„Mamaie, cu cine votezi?” / „Cu vecinii, mamă!”

- Ia, spune-mi, mamaie, te dusăşi la vot?

- Da, mamaie, fusăi. Păi, cum să nu mă duc, bineînţălăs că fusăi!

- Şi pusăşi ştampila pe toţi, aşa cum am stabilit?

- Nu mamă, pusăi p-ăsta, cum îi zâce, p-al primarului…, p-ăsta dă ne-a dat pachete cu poza lui.

- Păi, cum aşa? Nu ţi-am zis eu să-i votezi pe toţi, ca să nu se supere niciunul?

- Ai zâs, mamă, da’ intră copilu’ lu’ Strâmbu după mine şi stătu acolo până pusăi ştampila, că cică io nu mai aud şi ca să mă ajute el. Şi mi-au zâs şi oamenii că dacă-o ieşi ăla preşedinte, ne face drumu’ dân Căţăt până-n Ghiocioaia.

- Mamaie, ai de grijă, că mă supăraşi! Peste două săptămâni, să stai acasă, să nu te mai duci nicăieri, că dacă nu… nu mai trecem pă la mata!

- Bine, mă, mamaie, nu mă mai duc... Da nu te supăra, că ori cu votu’ meu, ori fără el, tot aia e… Şi poate ne mai dă şi nouă vrun kil dă zacăr sau dă al’ceva.

- Ia, fii mata atentă: dacă îţi dau ăştia un kil dă zahăr, ca să te duci, eu îţi dau zece, ca să stai acasă şi să nu mai votezi cu toţi escrocii! Ce zici, facem afacerea?

- Bine, mamă, o facem. Da’ când mai veniţi, să îmi aduceţi şi mie baterii pentru aparatul dă urechi, că nu mai am şi e rău, mamă, să nu auzi!

După două săptămâni…

- Săru’mâna, mamaie, ce faci?

- Ce să fac mamaie, cu bătrâneţile şi cu boala.

- Hai, să îţi dau bateriile şi medicamentele pentru luna următoare!

- Ce bine că mi le luarăţi, mamă, să trăiţi! Hai, că şi io tăiai doi pui, unu’ îl băgai în cuptoru’ dân curte ca să-l mâncăm acu’ şi unu’ ca să îl luaţi la voi.

- Dar nu fusăşi la vot, aşa cum ne-am înţeles, nu?

- Nu, mamaie, nu fusăi.

- Bravo, mamaie! Păi, şi nu e mai bine aşa?

- Nu ştiu dacă e mai bine, că io nu fusăi, da’ îi detei buletinu’ lu’ Lisandru dî la vale, că mi-l ceru dă dimineaţă.

- Păi, cum adică îi dăduşi buletinul, mamaie!?!

- Zâsă că mi-l ceru primaru’, că să i-l dau dacă vrem să ne facă şi nouă drumu’ până în Ghiocioaia, că ne e greu iarna, mamă.

- Mamaie, văd că una vorbim şi alta facem! Păi, nu am avut noi o înţelegere? Ce-ţi trebui să-i dai buletinul ăstuia?

- Am avut, mamă, da’ să nu te năcăjeşti pă mine, că voi veniţi şi, după aia, mă lăsaţi sângură. Şi io tot cu vecinii rămâi ca să mă ajute când oi avea nevoie dă ceva… Şi zâsăi să nu îi supăr…

Unsul Domnului vs. alesul gloatelor

Dacă tot ne-am băgat în politică până-n gât - de la cei mai instruiţi la cei mai nătăfleţi şi de la popi la piţipoance - de ce să nu vă dezvălui şi eu opţiunea mea politică vizavi de proximele alegeri. Bine, bine, mă aştept şi să îmi reproşaţi faptul că preoţii nu au dreptul să facă politică, dar – întreb retoric – episcopii au? Cum care? Ăia care dau diplome în schimbul fondurilor de rezervă ale guvernului şi care se pozează cu politicienii pe scene precum pipiţele pe catwalk. Şi, în plus, îmi mai rezerv acest drept deoarece nici blogul nu e biserică, cum nici postarea aceasta nu e vreo predică.

