Relicvariu A.V.

Anul trecut, de hramul Sfintei Rita, PS Mihai ne-a dăruit o relicvă “Ex Ossibus” a Fericitului Martir Vasile Aftenie. Respectivul moment marca cei 75 de ani trecuți de la vizita canonică pe care fericitul episcop o făcuse comunității greco-catolice din Râmnicu Vâlcea, în 9 august 1946.

Noul relicvariu care adăpostește prețiosul dar în biserica greco-catolică din Râmnicu Vâlcea este făcut din lemn de fag - cel mai răspândit arbore din pădurile României - și are dimensiunile: 28x20x18 cm. Pe acesta se regăsesc mai multe simboluri înnobilate cu culoarea aurie a sfințeniei, cea care ne amintește de cununa neveștejită a învingătorilor despre care vorbea Sfântul Pavel în prima sa epistolă către corinteni.

“A.V. 1950” este înscripția care se găsea pe crucea simplă a mormântului Fericitului Episcop Martir Vasile Aftenie din Cimitirul Bellu Catolic. Inițialele A.V. sunt și o trimitere la salutul arhanghelului Gabriel de la Bunavestire, “Ave Maria!”, care a devenit cea mai cunoscută rugăciune adresată Sfintei Fecioare. Iar 1950 este anul morții episcopului martir.

Grâul este simbolul martiriului și al jertfei rodnice: “Dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă.” (Ioan 12, 24).

Crucea este, desigur, simbolul suferinței mântuitoare și al dăruirii desăvârșite. Forma crucii aleasă pentru acest relicvariu este similară cu cea de pe baussantul Federației Scutismului European și amintește de promisiunea de cercetaș făcută de tânărul Vasile Aftenie, în 27 octombrie 1914, la Blaj. Cruciulițele care alcătuiesc broderia relicvariului sunt o stilizare a artei brâncovenești care își are obârșia în aceste locuri.

Florile de crin de pe lateralele relicvariului simbolizează noblețea, curăția, dar și credința în Dumnezeu și în Fecioara Maria. Totodată, floarea de crin este și simbolul cercetășiei, mișcare educativă a tinerilor în care spuneam că, la vârsta de 15 ani, s-a înscris și viitorul episcop greco-catolic Vasile Aftenie.

Îți mulțumim, Adrian Paul Iana-Ebenhöh, pentru realizarea acestui relicvariu. Dumnezeu, prin mijlocirea Fericitului Vasile, să îți binecuvânteze munca și să îți răsplătească!

Unii: “Osana!” și alții: “Răstignește-l!”

Chiar dacă mâine, în biserici, vi se va spune răspicat că poporul care l-a însoțit/întâmpinat pe Isus la intrarea în Ierusalim, strigându-i: “Osana!”, este același cu cel care va striga vineri: “Răstignește-l! Răstignește-l!”, ei bine, lucrurile nu stau chiar așa.

Mai întâi, evangheliile afirmă în unanimitate că cei care au strigat “Osana!” nu erau locuitorii Ierusalimului, ci ucenici și pelerini care îl însoțeau pe Mântuitorul către Ierusalim. “Cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau după Isus strigau: Osana!” (Mt 21, 9 și Mc 11, 9) și “Când s-a apropiat de Ierusalim, toată mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare” (Lc 19, 37). Mai mult, Matei întărește acest fapt evidențiind că, în ceea ce îl privea pe Isus, cetățenii Ierusalimului erau nedumeriți: “Când [Isus] a intrat în Ierusalim, toată cetatea s-a pus în mişcare şi fiecare zicea: Cine este acesta? Este Isus, Prorocul din Nazaretul Galileii, răspundeau noroadele.” (Mt 21, 10-11). Deși nunațează puțin lucrurile, nici Ioan nu face notă disonantă față de sinoptici: “O gloată mare care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim, a luat ramuri de finic şi I-a ieşit în întâmpinare, strigând: Osana!” (In 12, 12-13).

Apoi, ar fi absolut logic să considerăm că noroadele care au cerut eliberarea lui Baraba erau, de fapt, locuitori ai cetății și susținători – poate chiar complici – ai liderului revoluționar. De ce? Pentru că vedem că mulțimea care a strigat “Răstignește-l!” era una obișnuită deja cu amnistia pascală a lui Pilat, una care a mers la pretoriu fix cu acest scop: “Norodul s-a suit şi a început să îi ceară lui Pilat să le dea ce avea obicei să le dea totdeauna” (Mc 15, 8). Așadar, suporterii lui Baraba n-au putut decât să se bucure atunci când au văzut că preoții, bătrânii și cărturarii s-au alăturat demersului lor. “Şi strigătele lor şi ale preoţilor celor mai de seamă au biruit.” (Lc 23, 23).

Acestea fiind spuse și scrise în evanghelii, ar fi deci cazul să o lăsăm mai moale cu antisemitismul și cu “Sângele lui – care, apropo, este blestem sau binecuvântare? – fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri” (Mt 27, 25). De fapt, ar cam fi cazul să o lăsăm definitiv.