luni, 5 octombrie 2020

Crede și studiază!

Cum că pe undeva prin Biblie ar scrie clar și îngroșat "Crede și nu cerceta", este la fel de real precum mărul ionatan din care ar fi mușcat sărmana Eva. Nu voi insista aici asupra faptului că primele universități europene au fost fondate de Biserica Catolică (Paris și Padova la începutul secolului al XIII-lea, poate chiar mai devreme), sau că debutul programelor educaționale românești a fost apanajul exclusiv al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, nici că o serie de celebrități din domeniul științific au fost creștini practicanți (pr. Nicolaus Copernicus – fondatorul astronomiei moderne, Blaise Pascal – renumit matematician, fizician și filosof, Isaac Newton – a studiat temeinic Biblia și a afirmat existența lui Dumnezeu, pr. Gregor Mednel – părintele geneticii, Louis Pasteur – microbiolog și biochimist renumit pentru descoperirile sale privind principiile vaccinării, pr. Georges Lemaître – inițiatorul teoriei Big Bang-ului etc., etc.). În schimb, vă voi reda câteva versete scripturistice din Pildele lui Solomon care fac referire la știință și la credință în egală măsură. Desigur, nu aș fi îndrăznit să vi le propun dacă nu erau și simpatice.

"Frica lui Dumnezeu este începutul științei." – 1, 7.
"Până când veți iubi prostia, proștilor, și până când vor urî nebunii știința?" – 1, 22.
"Ferice de omul care găsește înțelepciunea și de omul care caută priceperea. Căci câștigul adus de ea este mai bun decât al argintului (...) și toate comorile nu se pot asemăna cu ea." – 3, 13-15.
"Lăsați prostia și veți trăi și umblați pe calea priceperii." – 9, 6.
"Învățătura înțeleptului este un izvor de viață, ca să-l abată pe om din cursele morții. O minte sănătoasă câștigă bunăvoință..." – 13, 14-15.
"Omul lesne crezător crede orice vorbă, dar omul chibzuit ia seama bine cum merge." – 14, 15.
"Limba înțețepților dă știință plăcută, dar gura nesocotiților împroașcă nebunie." – 15, 2.
"Frica de Domnul este școala înțelepciunii." – 15, 33

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eşti liber o clipă?... Atunci scrie şi tu ceva, însă nu orice!