Asta înseamnă să fii… elev creştin!

Lung somn am mai dormit, dragii mei, dar acum, că aproape m-am trezit, bine ne-am regăsit! Calendaristic vorbind, astăzi este ultima zi de vară. Mamă, şi ce vară mi-au oferit tinerii! Taberele pline de veselie organizate de Fraţii Oblaţi ai Mariei Imaculate de la Mărăcineni (Ag), remarcabila Întâlnire Naţională a Tineretului Catolic de la Cluj-Napoca, apoi visul copilăriei mele împlinit în tabăra Cercetaşilor Români Uniţi, întâlnirile de neuitat cu nepoţii şi cu toţi ceilalţi tineri prieteni etc. etc. Dar nici toamna aceasta nu se lasă mai prejos, aşa ne-am promis şi aşa va fi! Însă, despre evenimentele toamnei şi despre roadele care sperăm că s-au copt în vara ce se încheie, vom scrie cu altă ocazie, după cum şi Ecclesiastul ne spune că: „Pentru toate există o vreme şi un timp pentru toate cele plăcute sub ceruri”. Aşadar, toate la vremea lor. Acum trebuie să ne pregătim de începutul noului an şcolar, deci vom vorbi despre ce înseamnă să fii elev creştin.

Ştiu, bunii mei prieteni, că nu toţi veţi reuşi să vă înnoiţi rechizitele sau vestimentaţia în aceste zile care au mai rămas până la debutul anului şcolar. Şi nici nu trebuie să faceţi o tragedie din asta, deoarece aţi învăţat la INTC că voi sunteţi ceea ce purtaţi în voi şi nu ceea ce purtaţi pe voi. Şi mai am convingerea că nici să folosiţi aceleaşi pixuri pe care le-aţi mai folosit nu va fi o problemă. Ştim cu toţii că la examenele scrise un stilou nou nu poate ajuta cu nimic la mărirea notei. Dar ceva tot va trebui să reînnoiţi înainte de primul clopoţel al toamnei, iar acel ceva poate fi reînnoit fără nici un efort financiar. Ia, ghiciţi la ce mă refer!

La sufletele voastre! Deoarece, cu mult mai important decât reînnoirea garderobei, este să începem şcoala - ca orice alte lucruri importante din vieţile noastre - împăcaţi cu Dumnezeu şi cu toţi cei din jurul nostru. Mai ştiu şi că nu aţi comis greşeli majore în această vacanţă, că doar am petrecut-o împreună, în mare parte, nu? Însă, la fel de bine ştiu că nici chiar imaculaţi nu am fost. Aşadar, înainte de a ne îndrepta către băncile şcolilor, ar trebui să dăm un prim examen, cel de conştiinţă…

Iată şi câteva întrebări care ar putea să ne ajute în acest sens! De cât timp nu ne-am spovedit? Cât de mult ne-am rugat în vacanţă? Ne-am îndoit de puterea sau chiar de existenţa lui Dumnezeu? Am încercat să ieşim în evidenţă purtând diverse accesorii vestimentare? Credem în talismane? Am fost leneşi? Am înjurat sau i-am ironizat pe cei din jur? În câte duminici şi sărbători nu am participat la Sfânta Liturghie? I-am supărat pe părinţi? Dar pe superiori? Am respectat mediul înconjurător? Iubim animalele? Dar pe toţi oamenii? Am urât sau urâm pe cineva? Am consumat alcool, tutun sau droguri? Am încălcat porunca a şaptea („să nu fii desfrânat”)? Am furat sau am înşelat pe cineva? Am pierdut mult timp în faţa smartphone-ului, tabletei sau computerului? Ce fel de site-uri am accesat? Am minţit? Am barfit sau am judecat alte persoane? Am râs de slăbiciunile celorlalţi? Am provocat conflicte sau am scandalizat pe cineva cu comportamentul nostru? Am fost invidioşi sau egoişti? Ce progrese am făcut de la ultima spovadă?

