Scurtă biografie a episcopului martir Vasile Aftenie

Vasile Aftenie s-a născut la 14 iunie 1899 în satul Lodroman, comuna Valea Lungă, nu departe de Blaj, într-o familie fruntaşă de ţărani. Părinţii săi, Petru şi Agafia Aftenie, au avut patru copiii (trei băieţi şi o fată), al doilea dintre aceştia va avea să fie primul episcop martir al BRU.

Şi-a început şcoala primară la Lodroman dar, după un obicei din Ardeal prin care părinţii din sate îşi înscriau copiii în ultima clasă primară din cel mai apropiat oraş, şi-a terminat-o în Blaj. Tot la Blaj a urmat şi liceul: primele şase clase ca elev ordinar la cursuri de zi, iar clasele a şaptea şi a opta (azi a XI-a şi a XII-a) ca elev particular, la fără frecvenţă, promovându-le în scurtele permisii militare obţinute de pe fronturile de luptă din Galiţia şi Italia (fusese mobilizat la începutul anului 1917 şi trimis pe front la 18 ani). În 1918 a promovat examenul de maturitate (bacalaureatul) şi s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, instituţie pe care o va părăsi în vara anului 1919 pentru a urma teologia în Blaj. La Blaj Vasile Aftenie a fost primit în clerul tânăr arhidiecezan şi trimis la studii teologice superioare la Roma, la Colegiul Grecesc Sfântul Atanasie, de unde a urmat cursurile la Institutul Angelicum. După şase ani de studii, în 1925, Vasile Aftenie a revenit în ţară – obţinuse doctoratul în filosofie şi teologie.

La 1 ianuarie 1926, Vasile Aftenie a fost hirotonit preot prin punerea mâinilor ÎPSS dr. Vasile Suciu, mentorul său spiritual. Peste numai o lună de la hirotonire, la 1 februarie 1926, proaspătul preot este numit titularul catedrei de Istorie Bisericească şi Drept Bisericesc în cadrul Academiei de Teologie Unită din Blaj. La 14 iunie 1934, preotul dr. Vasile Aftenie a fost numit protopop la Bucureşti, iar mai târziu, la 21 decembrie 1937, avea să fie promovat canonic al Capitlului Arhiepiscopesc din Blaj. Vasile Aftenie nu va părăsi capitala după această promovare decât la 1 octombrie 1939, dată după care avea să fie numit şi rector al Academiei de Teologie.

Numărul din 20-30 aprilie 1940 al semi-oficiosului Vaticanului L’Osservatore Romano a adus vestea că preotul Vasile Aftenie, prin decretul nr. 1114/40 al Congregaţiei Orientale a Sfântului Scaun, a fost numit episcop titular de Ulpiana şi desemnat auxiliar al mitropolitului Alexandru Nicolescu. Solemnitatea consacrării de arhiereu a canonicului Vasile Aftenie a avut loc în catedrala din Blaj, la sărbătoarea Înălţării Domnului, în 5 iunie 1940, prin punerea mâinilor mitropolitului Alexandru Nicolescu, asistat de episcopii Alexandru Rusu al Maramureşului şi Ioan Bălan al Lugojului.

Deoarece noul episcop a fost investit de mitropolitul Nicolescu ca arhiereu al Vicariatului Bucureştilor şi Vechiului Regat, lui Vasile Aftenie i s-a menţinut calitatea de canonic arhidiecezan, mitropolitul rostindu-i în acest sens: „Vei avea să continui misiunea ce-ai avut-o ca protopop al Bucureştilor, de a desăvârşi organizarea credincioşilor noştri din această vastă diasporă, de astă dată însă investit cu caracter episcopal şi cu puteri de vicar general, pe care ţi le deleg şi cu care te investesc cu dragă inimă”. În aceeaşi cuvântare rostită, mitropolitul Alexandru Nicolescu a mai adăugat: „Voinţa Romei şi dorinţa mea te-au vrut episcop auxiliar în Arhidieceza Română Unită de Alba-Iulia şi Făgăraş. Nu eşti, deci, un Episcop periodeut revocabil la discreţie, nici simplu Episcop titular fără jurisdicţie, ci un Episcop auxiliar, în sensul adevărat şi canonic al cuvântului, care va avea în grija lui, mai ales soarta fiilor noştri din Vechiul Regat al României [...] fără de nici o intenţie de agresivitate faţă de cei de alte credinţe, mai ales de fraţii de acelaşi sânge cu noi, cu care împreună vom realiza mărirea Sionului românesc” (Unirea, Blaj, nr. 20 din 8 iunie 1940).

