Creștinii au talent

“Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!” – Lc 5, 10.

Dumnezeu, nu doar pe Petru, ci pe toți cei botezați ne invită să fim pescari. Pescari de oameni, adică. Am aruncat și eu undița în baltă de vreo două-trei ori, suficient cât să realizez că, pentru a prinde pește, pescarul trebuie să fie atent la mai multe lucruri. Să investească în ustensile, spre exemplu. Să aibă răbdare și fie bine pregătit. La fel se poate spune şi despre pescarii de suflete, trebuie să aibă răbdare și să fie bine pregătiți. Şi chiar şi aşa, de multe ori îşi vor arunca undiţa şi vor prinde puţini peşti sau poate niciunul.

Și printre dvs. sunt persoane care îşi iau în serios această vocaţie de a fi pescari de oameni, dar din păcate rezultatele lor nu sunt întotdeauna pe masura efortului depus. La fel și preoții se plâng că bisericile se golesc, în ciuda muncii pe care ei o depun. Însă unul seamănă și altul seceră ne spune Mântuitorul (In 4, 37). Dacă semănăm doar pentru că ne aşteptăm să şi culegem roadele, s-ar putea să avem o mare surpriză. De ce? Pentru că încă ne aflăm în timpul semănatului. Pentru că Evanghelia nu ajuns încă la toate neamurile. Pentru că nici măcar la cei botezați nu a ajuns Cuvântul Domnului. Aşadar, e mult de lucrat în ceea ce privește semănatul, iar semănătorii sunt foarte puțini. Nici vorbă de cules! Iar răsplata va veni şi ea, cu siguranţă, fie în lumea aceasta, fie în cealaltă.

Să mai reținem că această vocaţie de a fi pescari de oameni implică și alte vocaţii. E vorba de talanții pe care uneori îi folosim cu rost și pe care alte ori îi irosim. Eu, de pildă, știam de mic că vreau să devin preot și am început încă de atunci să mă pregătesc pentru aceasta. Dar ulterior am mai simțit și alte chemări. Am descoperit, de pildă, că sunt atras de istorie și, pe lângă teologie, am studiat și această disciplină. Apoi, pentru că eram atras de jurnalism, am intrat în redacția revistei facultății și, de atunci, tot mai scriu câte un articol pe unde mi se cere. Mai târziu am descoperit cercetășia, și știți bine că nu o țin doar pentru mine. Și toate acestea cred eu că mă ajută să fiu un preot mai bun.

Ce vreau să vă spun, de fapt, prin înșiruirea acestora? În primul rând, că nu primim toți talanții deodată. Sau că nu îi descoperim pe toți deodată. Eu știam de la 10 ani că voi fi preot, dar că voi fi și cercetaș am aflat abia pe la 33 de ani. Și mă aștept ca pe viitor Dumnezeu să mă mai surprindă și în alte feluri. În al doilea rând, atunci când ne simțim atrași de ceva, trebuie să și acționăm în acest sens. Când vedem că ne place ceva și că suntem buni la acel ceva, când simțim că avem o abilitate sau un dar de la Dumnezeu, suntem datori să facem eforturi pentru a dezvolta această abilitate. Nu doar să cochetăm cu darurile primite, ci, mai mult, să le perfecționăm și să le transformăm în instrumente de slujire a lui Dumnezeu și de răspândire a evangheliei sale.

Cu toții am fost creați după chipul lui Dumnezeu. Asta înseamnă că fiecare dintre noi deține un minim de geniu dumnezeiesc, de creativitate, un minim de talent. Să nu credem că doar sportivii sau doar artiștii sunt talentați, pentru că la fel sunt și doctorii, și profesorii, și economiștii, și IT-iștii, și bucătarii, și constructorii, și casnicii, și pensionarii, și cei cu deficiențe fizice sau psihice. Și nu există niciun motiv pentru care, indiferent de vârstă, să nu devenim experți de talie mondială în ceea ce iubim să facem. Însă, ca acest lucru să se întâmple, e nevoie de multe, de foarte multe ore de muncă și de practică. Să reținem deci că talentul în care nu investim efort devine inevitabil un talant îngropat. Sau – vorba comentatorilor sportivi – să nu cumva să ne naștem talente și să murim speranțe.

Isus ne cheamă pe toţi, mari și mici, să fim pescari de oameni. Și, pentru aceasta, ne oferă fiecăruia talanții cu care să putem aduce un bine în plus acestei lumi. Am fost deci echipați cu tot ce ne trebuie, pentru ca oamenii care văd faptele noastre bune să-l preamărească pe Dumnezeu din ceruri (cf. Mt 5, 16). Trebuie doar să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm de treabă. Amin și spor la treabă fiecăruia, în ogorul lui Dumnezeu, care este această lume!

C.E.R.C.E.T.A.Ș.

 Deseori suntem întrebați: Ce înseamnă să fii cercetaș? Pentru noi, Grupul "Sfântul Francisc" Râmnicu Vâlcea - ACCR FSE, înseamnă foarte mult. Atât de mult, încât ne este destul de greu să formulăm un răspuns ferm și cuprinzător. Și asta deoarece simțim că cercetășia e mai mult un spirit și mai puțin un fenomen concret. Mai mult o stare și mai puțin un punct ce poate fi determinat. Similar Paradisului.

