Ştiţi care cred eu că ar fi cel mai
potrivit răspuns dat salutului creştinesc Hristos
a înviat!, în această perioadă a Penticostarului?… Fugi, mă, de-aici! Da, da, ce vă miraţi? Acesta ar trebui să fie răspunsul dat
de toţi creştinii care au participat la Slujba Învierii şi care, mai apoi, aşteaptă
hramul ca să mai vină la biserică. Pentru că, dacă ar fi crezut cu adevărat că
a înviat, nu ar mai fi putut sta acasă în nici o duminică!
Este adevărat că nimeni nu deţine o credinţă
perfectă, este adevărat că suntem un amalgam de credinţă şi îndoială, însă, de
ce să ne lăsăm pradă tocmai îndoielii? De ce, după ce am afirmat exaltaţi în
noaptea sfântă a Paştilor: Adevărat a
înviat!, lăsăm îndoiala să ne cuprindă!?!… Eu cred cu tărie că cei care
reuşesc să scape de dubii şi să se lase dominaţi de credinţa lor - imperfectă, repet - sunt aceia care continuă să vină la biserică şi între marile
praznice.
În aceste zile post-prazniceşti trăim o perioadă aparent liniştită. Însă, doar
aparent. Cum poate avea linişte Biserica, atunci când, cel puţin jumătate
dintre fii săi care au trăit bucuria Învierii, nu reuşesc să retrăiască aceeaşi bucurie şi în duminica următoare? Ce diferenţă de participare de la o duminică
la alta! Ce mod sacadat de experimentare a Dumnezeirii din partea creştinului:
într-o zi purtăm lumânări aprinse în biserici şi credem cu licăriri în ochi că
Domnul a înviat, iar în cealaltă, când lumânările deja s-au stins, ezităm şi să ne mai salutăm colegii de serviciu cu „Hristos a
înviat!”.
Cu toate acestea, preaiubiţi cititori, să ne bucurăm că
Dumnezeu nu este ca noi, ci, dimpotrivă, răbdarea şi dragostea sa pentru noi
sunt imuabile. Să fim voioşi ştiind că, la fiecare mare praznic, la fiecare
intrare a noastră în biserică, El ne oferă o nouă şansă pentru a deveni
statornici în credinţă. Aşadar, dragi creştini practicanţi ai marilor
praznice religioase, să nu uitaţi că Biserica se bucură să o onoraţi cu
prezenţa domniilor voastre şi cu alte ocazii, nu numai de Paşte. Rămâne, deci, să ne vedem şi la Crăciun !
Articolul imi amintește de vorbă a unui preot franciscan . Aceștia sunt creștini pe roate, vin la biserică la botez cu landoul, la cununie cu mercedesul și la înmormântare cu dricul. Mai sunt si alte expresi populare care îi caracterizează foarte bine din an în Paști , sau din Paști în Crăciun.
RăspundețiȘtergereDa, dar si aceste sacramente s-au redus doar la banale "traditii populare", ca deh, mergem la biserica pentru ca "asa e bine"!
ȘtergereEste ADEVĂRAT de dureroasă constatarea.
Ștergere