Am tot înghiţit şi am tot sperat ca aceste zile mizerabile de campanie să treacă mai repede. M-am închinat de uimire atunci când am primit e-mailuri de la colegi preoţi în care eram rugat să strâng semnături pentru diverşi candidaţi sau candidate. M-am închinat din nou, dar de trei ori, şi nu am dormit o noapte când am auzit că episcopii martiri ar fi mândri să se poată poza şi ei cu vreun prezidenţiabil; de parcă aceştia, la 1918, s-ar fi unit cu vreo republică prezidenţială, şi nu cu un regat!

Însă astăzi, în ajunul zilei de naştere a Majestăţii Sale Mihai I, Regele României, nu mă mai pot răbda să tac. Da, voi merge la vot, aşa cum am făcut-o de fiecare dată, şi îmi voi anula votul, tot ca de fiecare dată. Iar acum vă voi face şi o scurtă confesiune: singura dilemă pe care o am este că nu ştiu ce să scriu în căsuţa pe care o voi desena pe foaia de vot şi în care voi pune ştampila, „Monarhie constituţională” sau „Regatul României”? Desigur, domniile voastre veţi vota cu cine veţi dori, dar nu mă pot abţine să nu vă întreb: de ce alesul gloatelor şi nu unsul Domnului?

Eu mi-am răspuns deja la această întrebare şi în cele ce urmează vă voi oferi câteva argumente ale alegerii mele:

- Pentru că pecetea ungerii cu Marele Mir a Regelui Mihai în 1926 (când Majestatea Sa avea doar cinci ani) este indelebilă şi pentru că instituţia preşedinţiei Republicii România a fost inaugurată de Ceauşescu, deci de bolşevism.

- Pentru că episcopii martiri ai Bisericii noastre Române Unite cu Roma au participat activ la unirea Transilvaniei cu Regatul României - fapt dovedit încă din antetul Decretului-lege nr. 3631/1918, acolo unde stă scris că „ţinuturile cuprinse în hotărârea Adunării Naţionale din Alba-Iulia de la 18 Noemvrie/1 Decemvrie 1918 sunt şi rămân de-a-pururea unite cu Regatul României” (!!!) -, nicidecum cu republica prezidenţială.

- Pentru că România şi-a obţinut independenţa în urma războiului din 1877, în timpul domniei lui Carol I; iar, în schimb, republica este caracterizată de o dependenţă acută şi permanentă.

- Pentru că domnia şi regatul au lăsat rădăcini sănătoase în conştiinţa naţională, românii dovedind în repetate rânduri că se pot mobiliza sub domn sau sub rege; în timp ce republica prezidenţială dezbină şi învrăjbeşte.

- Pentru că state dintre cele mai dezvoltate de pe mapamond – precum: Belgia, Canada, Danemarca, Japonia, Luxembourg, Norvegia, Olanda, Regatul Unit, Spania sau Suedia – deşi au ca formă de guvernământ monarhia constituţională de tip ereditar, reuşesc ca prin democraţia reprezentativă să plaseze suveranitatea în mâinile poporului şi nu în ale unui domnitor, aşa cum greşit se interpretează.

Aştept desigur şi reproşuri de genul: „Părinte, trezeşte-te, România nu e regat, deci nici Mihai nu ne e rege!”. Dar ăsta nu-i bai; trăiţi voi şi votaţi preşedinţi în prezumtiva voastră republică de tip bananier; iar pe mine lăsaţi-mă, vă cer cu stăruinţă, să respir liniştit şi în deplină libertate în Regatul României! Pentru că da, eu consider că - de vreme ce regele a abdicat forţat în decembrie 1947 şi nici poporul nu a fost chestionat cu privire la schimbarea de regim ce a urmat acestui moment - actuala formă de guvernământ a ţării noastre, republica prezidenţială, nu are nici un dram de legimitate.

Şi, în încheiere, mai am încă ceva de transmis, dar de data aceasta mă adresez preaiubiţilor susţinători ai monarhiei: aşa cum preoţii buni nu mearg matoli la Liturghie, la fel nici monarhiştii veritabili nu pot vota preşedinţi.

TRĂIASCĂ REGELE!