am dat de pământ, pe cine am atacat, cât de des am făcut-o, reputația cui am stricat-o? Facem foarte des aceste lucruri, mai ales în interiorul nostru. Dacă dau cu cineva de pământ, am impresia că eu mă ridic. Și de câte ori ne mințim pe noi înșine din cauza propriului ego?
*Alte păcate vizate: deformarea sau ascunderea parțială a adevărului, bârfa, prefăcătoria, lingușirea, discuțiile prostești etc.

9 și 10. Să nu dorești/râvnești femeia aproapelui tău. Să nu dorești/râvnești nimic (nici un lucru) din ceea ce este al aproapelui tău.
*Avem tendința să ne dorim lucruri, dar nu neapărat din cauza valorii lor intrinseci, ci pentru că și altcineva le dorește. O jucărie poate sta mult și bine nebăgată în seamă, până când un copil va vrea să se joace cu ea. Și abia atunci începe nebunia, când un al doilea copil va vrea fix aceeași jucărie. De ce ne dorim atât de mult ultimele generații de telefoane sau de mașini? Sau de ce am vrea să ne îmbrăcăm cu haine de la anumite brand-uri care oricum costă mai mult decât cele obișnuite? De ce ne interesează atât de mult în ce ne îmbrăcăm sau ce telefon avem? Pentru că imităm dorințele celorlalți. Și publicitatea se bazează pe acest principiu. De ce vreau bluza aia? Pentru că o vedetă îmi spune că și ea și-o dorește sau că o are. Dorind ceea ce și ceilalți își doresc devine sursa a o mulțime de tensiuni și dureri în relațiile noastre sociale. Să ne dorim ceva nu e păcat, dar e păcat să ne dorim ceea ce au alții. Acest lucru va duce sigur la conflicte.

În încheiere, recomand nu doar să învățăm și să repetăm zilnic, în minte, Decalogul – un exercițiu spiritual foarte util –, ci să alegem calea și mai grea: aceea de a trăi zilnic conform Decalogului.

luni, 6 aprilie 2020

Despre pandemie și alimente de bază

“Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei şi atunci vor posti...”
(Marcu 2, 20)

Sunt consternat de poziția cu iz mistico-populist luată de unii colegi preoți care compară mersul la supermarket cu mersul la biserică.  Adică, se întreabă ei, dacă poți merge să îți procuri cele necesare trupului, de ce nu ai putea să faci la fel cu cele necesare sufletului? Pentru că trupul, cucernici părinți, ca să trăiască și să fie sănătos, are neapărată nevoie de hrana materială, măcar de alimentele de bază. La fel și sufletul are nevoie de hrană spirituală cea de toate zilele, îmi veți spune, în special de Preasfântul Trup și Sânge al Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. Omiteți însă – din naivitate, sper, și nu din oportunism populist – cel puțin două variabile ale discuției în cauză.

Mai întîi, Biserica nu are și nici nu ar trebui să aibă o tejghea la care să se poată ambala merindea pentru suflet, așa cum se întâmplă la market cu cea pentru trup. Spre deosebire de kilele de cartofi sau de mălai, pe care le putem lua doar de pe rafturile magazinelor, hrana de bază a sufletului – care este rugăciunea – poate fi procurată și acasă, în orice cămară, prin împreunarea mâinilor.

Va veni, cucernicilor, din nou fericita vreme în care le vom da credincioșilor preparatul haute cuisine al Bisericii, pe Hristos-Pâinea, hrana vieții veșnice. Dar până atunci, vă rog, să nu îi hrănim cu aluatul fariseilor și al saducheilor (Matei 16, 6). Bineînțeles, rugăciunea făcută în casă nu se poate compara cu Sfintele Sacramente, dar poate fi hrana de bază pentru suflet, cartofii și mălaiul spiritual. Iar cine se va hrăni frecvent cu acestea, cel puțin trei mese pe zi, își va păstra integritatea sufletului până când va putea să se hrănească din nou cu Pâinea Vieții.

Apoi, noul coronavirus afectează doar sănătatea fizică, nu și pe cea spirituală. Ba, dimpotrivă, primim zilnic mărturii despre creșterea pe alocuri a calității vieții spirituale, în timpul acestei pandemii. Iar integritatea fizică a credincioșilor trebuie să fie și ea una din grijile prioritare ale noastre, ale preoților. Vindecările făcute de Hristos orbilor, muților, șchiopilor etc., confirmă că avem datoria de a ne preocupa și de sănătatea fizică a celor care ne-au fost încredințați.