Desigur, am putea încerca și câteva răspunsuri precum: cercetășia este o mișcare a tinerilor, sau un mod de educație complementar, sau o metodă pedagogică etc., dar va trebui să recunoaștem că acestea sunt doar parțiale.

Totuși, un răspuns mulțumitor – dar nu complet! – poate fi găsit fix în cuvântul care ne leagă, în acronimul: CERCETAȘ. Așadar, ce înseamnă să fii cercetaș? Și mai exact, care sunt lucrurile ce ne definesc?

Credința. Unul dintre principiile noastre amintește că cercetaşul este mândru de credinţa lui şi că el doreşte ca Împărăţia lui Dumnezeu să domnească în viaţa lui şi în lumea întreagă. Credința în Dumnezeu – Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt – este deci un element fundamental al vieții noastre și suntem onorați să dăm mărturie despre aceasta, în special prin faptele noastre.

Echipa. Anturajul sau mediul în care cercetașii cresc este unul dintre cele mai importante elemente în formarea acestora. Nu întâmplător am pus acest factor imediat după credință. Patrula este locul în care cercetașul învață, împărtășește, oferă și primește încredere, muncește, se bucură și își definește caracterul. Iar lucrul în echipă este una dintre regulile de bază ale pedagogiei cercetășești.

Responsabilitatea derivă din promisiunea făcută de cercetași: “Promit, cu ajutorul harului dumnezeiesc şi angajând propria mea onoare, că îi voi servi cât mai bine pe Dumnezeu, Biserica și patria! Promit că îmi voi ajuta aproapele în orice împrejurare şi că voi respecta legea cercetăşească!”.

Cinstea ne definește caracterul și de ea depinde în mare măsură succesul nostru în această viață. Un tânăr onest este unul corect, integru, unul care spune întotdeauna adevărul, dar și unul care știe să își recunoască limitele și greșelile. Unui cercetaș nu îi face cinste să copieze la examene, spre exemplu, sau să trișeze la concursuri, sau să profite de slăbiciunile celorlalți pentru a obține diverse beneficii personale. Toate acestea știrbesc atât propria reputație, cât și pe cea a echipei sau a grupului de cercetași.

Efortul. Legea a șaptea spune că cercetașul nu face niciun lucru pe jumătate. Suntem și noi convinși de faptul că toate lucrurile bune ascund o muncă asiduă. Cei mai buni sportivi ai lumii au depus un efort considerabil – probabil mai multe zeci de mii de ore de pregătire – pentru a obține performanțe remarcabile. La fel și cei mai buni oameni de știință. Dar avem și exemple care confirmă că talentul nesusținut de un efort constant este doar un foc de paie. Și pentru că tot am adus vorba...

Talentul. Cu toții suntem creați după chipul lui Dumnezeu. Asta înseamnă că fiecare dintre noi deține un minim de creativitate, de talent. Să nu credem că doar sportivii sau doar artiștii sunt talentați, pentru că la fel sunt și doctorii, și profesorii, și bucătarii, și IT-iștii etc. Chiar și preoții pot fi talentați. De cercetași nici nu mai vorbesc, lor li s-a turnat în sân o măsură bună, îndesată, care se varsă pe deasupra (cf. Luca 6, 38). Să reținem totuși că talentul în care nu investim efort devine și el un talant băgat în pământ.

Amabilitatea. Există câteva legi cercetășești care fac referire la această calitate, așadar amabilitatea nu putea să nu fie inclusă în această listă. Este suficient să reluăm câteva dintre acestea.

- Cercetaşul îşi ajută aproapele în orice împrejurare.

- Cercetaşul este prietenul tuturor şi fratele oricărui alt cercetaş.

- Cercetaşul este politicos şi generos.

- Cercetaşul este socotit şi are grijă de lucrurile celuilalt.

- Cercetaşul este curat în gânduri, cuvinte şi acţiuni.

Școala. Mai mult decât elevi, școala ne formează ca persoane. Este adevărat că nu toate cunoștințele dobândite pe parcursul școlii sunt la fel de utile, însă nici despre cunoștințe total inutile nu putem vorbi. Experiența mi-a dovedit că și cele mai lipsite de importanță discipline s-au dovedit a avea utilitatea lor într-un anumit moment. Și nici nu îmi amintesc de vreun cunoscut care să fi avut de suferit din cauza prea multei învățături. Ba dimpotrivă, vremurile pe care le trăim ne demonstrează fix contrariul.

Spuneam la început că acronimul CERCETAȘ ne poate oferi doar un răspuns satisfăcător la întrebarea în cauză. Dar dacă sunteți mai pretențioși și doriți un răspuns deplin, va trebui să vă pregătiți echipamentul și să vă alăturați activităților noastre. Numai așa vă puteți edifica. Credeți-ne, pe cuvânt. De cercetași.