O veste bună în vremuri nebune

Bunavestire este prin excelență sărbătoarea asumării, sărbătoarea lui “Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38) rostit cu toată răspunderea. Pentru Maria, asumarea maternității Fiului lui Dumnezeu a însemnat totodată și asumarea suferințelor care veneau la pachet cu vestea adusă de Arhanghelul Gabriel. Bineînțeles că bucuria nașterii lui Isus a fost una care a depășit granițele acestei lumi – și mamele ne pot confirma acest lucru –, însă fiat-ul Sfintei Fecioare nu a însemnat decât asumarea desfătării, ci și pe cea a durerii ce avea să urmeze. Condițiile mizere găsite în Betleem, unde avea să-l nască pe Mântuitorul lumii, apoi emigrarea într-o țară străină, dar mai ales condamnarea și executarea Fiului preaiubit, au fost și ele incluse în răspunsul afirmativ dat de Maria arhanghelului.

Cunoscând toate aceste lucruri, astăzi suntem invitați să ne întrebăm cât de mult sau cât de puțin ne-am asumat și noi identitatea creștină. Așadar, suntem noi creștini full-time – atât în bucurii, cât și în suferințe – sau mai curând ne trăim credința part-time, adică suntem credincioși doar atunci când și vremurile ne sunt favorabile? Spunem și noi în vremuri de încercare: “Fie mie după cuvântul tău!”, sau îi suntem fideli lui Dumnezeu și Bisericii sale sfinte doar atunci cand e senin în viețile noastre? 

Ar fi absurd, desigur, să credem că Dumnezeu iubește suferința. Spre exemplu, în timpul rugăciunii din Grădina Ghetsimani (Matei 26), putem vedea lămurit că Isus nu își dorește suferința – “Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la mine paharul acesta!” –, dar că și-o asumă – “Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de mine paharul acesta fără să-l beau, facă-se voia ta!”. Această perioadă critică, a pandemiei prin care trecem, trebuie privită ca pe o vinere a pătimirilor, deci cu speranța că va veni și timpul învierii și al mântuirii noastre, timp în care ne vom putea veseli fără nici o opreliște. Însă, înainte de a sălta și de ne bucura de viață, va trebui să ne asumăm și noi – precum a făcut și Sfânta Fecioară Maria – urcușul pe Golgota.

În concluzie, cine vrea să trăiască intens bucuria vieții și a învierii, va trebui să urce mai întâi pe Dealul Căpățânii. Nu există altă cale spre viaţă, decât aceea pe care însuşi Isus Hristos a mers. Dar, preabunilor, sus inimile, pentru că nouă ne va fi cu mult mai uşor să parcurgem acest drum, deoarece poteca a fost deja bătătorită!