De ce permite Dumnezeu acestă pandemie?

Tot ceea ce ni se întâmplă în aceste zile co-vidate confirmă un singur lucru: cât de răsfățați suntem și cât de mult ne-am obișnuit cu viața de huzur. Pe noi – europenii, în general – ne-a binecuvântat Dumnezeu cu vârf și îndesat. Cu adevărat că ni s-a turnat în sân o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf (Luca 6, 38). Dar am uitat să oferim, să fim milostivi, singura clauză care însoțea pachetul full option cu care ne-am desfătat de zeci de ani pe bătrânul continent. În schimb, am siluit libertatea și viața bună, considerându-le pe acestea ca fiind sub stâpânirea noastră și nu în administrare, așa cum ar fi trebuit. Se cerea deci să fim economi fideli peste avuția primită de la Dumnezeu (Luca 12, 42-44), dar ne-am urcat ca găina în vârful grămezii și am risipit după bunul plac, asemenea slugii necredincioase (v. 45).

Concret, suntem generațiile care au primit har peste har: pace, libertăți de tot felul, stabilitate, confort, hrană și resurse din belșug, descoperiri tehnologice etc., etc. Însă, în loc să îi fim mulțumitori lui Dumnezeu pentru toate acestea, singura noastră preocupare a fost cum să le pervertim. Astfel, am transformat pacea în frici și în angoase, libertatea în libertinaj, stabilitatea în nestatornicie, confortul a devenit risipă și huzur, mâncării i-am pus foiță de aur, de resurse am abuzat până la epuizare, iar tehnologia a devenit noul nostru dumnezeu. Și cu toate acestea, încă ne mai considerăm întreptățiți să ridicăm pumnii spre cer și să întrebăm: de ce Dumnezeu permite această plagă a virusului chinezesc și, mai ales, de ce nu mai putem trăi ca până acum, după bunul nostru plac?

Răspunsul este unul simplu și fără echivoc: Dumnezeu nu este sursa răului, ci dimpotrivă este bun şi blând şi plin de îndurare cu toți cei ce îl cheamă (Psalmul 85, 4 / 86, 5). Și, deși este atotputernic, Dumnezeu nu poate și nu vrea să încalce libertatea omului, nici măcar atunci când, pe timp de epidemie, acesta ar trebui să stea izolat în casă și nu să iasă afară, ca să devină sursă de răspândire a temutului virus încoronat. Altfel spus, în situații precum cea expusă, deși multora li s-ar părea absurd, Dumnezeu pune mai mult preț pe libertatea omului, decât pe răspândirea epidemiei. Deci nu în direcția cerului ar trebui să-l căutăm pe vinovatul de serviciu al acestor zile, ci pe băncuțele din fața blocului, și pe alei, și în general pe afară, acolo unde răsfățații acestei lumi profită de darul libertății pentru a-l sfida pe Dumnezeu și creația sa.

În concluzie, noi nu suntem cobaii, ci colaboratorii planului dumnezeiesc, și este de datoria noastră să ne ridicăm la această demnitate. Dumnezeu vrea și poate să ne salveze, dar nu o va face dacă nu vom contribui și noi la acest plan, dacă nu vom dori și noi să fim salvați. “Şi aceasta este încrederea pe care o avem în el, că, dacă cerem ceva după voinţa lui, el ne ascultă” (1 Ioan 5, 14). Iar voința Domnului e ca noi să fim mântuiți de păcat și de osânda lui, dar nu ca niște fii răsfățați, ci ca unii încercați și perfect conștienți de credința noastră. De aceea, rugăciunile noastre, în aceste zile, nu ar trebui să se rezume doar la înlăturarea acestei pandemii, ci ele ar trebui să mai cuprindă și următoarea intenție: Doamne, știu că tu ești mântuitorul meu, descoperă-mi, te rog, planul tău și arată-mi care este lecția cu care să rămân la sfârșitul acestei încercări!