Sărăcuțul

Tânăr dus pe la biserică şi mai apoi student teolog fiind, recunosc că nu am acordat atenţie prea mare biografiei Sfânului Francisc din Assisi. Iar acum, privind în urmă, nu găsesc nici un motiv serios al ignoranţei mele în ceea ce-l priveşte pe Sărăcuţ. Poate din cauza anecdotelor despre călugării franciscani şi despre votul sărăciei care circulau printre studenţii de la teologie, poate din cauza fraţilor minori conventuali pe care îi cunoscusem sau poate pur şi simplu din cauza indolenţei care încă îmi mai face cu ochiul. Cert este că, pentru o lungă perioadă din tinereţe, m-am auto-privat de tovărăşia uimitorului Sărăcuţ.

Şi totuşi, jusificat, vă puteţi întreba cum de am ajuns ca astăzi să îl invoc pe acesta ca fiind protectorul meu şi al familiei mele. De la ce mi se trage? Preabunilor…, de la un film. O ecranizare din anul 1972, regizată de Franco Zeffirelli, pe care am văzut-o pentru prima dată în urmă cu doar câţiva ani: „Fratele Soare, sora Lună”. Vizionarea acestui film a însemnat pentru mine şi o adevărată revelaţie. Dacă nu aveţi timp să îl vedeţi, vă îndemn ca măcar să-i ascultaţi coloana sonoră. Foarte probabil veţi înţelege de ce, imediat după vizionare, am dat iama şi în cărţile din bibliotecă şi pe Google pentru a-l cunoaşte pe cel care doresc din suflet să mă inspire şi să mă însoţească oricând.

Cunoscând valorile spirituale propuse de Sfântul din Assisi fraţilor minori sau franciscani – trăirea evangheliei, urmarea Mântuitorului, sărăcia şi solidaritatea –, nu poţi să mai stai şi să te mai ştiobâlcăi prin apele indolenţei şi să nu-l iubeşti cu toată inima pe Sărăcuţ, deoarece acestea sunt cu adevărat căi prin care toţi creştinii îşi pot arăta ataşamentul deplin faţă de Domnul Creaţiei. Mai mult, într-o societate orientată parcă ireversibil către cultul plăcerii, aceste mijloace propuse de Sărăcuţ acum 800 de ani devin unica alternativă a celor credincioşi. Detaşarea de tot ceea ce este material, încrederea deplină în Dumnezeu, umilinţa şi deschiderea către cei aflaţi în suferinţă, acestea sunt în definitiv virtuţile care l-au făcut pe Sărăcuț un sfânt universal.

Fără dubiu, Sărăcuţul a fost un mare iubitor de Dumnezeu şi de oameni, dar la fel de mult el a iubit și natura și animalele. Desigur, există în biografiile sale multe evenimente care confirmă acest lucru, dar, mai presus de acestea, „Cântecul fratelui Soare sau al tuturor creaţiilor”, scris de el însuşi, este o mărturie sublimă a iubirii şi a relaţiei speciale dintre Sărăcuţ şi natură. Acesta este şi motivul pentru care grupul de cercetaşe şi cercetaşi din Râmnicu Vâlcea, al Asociaţiei Cercetaşii Români Uniţi, şi l-a ales ca ocrotitor. În cele ce urmează, doresc să vă las în compania excepţionalei rugăciuni care îi este atribuită Sărăcuţului şi care poate fi considerată de către fiecare dintre noi – laici, clerici sau cercetaşi –, indiferent de statutul nostru ecleziastic, un program desăvârşit de viaţă spirituală:

O, Stăpâne, fă din mine un mijlocitor al păcii tale!

Unde este ură, eu să aduc iubire;

unde este jignire, eu să aduc iertare;

unde este dezbinare, eu să aduc unire;

unde este îndoială, eu să aduc credinţă;

unde este greşeală, eu să aduc adevărul;

unde este disperare, eu să aduc speranţă;

unde este tristeţe, eu să aduc bucurie;

unde este întuneric, eu să aduc lumină.

O, Doamne, fă ca eu să nu caut, cu tot dinadinsul,

să fiu mângâiat, ci eu să mângâi;

nici să fiu înţeles, ci eu să înţeleg;

nici să fiu iubit, ci eu să iubesc.

Pentru că celui care dă, i se va da;

celui care iartă, i se va ierta;

iar cel care moare va învia pentru viaţa veşnică. Amin!

Preluare: http://cutimpsifaratimp.ro/