Sfântul Andrei. Dobrogeanul?

Apostolul lui Hristos? Pozitiv. 

Întâiul chemat? Pozitiv.

Mare mijlocitor al creștinilor? Pozitiv.

Și al românilor? Pozitiv.

Creștinătorul românilor? Negativ.

Argumente în acest sens? Nenumărate.

Totuși, voi număra cu pertinență câteva.

Nu există nicio dovadă istorică verificată care să confirme apostolatul Sfântului Andrei în Sciția Mică. Dar chiar niciuna.

În primul secol după Hristos, Dobrogea făcea parte din Imperiul Roman, din Provincia Moesia Inferior mai exact, iar dacă Andrei ar fi trecut pe acolo - incognito, fără să ne fi lăsat vreo urmă istorică, repet -, ar fi găsit o civililizație greco-romană, nicidecum una protoromânească. Remember: Tomis, Histria, Callatis etc.

Origene și Eusebiu de Cezarea, în scrierile lor din secolul al III-lea, vorbesc de apostolatul lui Andrei printre sciți, deci despre populația din Sciția Mare, cea localizată în nordul Mării Negre. Iar a considera ca apostolul a inclus în periplul său misionar și Sciția Minor, adică Dobrogea, e doar dovada unei ipoteze populiste forțate.

Traian a cucerit Dacia la vreo 50 de ani după moartea Sfântului Andrei în Patras, Grecia, deci nici multiseculara simbioză daco-romană nu ne poate ajuta în susținerea acestei ipoteze grosolane.

Dobrogea a fost inclusă doar pentru câțiva ani în teritoriul Țării Românești, abia în Evul Mediu, secolul al XIV-lea, în timpul domniei lui Mircea cel Mare și a fiului său Mihail. Și a fost anexată definitiv României abia în 1878, ca recompensă în urma participării la războiul ruso-turc, atunci când populația românească de aici nu depășea 20%. Care ar fi fi deci legătura dintre întâiul apostol chemat și creștinismul care s-a impus ca religie majoritară în țările române aflate la nord de Dunăre, pe parcursul veacurilor?

Despre formarea poporului român - pe malul stâng al Dunării, atenție! - putem vorbi cu argumente istorice valide la multe veacuri după mutarea Sfântului Andrei în casa Tatălui Ceresc. Despre creștinarea strămoșilor noștri putem vorbi tot așa, târziu după moartea sfântului. Argumentele istorice din primul mileniu care să ne ajute în acest sens sunt excepționale. Vedete fiind, bineînțeles, martirii greci de la Niculițel - doar nu credeați că vinul - și Donariul de la Biertan, datați abia în secolul al IV-lea!

Sfântul Andrei a început să fie celebrat și înscris cu cruce roșie în calendare, de către biserica majoritară, abia în anul 1995. Oare de ce atât de târziu, dacă sfântul ar fi jucat un rol atât de important în conștiința noastră religioasă?

În concluzie, Sfântul Andrei poate fi numit ocrotitorul românilor, dacă asta ne dorim, și în consecință ne putem bucura de ziua liberă dată de autorități cu ocazia celebrării sale, pentru că putem merge la biserică. Dar să îl declarăm creștinătorul nostru ar fi exagerat și ar pune în plan secund, pe nedrept, activitatea adevăraților misionari creștini din nordul Dunării.