„Am postit şi l-am chemat pe Dumnezeul nostru, iar el ne-a ascultat.” (Ezdra 8, 23).
O definiție succintă a postului ar putea fi următoarea: acesta este abţinerea de la diverse alimente şi băuturi, în scop religios-moral. După cum vedem, scopul postului nu este pierderea greutății, însă aceasta poate fi și ea una dintre consecințele înfrânării la mâncare. Așadar, abstinență alimentară trebuie să fie însoţită și de renunțarea la pornirile păcătoase, fiindcă postul trebuie aplicat atât trupului, cât și sufletului nostru.
În ceea ce priveşte abstinenţa la diversele feluri de mâncare, știm că ne este destul de greu să găsim un numitor comun. Unii ne abţinem de la carne doar vinerea; alţii nu consumăm tot postul carne, dar în schimb mâncăm peşte, ouă şi lactate; iar alţii nu ne atingem absolut deloc de tot ceea ce înseamnă mâncare de provenienţă animală, nici măcar de uleiul vegetal, chiar dacă acesta nu mai este de mult timp depozitat sau transportat în burdufuri de proveniență animală. Dar să nu disperăm! Mântuitorul însuşi ne-a spus că „nu ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ce iese din gură, aceea îl spurcă” (Matei 15, 11). Să nu fiu înțeles greșit, bineînțeles că avem obligaţia de a ţine postul aşa cum ne cere Biserica. Însă regimul alimentar nu este chiar post, altfel vă imaginaţi ce merite spirituale ar putea avea vegetarienii şi veganii? Și apoi, la poarta Raiului în mod cert nu vom fi cântăriți. Sau, cel puțin, eu asta sper.
Totuși, de ce creștinii – și nu doar ei – sunt invitați să postească? Mai întâi, să ne amintim de porunca dată de Dumnezeu protopărinților, în Grădina Edenului: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoașterii binelui şi răului să nu mănânci.” (Geneză 2, 16-17). Nu știm cât timp a putut să-și înfrâneze omul dorința de a mânca fructul pomului interzis, însă o dată încălcat acest post, au urmat consecințele resimțite de toate generațiile, până în prezent. Iată, deci, cum restricția de la un anumit fel de mâncare își are originea încă de la începutul lumii.
Și dacă alunecarea omului în păcat a fost provocată tocmai de această încălcare a postului, la începutul activității sale mântuitoare – după cum relatează evangheliștii sinoptici –, Isus a preferat să postească. Mai mult, în Predica sa de pe Munte, Mântuitorul face și un sumar al atributelor pe care postul ar trebui să le dețină: sinceritatea, seninătatea și discreția (conform Matei 6, 16-18). Observăm deci că scopul postului este acela de ne conduce către realitatea prezenței lui Dumnezeu: „Să te arăţi că posteşti (…) Tatălui tău (…) care vede în ascuns” (Matei 6, 18). Însă această realitate a prezenței dumnezeiești mai poate fi experimentată și în rugăciune – mai ales în sacramentele Bisericii –, dar și în slujirea aproapelui. De fapt, rugăciunea, poamna și abstinența alimentară sunt fiecare fațete ale convertirii personale, raportate la Dumnezeu, la aproapele și la noi înșine.
În Biserica creștină, practica postului alimentar este cunoscută încă din antichitate, atunci când cei care îmbrățișau credința în Hristos Domnul erau botezați în duminica Paștilor. Astfel, înaintea băii baptismale, catehumenilor li se impunea o perioadă de 40 de zile de post și de pregătire intensă. O perioadă care amintea de postul de 40 de zile al lui Isus în pustiu, înaintea activității sale publice. Acestor 40 de zile li se mai adăuga și săptămâna de post aspru dinaintea Sărbătorii Învierii, numită a Pătimirilor. Iată așadar cum s-a ajuns la cele 6+1 săptămâni de Post al Paștilor.
Înainte însă de a hotărî cum şi de la ce am putea posti, este recomandat să avem un colocviu în acest sens cu îndrumătorul spiritual, dar şi cu membrii familiei. Mântuitorul şi Biserica, mireasa sa, doresc ca renunţările pe care le facem în post să reprezinte o convertire individuală, așa cum spuneam mai sus, dar nu doresc ca acestea să devină şi nişte capricii personale care să-i afecteze pe cei din jur.
Și chiar dacă unora ne place să ne alintăm spunându-ne că nu postul alimentar este necesar, ci doar cel de la păcate, ar trebui totuși să admitem că dacă nu ne putem abține de la anumite tipuri de alimente, cu atât mai mult nu ne vom putea abține nici de la impulsurile noastre păcătoase. Însă și reciproca e valabilă: nu înseamnă că am ţinut post dacă am mâncat mai puţin sau dacă am evitat diverse tipuri de alimente, pentru că post înseamnă și să ne abţinem de la orice gest care dăunează relaţiei noastre cu Dumnezeu. În definitiv, postul înseamnă să-l punem pe Dumnezeu și voia sa sfântă pe primul loc în viețile noastre, mai presus de orice pofte, chiar și de cele naturale.
