Ziua mondială a bunicilor și a seniorilor

Anul trecut, la sfârșitul lunii ianuarie, Sfântul Părinte anunța instituirea unei zile mondiale a bunicilor și a persoanelor vârstnice. Această zi este celebrată, anual, în cea de-a patra duminică a lunii iulie, în proximitatea sărbătorii – după calendarul de rit latin – sfinților Ioachim și Ana, bunicii Mântuitorului. Această decizie a Papei Francisc confirmă, de fapt, învățătura Bisericii, care insistă asupra respectului față de drepturile și de demnitatea persoanelor vârstice și care întărește convingerea că aceste persoane au multe de spus și încă pot să ofere multe acestei lumi.

Anul acesta, așadar, Ziua mondială a bunicilor și a persoanelor vârstnice va fi celebrată duminică, 24 iulie. Moment prielnic pentru a medita la dificultățile cu care cei bătrâni se confruntă, mai ales în această perioadă de instabilitate cauzată de pandemie și de războiul rusesc din Ucraina. Să ne amintim că cele mai multe vieți pierdute în pandemie au fost din rândurile persoanelor vârstnice. Acestea au fost și cele mai vulnerabile persoane în fața izolării și a restricționării accesului la diversele servicii medicale sau sociale. La fel, tot vârstnicii sunt cei mai expuși în fața valului de scumpiri și a crizei financiare cu care întreaga omenire se confruntă deja. Iată, deci, doar câteva motive care ar trebui să ne responsabilizeze și mai mult, atunci când vine vorba de seniorii societății și de prețuirea acestora.

Ce ar putea însemna această responsabilizare? Din experiență, știu cu certitudine că bunicii și bătrânii noștri nu vor să ne fie o povară. Nicidecum. E suficient ca ei să știe că noi, fii și fiicele lor, suntem bine. La fel și nepoții lor. Că nu ne vom îndepărta de credința lor, a părinților noștri, și că îi vom rămâne fideli lui Dumnezeu. Și pentru a ști toate acestea, bunicii își doresc foarte mult să fie căutați, să fie vizitați și incluși în viața noastră, a celor dragi. Iar când sunt privați de aceste momente, deși suferă în tăcere, tot dânșii sunt cei care ne inventează motive peste motive pentru a ne scuza. Dânșii și inimile lor bune.

Cei mai mari oameni ai rugăciunii pe care îi cunosc sunt credincioșii vârstnici. Când noi abia dacă reușim să facem un mister de Rozariu pe zi, ei fac cu ușurință toate cele patru mistere. Și apoi continuă cu devoțiuni de care noi doar am auzit. Când îi vizitez, îi mai întreb – cu naivitate, recunosc – dacă se roagă. Și îmi răspund, mirați de o așa întrebare, că tot timpul. Și că au pentru cine să o facă: pentru copii, pentru nepoți, pentru vecini și cunoscuți, pentru preot și pentru familia lui, pentru parohie, pentru bieții ucraineni, dar și pentru agresorii lor ș.a.m.d. Pare că se roagă pentru toată lumea, mai puțin pentru ei înșiși. Și cred că așa se și întâmplă. Că parcă știu că noi suntem egoiști, chiar și în rugăciune, și că se simt responsabili de rugăciunea pentru întreaga lume.

Vizualizez adesea chipurile senine ale acelor persoane în vârstă care, fie prin exemplul, fie prin povața lor, m-au ajutat să cresc. Iar atunci când, la proscomidie, îi pomenesc pe cei plecați deja din această viață, în cazul unora, am sentimentul că ar fi mai potrivit ca ei să mă pomenească pe mine, acolo unde sunt convins că sufletele lor se odihnesc. Să ne apropiem, așadar, de bunicii și de cei bătrâni ai noștri, nu doar în această zi pe care Biserica le-o oferă, ci în toate zilele cu care Dumnezeu i-a binecuvântat. Și să profităm unii de compania celorlalți, conștienți că drumul parcurs împreună, către Împărăția lui Dumnezeu, este drumul cel mai sigur.

Marea mică schismă

16 iulie – prilej pentru unii și alții de a aminti de marea schismă de la 1054. Am scris cu litere mici numele evenimentului, tocmai pentru că nu a fost unul atât de mare pe cât se crede astăzi. Găsesc deci potrivit să expun câteva scurte consideraţii despre acest moment atât de uzitat în istoria bisericească. Așadar...

