Vă vine să credeți că nu mai târziu de acum un an scriam în aceeași foaie despre frenezia Crăciunului și despre specificul mercantil-consumerist nespecific acestei sărbători? Între timp se pare că lucrurile s-au schimbat destul de mult. Și dacă se mai îndoia cineva de faptul că Dumnezeu se folosește chiar și de situațiile cele mai puțin plăcute – precum această pandemie Covid-19 – în desfășurarea lucrării sale mântuitoare, quod erat demonstrandum... Însă nu trebuie să ne gândim acum că Dumnezeu face sau că permite să fie făcute experimente pe noi. Nicidecum! Spuneam și cu altă ocazie că nu suntem cobai, ci colaboratori în planul pe care Dumnezeu îl are cu noi și cu lumea. Unicul motiv pentru care Mântuitorul a dat Paradisul pe disconfortul peșterii din Betleem a fost dorința sa dumnezeiască de a ne salva de robia și de osânda păcatului. Dar pentru ca aceasta să ni se întâmple, pentru a ne ridica la demnitatea de fii bine crescuți ai Tatălui Ceresc și pentru a ajunge la această cunoștință, trebuie să renunțăm măcar uneori la huzurul vieților noastre și să acceptăm cu curaj încercările de orice fel.
Știm deja că viața de fiu al Tatălui Ceresc presupune și vremuri de sacrificiu, de renunțare, și de acceptare a acestor situații. De aceea tot repetăm: “Facă-se voia ta!”. Altfel, dacă ar fi doar după voia noastră, nu am reuși în veci să ne depășim statutul de fii risipitori a tot ceea ce ne aparține și a ceea ce nu ne aparține. Desigur, în contextul molimei prin care trecem, unii preferă acest statut și nu sunt dispuși să renunțe la absolut nicio cucerire a lumii contemporane. Însă există printre noi și acei fericiți care văd în acest context o oportunitate, o șansă în plus de a face voia lui Dumnezeu prin slujirea celor mai mici dintre frații și surorile noastre. Acei oameni făcători de bine care transformă slujirea și renunțările lor într-un memorial adus zi de zi întrupării sfinte a Mântuitorului. Și aici nu îi aduc în discuție doar pe cei care m-au ajutat să trec prin perioada de infectare cu coronavirus, ci pe toți cei care cu prudență îi cercetează pe cei bolnavi și pe cei afectați de această pandemie. Dacă nu aș fi fost eu însumi bolnav, dacă nu aș fi trecut prin această încercare, probabil că nu aș fi știut că trăiesc înconjurat de atâtea suflete alese. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare dintre acești îngeri în trup uman și pentru exemplul lor.
Desigur, fiecare credincios va putea descoperi, dacă nu a
făcut-o deja, și alte exemple în care Dumnezeu se folosește chiar și de
situațiile incomode pentru a ne descoperi intenția sa sfântă. De pildă, e
foarte probabil ca acest Crăciun al anului 2020 – în care suntem nevoiți să
evităm aglomerațiile din târgurile tematice și din centrele comerciale, să
renunțăm la petrecerile cu sau fără motiv și să fim mai cumpătați decât am fi
fost – să fie unul mai apropiat de evenimentele petrecute acum mai bine de două
milenii în Palestina. La fel, e foarte probabil ca o masă pregătită cu decență
de această dată și o lumânare aprinsă lângă o icoană a Sfintei Fecioare cu
Pruncul, în sfânta zi a
Nașterii Domnului, să ne descopere mai multe despre hotărârea lui Dumnezeu de a
se face om, decât o masă opulentă și decât pandemia de leduri aprinse pe
fațadele clădirilor. Iată, încă o dată, cu ce lucruri deosebite putem rămâne
după aceste vremuri neobișnuite pe care le trăim. Dacă în schimb vom alege doar
să ne lamentăm sau să așteptăm cu pasivitate încetarea pandemiei, nu vom putea
fi demni nici de vremurile viitoare pe care Dumnezeu ni le-a pregătit. Așadar,
pentru ca tot ce ni s-a întâmplat în acest an să nu fi fost în zadar, să
învățăm temeinic lecția predată de Isus Domnul în grota din Betleem, aceea a
renunțării și a asumării în totalitate a voinței dumnezeiești.