Suflet comunicativ şi întreprinzător, episcopul Vasile Aftenie a cucerit la Bucureşti stima şi respectul celorlalţi. Aşa se explică pătrunderea lui la deţinuţii politici din Văcăreşti, pentru a le acorda asistenţă spirituală. „A fost un act de curaj în acea vreme (când teroarea stalinistă se dezlănţuise peste România) din partea unei înalte feţe bisericeşti să vină în mijlocul unor «duşmani ai poporului», deţinuţi politici [...]. Era în primăvara anului 1947 în preajma Sărbătorii Învierii Domnului”. Pătrunderea episcopului în închisoarea Văcăreşti a fost un act de curaj nu numai pentru el, ci şi pentru directorul închisorii care fusese cucerit de bunătatea şi comportamentul ierarhului. „Nici nu se putea o prezenţă mai dorită [...]. După Slujbă s-a întreţinut câteva clipe cu fiecare din cei prezenţi, îmbărbătându-i cu cuvintele: «Biserica este alături de voi. Biserica se roagă pentru voi.» În cadrul predicii din timpul Sfintei Liturghii şi-a axat tema pe rolul suferinţei în viaţa omului, a creştinului, mai ales [...]. Lotul de deţinuţi politici care au luat parte la Slujba amintită îl avea în frunte pe generalul Aurel Aldea, împreună cu generalul Eftimiu, colonelul Evolceanu, căpitanul Mircea Criveanu, prof. Ioan Vulcănescu [...]” (Nicolae Păleancu, Episcopul Vasile Aftenie, în Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, nr. 19, septembrie 1990).

Episcopul Vasile Aftenie a simţit problemele cu care se va confrunta Biserica şi a încercat să apere interesele instituţiei eclesiastice în fruntea căreia se afla, declarând unui prieten că ei, catolicii, „nu fac nici o tranzacţiune cu guvernul democratic al României, ci îşi continuă drumul trasat de Vatican, drum comun pentru toţi catolicii din lume. În consecinţă, spunea dânsul, vor duce lupta categorică contra guvernului român şi contra comunismului, cu mijloacele şi tactul indicate de împrejurări” (ASRI, fond Documente, dosar nr. 2322). Ca şi răspuns la aceste afirmaţii, toate notele informative care surprind atitudinea BRU converg spre concluzia că aceasta era antiguvernamentală şi anticomunistă.

Neîncântat de primirea, de loc prietenoasă, de care au avut parte episcopii uniţi în noiembrie 1947, în audienţa care a avut loc la Petru Groza, Vasile Aftenie a mai declarat că: „Oricum ar fi, episcopii catolici nu se sperie de măsurile Guvernului Groza”. Această declaraţie va mai fi făcută în decembrie 1947 atunci când episcopul şi-a exprimat dorinţa ca toţi românii să treacă la catolicism putând scăpa astfel de sub influenţa ruşilor şi de la pieire. A fost arestat la 28 octombrie 1948, apoi dus la Dragoslavele şi la mănăstirea-lagăr Căldăruşani, cu ceilalţi episcopi uniţi. Pentru că a refuzat scaunul de mitropolit al Moldovei, oferit de ortodocşi în schimbul trădării credinţei, în mai 1949, a fost izolat în beciurile Ministerului de Interne, unde a fost crunt torturat.

Iată câteva frânturi din atitudinea şi crezul episcopului Vasile Aftenie. Nu a fost niciodată judecat, însă, a fost schingiuit şi ucis de către conducerea democrată din acea perioadă, la 10 mai 1950, în închisoarea Văcăreşti. A fost înmormântat la cimitirul Bellu catolic din Bucureşti, iar la căpătâi, cineva i-a pus o cruce simplă pe care a fost prinsă o tăbliţă rotundă cu iniţialele „A. V.” şi sub ele „1950”, anul morţii. Moartea PSS Vasile Aftenie a fost cel dintâi tribut de sânge plătit de episcopii BRU în condiţii încă necunoscute în întregul lor tragism. Pe 20 iunie 2010, osemintele PSS Vasile Aftenie au fost depuse în biserica de pe Strada Sirenelor, Adormirea Maicii Domnului, din Bucureşti.

Icoană realizată de Elena Murariu, © Vicariatul Greco-Catolic de Bucureşti