Și dacă cea mai bună armă propusă în acest moment de cadrele medicale, în lupta cu virusul chinezesc, este izolarea în propriile cămine, pe ce fel de expertize ne bazăm noi, pentru a ignora cu tupeu recomandarea specialiștilor? Că dacă vine cineva să ne spună cum să ne facem slujba, sărim ca arși, dar noi ne putem da cu presupusul despre orice, chiar și atunci când vine vorba de microbiologie! Știința este considerată de Biserică drept un dar pe care Dumnezeu l-a făcut omenirii. Să prețuim deci acest dar.

În acest context găsesc foarte potrivite cuvintele Sfântului Părinte Papa Francisc, omul care pe 27 martie s-a rugat, de unul singur, în Piața Sfântul Petru: “Avem o ancoră: prin crucea lui am fost mântuiţi. Avem o cârmă: prin crucea lui am fost răscumpăraţi. Avem o speranţă: prin crucea lui am fost vindecaţi şi îmbrăţişaţi pentru ca nimeni şi nimic să nu ne despartă de iubirea sa mântuitoare. În mijlocul izolării în care suferim din pricina lipsei de afecţiune şi a întâlnirilor, experimentând lipsa multor lucruri, să ascultăm din nou mesajul care ne salvează: Isus a înviat şi trăieşte împreună cu noi!”.

sâmbătă, 4 aprilie 2020

Pericole morale


În “Ploaia care va veni”, Florian Pittiș confirmă parcă învățătura evangheliei de mâine, a cincea duminică a Postului Mare, spunând că banul şi puterea sunt pericole morale. Să reținem deci că banii și puterea sunt doar amenințări morale, ele nefiind ceva rău, neapărat. Iar în acest timp al pandemiei COVID-19, mai mult decât oricând, ne-am aștepta cu toții ca ele să fie folosite în scopuri bune. Însă, la fel de bine – așa cum s-a și întâmplat în cazul anumitor spitale care au devenit focare de infecție cu noul coronavirus –, banii și puterea pot fi folosite și în mod greșit. Poate de aici și concluzia Moțului, aceea că circul vieții ne-a impus salturi mortale.

Subiectul evangheliei este deci puterea, cea după care tânjeau apostolii Iacov și Ioan. Și, cu siguranță, mai erau pe acolo și alți ucenici care și-o doreau. Dar care este modelul de leadership propus de Mântuitorul? “Care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. (...) Că şi Fiul Omului n-a venit ca să i se slujească, ci ca el să slujească şi să-și dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.”(Marcu 10). Iar în capitolul 13 al Evangheliei după Ioan, vedem și care sunt modestele ustensile ale liderului autentic: prosopul și ligheanul!

Desigur, acum ne-am putea întreba cum ar fi ca liderii zilelor noastre să folosescă și ei aceleași metode și aceleași instrumente, precum Isus. Dar înainte de a căuta și de a găsi practicile eronate de leadership ale fruntașilor noștri politici, vă invit să privim, fiecare dintre noi, la relațiile cu cei din propriile familii. Mai ales în aceste zile în care suntem constrânși să petrecem mai mult timp împreună. Cum ne raportăm la aceștia? Sunt prosopul și ligheanul – metaforic vorbind – uneltele nepretențioase de care ne ajutăm pentru a-i convinge pe ceilalți? Sau folosim alte arme – precum îmbufnarea, șantajul emoțional, amenințarea, violența fizică sau cea verbală etc. –, pentru a ne impune voința?...

După câteva momente de reflecție, încheierea îi va aparține tot celui cu care am început și vocii sale emblematice:

“Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Să-ncercam să facem noi
Un oraș fără păcate.”



vineri, 3 aprilie 2020

Provocări de “Doamne ajută!”

