Femeia carantineancă

(Adaptare pandemică după Ioan 4, 5-42)

Isus a venit lângă o cetate izolată a Carantinei. Şi era acolo fântâna cu dezinfectant. Iar Isus, fiind ostenit de călătorie, s-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din cetatea izolată ca să scoată soluție dezinfectantă. Isus i-a zis:

- Dă-mi să mă dezinfectez!

- Cum, tu care nu crezi în existența Covid-19, ceri dezinfectant de la mine, deși crezi că am fost manipulată de Oculta Mondială? I-a răspuns femeia carantineancă.

-  Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi cine este cel ce-ţi zice: “Dă-mi soluție dezinfectantă!”, tu ai fi cerut de la el şi ţi-ar fi dat dezinfectant permanent.

- Domnule, nici mască nu ai şi nici mănuși nu porți; de unde dar garanția că dezinfectantul tău e permanent? Nu cumva eşti tu mai mare decât OMS-ul, care ne-a dat aceaste măsuri de prevenție; şi OMS-ul însuşi le-a respectat, şi fiii lui, şi turmele lui?

- Oricine se spală cu dezinfectantul acesta, va trebui să se spele din nou. Dar cel ce se va dezinfecta cu soluția pe care i-o voi da eu nu se va mai infecta în veac, căci soluția pe care i-o voi da eu se va face în el izvor de dezinfectant spre viaţa veşnică.

-  Domnule, dă-mi această soluție ca să nu mai trebuiască să mă spăl câte 20 de secunde în mod repetat, nici să mai vin aici să scot.

- Mergi şi cheamă-l pe bărbatul tău şi veniți aici.

- N-am bărbat.

- Bine ai zis că nu ai bărbat. Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus.

- Domnule, văd că tu eşti prooroc. Părinţii noştri s-au dezinfectat pe muntele acesta, dar voi ziceţi că biserica este locul care neutralizează virusul.

- Doamnă, crede-mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta și nici în biserică nu va trebui să vă mai spălați cu apă și cu săpun și apoi cu dezinfectant. Vine ceasul şi acum este, când cei curați se vor închina Tatălui în spirit şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. Spirit este Dumnezeu şi cei ce i se închină trebuie să se dezinfecteze în spirit şi în adevăr.

- Ştim că va veni Mesia care se cheamă Hristos. Când va veni, acela ne va vesti nouă toate.

- Eu sunt, cel ce vorbesc cu tine.

Dar atunci au sosit ucenicii lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie care purta mască și mănuși. Însă nimeni nu a avut curajul să-l întrebe: “De ce vorbeşti cu ea? Nu știi că a fost manipulată de Bill Gates care vrea să-i microcipeze pe toți închinătorii?”.

Iar femeia şi-a lăsat recipientul pentru dezinfectant şi s-a dus în cetate şi le-a zis carantinenilor: “Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristosul?”. Şi au ieşit din cetate şi veneau către el. Şi Isus a rămas două zile cu cei care respectaseră măsurile de prevenție împotriva noului coronavirus. Şi cu mult mai mulţi carantineni au crezut pentru cuvântul lui, iar femeii i-au zis: “Credem nu numai pentru cuvântul tău că pe lângă dezinfectantul biocid avem nevoie și de un dezinfectant spiritual pentru suflet, căci și noi înşine am auzit şi ştim că acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii”.

Sfredelele Bisericii

Au trecut 2000 de ani în care Diavolul a avut suficient timp pentru a se convinge că Biserica nu poate fi suprimată cu atacuri din exteriorul ei. Istoria aceasta lungă a demonstrat deja că toate atacurile venite din afară au dus, de fapt, la dezvoltarea și la consolidarea Bisericii. De aceea, consider că acordăm o atenție prea mare acestui asalt mediatic al ultimilor ani. Starea meterezelor care apără tezaurul dumnezeiesc al Bisericii e la fel de solidă ca în vremea Sfântului Pavel, cel care se minuna: “Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?... Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?” (Romani 8).

Așadar nu atacurile venite din exterior ar trebui să ne îngrijoreze, cât cele venite de la noi, din interiorul Bisericii. Acestea sunt cu adevărat devastatoare. “Voi sunteţi sarea pământului. Dar, dacă și sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.” (Matei 5, 13). Fiți buni și permiteți-mi să fac aici o mică paranteză: capitolul 5 al evangheliei după Matei, în întregime, poate fi un excelent balsam în timp de asediu al Bisericii. Revenind la subiect, oricât de puternice ar fi meterezele unei fortărețe, ele devin inutile la atacurile din interiorul cetății.

Deși tentația de a exemplifica e una uriașă, totuși, nu o voi face. Mă voi abține să torn sare pe plaga aceasta întredeschisă. Dar dacă suntem onești, vom ști să ne recunoaștem slăbiciunile. Cu toții, clerici și laici, frați de Botez. Imaginea Bisericii mai e asemănată și cu o corabie, însă, deși ne comportăm ca și când ar fi proprietatea noastră, nu noi suntem armatorii ei. Noi, cei botezați în numele Sfintei Treimi, suntem doar pasagerii purtați, în siguranță, peste valurile acestei vieți. Și această corabie a fost construită la Rusalii ca să reziste oricărei furtuni sau grozăvii. Cu toate acestea, ea ar putea fi scufundată tocmai de micile sfredele din interior. Și nu cred că vreunul dintre noi este atât de egoist încât, odată urcat la bord, să uite de încredințarea Sfântului Petru: “Făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2, 39).