Închei şirul acestor întrebări aici, desigur, fără a avea pretenţia că am epuizat toate posibilele greşeli ale tinerilor. Sper să vă fie de folos şi, totodată, mai sper că înşirând lista de mai sus nu v-am dat idei (mă refer la anecdota cu tânărul care, fiind întrebat la spovadă dacă a furat bani din portofelul părinţilor, a răspuns: „Nu, părinte, dar mi-aţi dat o idee”). În concluzie - şi parafrazând ultimele tendinţe internaute -, să treci prin baia spirituală a spovezii, înainte de începutul şcolii…, asta înseamnă să fii elev creştin!

Foto: Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic, Cluj-Napoca

În tabără, cu Cercetaşii Români Uniţi

Doamne, cât de mult îmi place să relatez la cald, fix din mijlocul evenimentului! Dar, bro - apelativul-refren al taberei de fete -, poţi să te pui cu metriza? Ne-au confiscat aparatura de orice fel, dinainte să apucăm să ne lăsăm rucsacurile jos sau să înghiţim vreun strop de apă. Şi telefoane mai mult sau mai puţin inteligente, şi laptopuri, şi tot! Iar acum stau să derulez sute de poze, încercând să retrăiesc momentele ultimei săptămâni, şi să vă spun cum e în tabără cu Cercetaşii Români Uniţi. Însă problema e că, odată ajuns în lumea „civilizată” şi bine îmbăiat, începi să te repoziţionezi în numita normalitate socială. Mă voi stradui, totuşi, să vă descriu o altfel de normalitate pe care abia am descoperit-o.

Aşadar, de ce a trebuit să lăsăm confortul căminului şi să ne retragem la munte? Pentru că şi Isus se retrăgea la munte atunci când simţea nevoia să se rupă temporar de lume şi pentru că - le spuneam cercetaşelor şi cercetaşilor, joi, la Sfânta Liturghie - numai în acest fel putem să fim şi noi schimbaţi la faţă de iubirea Tatălui ceresc. Şi abia apoi, după ce ne vom fi lăsat luminaţi şi transfiguraţi de iubire, vom putea să schimbăm feţele desfigurate din jurul nostru. Deoarece noi nu am urcat la munte ca să fim cercetaşi numai pentru o săptămână, ci, dimpotrivă, am mers în tabără pentru a găsi resurse să fim cercetaşi şi acasă, pentru cel puţin încă un an.

Încă derulez fotografii şi văzând zâmbetele contagioase ale tinerilor realizez de cât de puţine lucruri avem nevoie pentru a ne apropia de fericirea promisă celor „asemenea copiilor” (Matei XVIII, 3). Bocanci, un cort, un sac de dormit, ceva alimente primite din mila cea mare a intendenţei, spirit de echipă, o doză mare de altruism şi dispoziţia de a petrece momentele zilei, inclusiv rugăciunea, alături de camarazii care îţi împărtăşesc acelaşi set de principii şi de valori morale, precum: curăţia, devotamentul şi sinceritatea (care, de altfel, au şi devenit virtuţile cercetaşului). E de-a dreptul minunat să poţi asista la o potecă albă şi să-i vezi pe tinerii cercetaşi cum vorbesc despre Dumnezeu, despre Biserică şi despre Patrie, cu naturaleţe.

De fapt, întreaga săptămână de tabără a fost una minunată şi plină de revelaţii. Spre exemplu, cine se aştepta ca, după o săptamână în care nu au avut acces la telefoane şi internet, tinerii să fie total dezinteresaţi de acestea când le-au fost înapoiate? E vorba de aceiaşi tineri ar căror cordon ombilical - care îi ţine legaţi de lume - a devenit conexiunea la internet. Însă cercetaşele şi cercetaşii au mers pe munte şi au reuşit să se înalţe deasupra lumii, tocmai pentru a întrerupe conexiunea cu aceasta şi pentru a se putea conecta în schimb la Cer, de aproape. Aceştia sunt tinerii care m-au avut în grijă în ultima săptămână şi pe care, la plecare, aş fi dorit să îi iau acasă, pe toţi, până la ultimul. Când îi veţi întâlni - indiferent dacă îşi vor purta sau nu uniformele şi cravata -, apropiaţi-vă de ei şi cereţi-le sprijin, pentru că ei sunt întotdeauna gata să vi-l ofere!