În valea în care locuia un bun creștin a fost anunțată venirea unei viituri. Eleazar – că acesta era numele creștinului nostru – se considera un om cu credință fermă și o astfel de veste nu avea cum să îl sperie. Era convins că Dumnezeu îl va ajuta să treacă nevătămat prin orice fel de stihii. În plus, pârâul care trecea prin acea vale se mai umflase și în anii trecuți, fără să facă prea multe pagube, totuși. Înaintea sezonului inundațiilor, unii dintre săteni își mai făceau baraje din saci cu nisip și astfel mai diminiau din pierderile suferite. Alții considerau că dacă ar construi aceste baraje din nisip, nu ar face decât să îl îmbogățească pe patronul stației de sortare din apropiere. Însă, de data aceasta, lucrurile păreau extrem de serioase. Primiseră un mesaj de tip RO-ALERT care le cerea tuturor să plece din calea viiturii care măturase deja satul vecin.
Jumătate dintre săteni au luat respectivul mesaj în serios. Mai ales că aveau rude în satul din amonte care deja le făcuseră cunoscute urmările viiturii. Zecile de filmulețe cu gospodării distruse erau dovada a ceea ce avea să urmeze și în localitatea lor. Cu regretul renunțării la modul de viață cu care se obișnuiseră, aceștia și-au luat strictul necesar și s-au retras din fața puhoaielor. Știau că de data aceasta sacii de nisip nu îi vor mai putea ajuta. Cealaltă jumătate a satului a ales să ignore știrile care prezentau iminența viiturii. Își spuneau că au mai văzut astfel de inundații de sezon și că nu are sens să-l îmbogățească acum și pe patronul firmei de transport care preluase evacuarea sătenilor. Dumnezeu îi va proteja și de această dată. Așadar, încurajați de dârzul Eleazar, aceștia au început să se roage.
Când ultimul autocamion a oprit la poarta lui Eleazar pentru a-i evacua familia, bunul creștin a râs de puțina credință a celor urcați în remorci. Neputincioși în fața cerbiciei bunului creștin, cei din autocamion i-au aruncat câteva veste de salvare și l-au îndemnat să le folosească. Se gândeau că astfel familia lui ar mai avea o șansă să supraviețuiască viiturii. Însă Eleazar a refuzat acest ajutor, spunându-le că dacă vestele ar fi fost bune la ceva, Dumnezeu ne-ar fi creat pe fiecare cu câte un astfel de accesoriu. Și mai mult, tocmai văzuse pe YT un video cu oameni care au murit sufocați din cauza unor astfel de veste.
Abia au ieșit ultimele camioane din respectiva vale, că apa a și inundat toate gospodăriile. Eleazar se retrăsese în mansarda locuinței unde continua să implore ajutorul lui Dumnezeu. Vâzând în depărtare cum vestele portocalii de salvare pluteau peste valuri, i-a încolțit în minte gândul că poate acestea i-ar fi fost de folos. Dar convins că tot ajutorul vine de la Dumnezeu, Eleazar nu s-a lăsat sedus de acest gând. Și nu s-a panicat nici măcar atunci când apa a crescut până la mansardă. A urcat pe terasa de pe casă și a continuat să se roage cu încredere. Rugăciunea i-a fost întreruptă de zgomotul infernal al unui elicopter din care i se striga să își îndemne familia să urce pe scara coborâtă până la ei și să se salveze. Dar Eleazar nu vedea cu ochi buni nici patronatul companiei care fabrica motoare pentru elicoptere. Și oricum terasa de pe casă îi oferea mai multă siguranță decât zborul cu un astfel de aparat. A fost deci nevoit să refuze și acest ajutor venit din cer.
Ca după un somn adânc, creștinul nostru s-a trezit scuipând nămolul din plămâni. Visase că viitura făcea parte din planul conspirativ al patronatului stațiilor de sortare care dorea ca astfel să își crească vânzările de nisip și de pietriș. Însă, deschizându-și ochii, Eleazar s-a văzut pus în fața tronului ceresc de judecată. Înțelegând în ce postură se află, a început să se justifice amintind de rugăciuni și de încerderea lui sinceră în Dumnezeu. Motivația Dreptului Judecător l-a năucit: “Fiule, în două rânduri ți-am trimis ajutorul! Știindu-te conservator, ți-am trimis mai întâi un autocamion. Când l-ai refuzat, m-am gândit că poate nu ai încredere în acest mijloc de salvare și că te-ai simți mai în siguranță într-unul care folosește o tehnică superioară. Refuzând și elicopterul, nu doar că mi-ai ignorat ajutorul, dar i-ai instigat la aceasta și pe ceilalți.”...
Nu știu care a fost sentința finală primită de Eleazar, dar pot să îmi imaginez amărăciunea sufletului și gândurile acestuia la părăsirea sălii de judecată: “Bietul Dumnezeu, în ce hal au putut să-l manipuleze!”.