Dacă am privi postările de pe Fb ca pe un joc din copilărie – “Adevăr și provocare” este numele lui –, am observa că mai toți prietenii virtuali aleg provocarea. Că ne place, că nu ne place, adevărul a devenit “rara avis” în mediul online. Și, deși nu sunt unul dintre cei care partikipă la jocurile naive de pe Fb, îndrăznesc totuși să vă ațâț pe dvs. să acceptați câteva provocări mai de “Doamne ajută!”. Așadar...
Rugați-vă împreună, toată familia. Cel puțin o dată pe zi. La cină, spre exemplu. “Tatăl nostru” e probabil cea mai potrivită rugăciune care poate fi rostită înainte de masă. Dacă vă jenați să acceptați această provocare, niciun bai, vă puteți ruga și singuri, dar va trebui să spuneți rugăciunea “Tatăl meu”.
Citiți întreg Noul Testament. 10 minute dedicate zilnic acestei provocări înseamnă parcurgerea a 6-7 capitole scripturistice. Cu perseverență, în vreo 40 de zile, vom ajunge la binecuvântarea Sfântului Ioan Evanghelistul din ultimul verset al Apocalipsei: “Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toți!”. Și să mai sperăm că la finalul acestor 40 de zile – poate chiar mai devreme – va fi și sfârșitul izolării noastre în casă.
Binecuvântați-vă unii pe alții rostind: “Dumnezeu să te binecuvânteze!”. O puteți face atunci când vă treziți, în loc de “Bună dimineața!”. La fel și înainte de culcare. Cuvintele binecuvântării pot fi însoțite și de însemnarea Sfintei Cruci pe frunte, cu degetul mare, spre exemplu. Unii pe alții.
Un apel telefonic pe zi. Făceți-vă o listă cu cei care nu ar rămâne indiferenți să vă audă, în special în această perioadă de încercare. 7-8-9-10 oameni dragi. Sunați-i pe fiecare în parte, câte unul în fiecare zi. Când ajungeți la finalul listei, repetați isprava. A, ceva important: pentru a iniția un apel telefonic, puteți folosi fix același dispozitiv cu care navigați pe rețelele sociale. Da, tehnologia de ultimă oră permite acest lucru.
Înainte de a pleca la cumpărături, întrebați-i pe seniorii vecini dacă au și ei nevoie de ceva. Dacă nu o vom face nici acum, atunci când? Nu uitați ca mai întâi să vă completați o declarație care să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura. Apoi, la ieșirea din magazin, nu uitați să îi mulțumiți casierului. Puteți plusa și cu o binecuvântare, desigur.
Ultima. Nu dați “Like” decât dacă acceptați aceste provocări. În totalitate! În schimb, puteți da “Haha”, “Love”, “Wow” și chiar “Sad”. “Angry” să nu dați, că faceți riduri.

Loc de rugăciune

Multe, extrem de multe chestiuni au fost amorsate în aceste ultime săptămâni de către noul coronavirus. Însă, acest virus chinezesc care ne bântuie pare că a și dezamorsat ceva – eterna controversă a creștinilor: e musai să merg la biserică pentru a mă ruga sau o pot face doar de acasă? Înainte de era COVID-19 au existat așadar cel puțin două tipuri de creștini rugători: (1) cei care se rugau atât la biserică, cât și acasă, și (2) cei care nu se rugau deloc, dar care totuși ne spuneau că ei se roagă în intimitatea casei lor. Îmi și imaginez că o făceau într-o odăiță cu lumină difuză și cu miros de plante medicinale uscate pe ziar. Am vorbit de existența a cel puțin două tipuri de creștini, deoarece iau în calcul și o a treia categorie: cea care recunoaște sincer că nu se roagă. Nu vă mirați, că și ei tot creștini se autodefinesc.
Spuneam deci că noul coronavirus a dezamorsat, cel puțin pentru moment, această dispută a celui mai bun loc de rugăciune – biserică vs. acasă –, de vreme ce acum ne rugăm cu toții în izolarea propriilor cămine. Că ne place, că nu ne place, iată că Dumnezeu are propriile căi – poate prea originale pentru gusturile noastre –, cu care să înlăture motivele de ceartă dintre noi. Și cu toate acestea, de fiecare dată când intru în biserică, inexplicabil, simt ecoul rugăciunilor făcute de bunii creștini de acasă. Simt cum undele acestor rugăciuni mângâie Altarul și pereții bisericii, ca și atunci când duceam la bun sfârșit, împreună, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Iar când stau în Sfântul Altar și mă întorc spre naos, dacă închid ochii, pot să îi văd în rugăciune pe toți credincioșii parohiei așezați în băncuțe, pe fiecare după numele său și după locul în care obișnuia să se așeze înainte de epoca coronavirusului.
În loc de încheiere. Iată-ne, așadar, pe toți, experimentând rugăciunea doar de acasă. Desigur, unii dintre noi în stil propriu, în stilul celor duși la biserică. Dar ca să fim chit, îmi doresc din toți rărunchii ca, la sfârșitul acestui timp extraordinar de izolare, și cei care spun că ei se roagă doar în casă să simtă emoția și bucuria rugăciunii făcute în cenacolul frângerii Pâinii și al coborârii Spiritului Sfânt. Iar acesta nu poate fi decât biserica de ziduri, cea pe care tronează semnul victoriei escatologice: Sfânta Cruce.
x