Suntem tineri, suntem elevi, suntem studenţi, suntem cercetaşi, suntem fii
şi fiice, suntem surori şi fraţi, suntem creştini şi faptele noastre sunt
credinţa noastră. Iubim binele şi frumosul, iubim muntele şi natura, iubim
pădurea şi animalele, îi iubim pe oameni (pe toţi!) şi îl iubim pe Tatăl
Ceresc. Şi el ne iubeşte, bineînţeles. Ne plac întâlnirile noastre, ne plac
discuţiile senine, ne plac drumeţiile, ne plac fotografiile de grup, ne place
şi să imortalizăm momente în cuvinte, ne place să fim atenţi la nevoile celor
din jur, ne place când ne rugăm şi, mai ales, ne place Sfânta Liturghie. Iar toate
acestea sunt ingredientele unui sfârşit de săptămână de neuitat, dar şi ale
unui alt început al isprăvilor noastre. Vreţi să ştiţi mai multe despre el?
Atunci, preabunilor,va trebui să mai rămâneţi puţin cu noi.
Stabilisem încă de săptămâna trecută că sâmbătă vom face o explorare cu
cercetaşii la Cascada Scoruşu din Mălaia, probabil cea mai mare cascadă din
România. Am fi putut să renunţăm la acest plan din cauza ploilor care nu s-au
oprit până în noaptea dinaintea plecării noastre. Dar noi nu ne-am îndoit
câtuşi de puţin că vremea bună ne va însoţi pe traseul montan. Poate doar
câţiva dintre părinţi. Şi încrederea ne-a fost răsplătită pe măsură, căci sâmbătă
razele Fratelui Soare au străbătut prin ramurile înmugurite al pădurii până pe
potecă.
Cei care ne-am bucurat de vreme şi de poteci am fost mai bine de 40 de
cercetaşi şi cercetaşe din Bucureşti, Piteşti, Brezoi şi Râmnic. Puţine sunt
lucrurile din această viaţă care să ne poată umple inimile de mai mult bine
decât cravata de cercetaş, bocancii din picioare, rucsacurile din spate,
potecile munţilor, podeţele de peste râuri, cântecele sau jocurile noastre din
pădure. Iar atunci când se întâmplă ca vreo soră cercetaşă sau vreun frate
cercetaş să îşi depună şi promisiunea – aşa cum a fost cazul şi sâmbăta –, nu
poţi să te abţii şi să nu guşti şi tu, din nou, din emoţia acestui moment sublim
şi să nu îţi reînnoieşti făgăduinţa dată: „Promit
cu ajutorul harului divin şi angajând propria mea onoare că îl voi servi cât
mai bine pe Dumnezeu, Biserica şi Patria. Promit că îmi voi ajuta aproapele în
orice împrejurare şi că voi respecta legea cercetăşească”.
Duminică e ziua Domnului, e ziua Tatălui din Cer şi noi ştim ai cui fii şi
ale cărui fiice suntem. Am mers la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi am fost
împreună încă o dată în acest sfârşit de săptămână. După binecuvântarea de
încheiere a preotului am mai rămas puţin în biserică pentru a pune la punct
ultimele detalii ale proiectului Dăruind
vei Dobândi 2.0, cel pe care l-am început în urmă cu două duminici. Este
vorba de o acţiune a tinerilor care fac parte din Asociaţia Cercetaşii RomâniUniţi (Grupul „Sfântul Francisc” din
Râmnicu Vâlcea) şi a celor din Consiliul Judeţean al Elevilor Vâlcea. Aceştia,
sprijiniţi de Parohia Greco-Catolică „Sfânta Rita” din Râmnic şi-au luat angajamentul să ofere o masă caldă unui număr
de aproximativ 20 de oameni care locuiesc pe străzile oraşului nostru, în
fiecare duminică şi în fiecare joi din Postul Mare.
Motto-ul acestei acţiuni este capitolul 58 din cartea lui Isaia – recomandare
de lectură pentru această perioadă –, cel care vorbeşte despre postul plăcut
Domnului şi din care spicuim: „Oare nu
acesta este postul pe care l-am ales? (…) Împarte pâinea ta cu cel flămând,
adu-i în casa ta pe săracii fără adăpost, când vezi un om gol, îmbracă-l!”.
Iar cei care s-au ocupat de prepararea mâncării şi de servirea ei, de această
dată, au fost musafirii noştri, cercetaşele şi cercetaşii din Bucureşti.
Acestora şi tuturor tinerilor implicaţi în proiect le mulţumim pentru
altruismul dovedit şi pentru trudă, mare va fi răsplata lor.
Astfel s-a încheiat această săptămână, la fel se va încheia şi următoarea.
Şi fiecare sfârşit de săptămână va fi pentru noi tot aşa: un început.