Deoarece în ultimele două secole evenimentul cu pricina a fost denaturat – din cauza polemicilor interconfesionale –, e nevoie să corectăm viziunea asupra acestuia, amintind că în anul 1054 nu a existat o excomunicare din partea Bisericii Romane (Catolice) împotriva Bisericii Greceşti (Ortodoxe) şi nici viceversa! Ambele bule de excomunicare priveau doar anumite personalităţi singulare, astfel: legaţii papali conduşi de cardinalul Humberto de Silva Candida au depus pe altarul bisericii Sfânta Sofia, din Constantinopol, cumplita bulă prin care era rostită anatema împotriva patriarhului Mihail Cerularie, a arhiepiscopului bizantin Leon al Ohridei şi a colaboratorilor lor; iar patriarhul Cerularie i-a excomunicat şi el, în replică, DOAR pe autorii bulei anterioare.

De reţinut, deci, că nici cardinalul Humberto nu a îndrăznit să rostească excomunicarea împotriva Bisericii Bizantine şi că nici patriarhul Constantinopolului nu a rostit anatema împotriva papei sau a Bisericii Latine!

Încă un amănunt. În data de tristă amintire, 16 iulie 1054, Papa Leon al IX-lea părăsise această lume deja de trei luni. Din 19 aprilie, mai exact! Iar următorul papă, Victor al II-lea, și-a început pontificatul abia în anul următor. Așadar, "marea" schismă s-a petrecut fără implicarea sau voința vreunui lider al Bisericii Romane, din simplul motiv că scaunul papal era vacant.

Abia peste secole anumiţi teologi vor vedea în aceste evenimente începutul marii schisme. Și tocmai din cauza importanţei exagerate care s-a dat bulelor din 1054, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Ecumenic Athenagora au declarat – în timpul Conciliului Vatican II, la 7 decembrie 1965 – că vor să şteargă aceste evenimente din memoria Bisericii.

Jugul bun – oximoron evanghelic

Sunt anumite fragmente scripturistice, precum și cel din evanghelia acestei zile – Matei 11, 28-30 –, care au însușirea de a-ți pătrunde în minte și de a se repeta acolo pe parcursul întregii zile, la fel ca refrenul unui hit estival. Iată, puteți fredona și domniile voastre:

“Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni. 

Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, că Eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

Căci jugul meu este bun şi povara mea este uşoară.”

Așadar, pe toți cei osteniți și împovărați de jugul și de poverile acestei lumi – de scumpiri la pompe și de măriri de rate, de taxe și de legi absurde și nedrepte, spre exemplu – Mântuitorul îi invită să se elibereze de ele și să-l urmeze, pentru a-și putea odihni sufletul. Însă, atenție, această promisiune minunată e condiționată de imperativul: “Veniți la mine!”.

În versetul următor, Isus nu ne promite că, urmându-l, vom scăpa definitiv de sarcini, ci doar că El ne oferă mângâiere. Și acest lucru e posibil pentru că Isus este smerit cu inima, și blând, și bun, și nu e obraznic și infatuat, așa cum sunt liderii acestei lumi.

Iar credincioșii știu că a-l urma pe Hristos nu înseamnă neapărat o viață de huzur, dar poate însemna sprijin și speranță. Și ce altceva ar putea însemna jugul bun și povara ușoară din ultimul verset, decât crucea purtată de Domnul, cea care este însuși jugul iubirii dumnezeiești?

Ar putea fi această concluzie una scandaloasă? Bineînțeles, dar cei credincioși – care cunosc bine parabola talanților – știu că nimănui nu i se cere să facă mai mult decât poate. Iar despre scandalul crucii, Pavel ne avertiza încă din atichitate: “Propovăduirea crucii e nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.” – I Corinteni 1, 18.

Preoți cu și fără har

Tot îmi apare în noutățile Fb că, citez, "unul dintre preoții cu mult har de la Dumnezeu" va veni într-un orășel din județ. Unul cu mult har, iar alții cu mai puțin, deci. De parcă Dumnezeu, la hirotoniri, ar fi părtinitor.

La fel, nu demult, cineva îmi spunea despre parohul său ca este un preot cu har. Am întrebat-o pe persoana respectivă dacă insinuează că eu aș fi unul fără. Prea mi-o ridicase la fileu. S-a fâstâcit de numa.

De aia zic, credincioșilor, mai ușor cu pianul pe scări, că așa apar popii cu har precum: cel al deschiderii evangheliei și al previziunii, cel al legăturilor și al dezlegăturilor de cununii, cel al leacurilor alternative la vaccinare, cel al maslurilor făcute prin telepatie ș.a.m.d. Și toate harurile acestea ne costă al naibii de mult.