Pentru noi s-a născut!

Într-un mod excelent, Tudor Chirilă spunea despre Crăciun (aici) că acesta nu înseamnă nici îmbulzeală, nici ghiftuială oarbă, nici război în trafic, nici măcar Moşul alb-roşu însoţit de reni zburători sau programe TV speciale, nici zâmbete false ori luminiţe electrice, nici cozonaci, cârnaţi, şorici sau vin, nici promoţii sau spoturi publicitare tematice, nici discotecă, nici fantezii sexuale de iarnă, nici resturi de sarmale, nici nimic din toate acestea. Crăciunul este total altceva, spunea autorul citat.

Şi acum, după ce am văzut ce nu înseamnă, ce nu este Crăciunul, am putea totuşi să găsim şi adevărata semnificaţie a acestui praznic? Condacul Naşterii Mântuitorului ne dezleagă răspunsul la această întrebare: „Pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci”! Deci, dacă Dumnezeu a făcut acest lucru mare şi minunat PENTRU NOI, care este răspunsul pe care noi i-l vom da Domnului? Risipa, consumismul, excesle, dezmăţul, acestea toate să fie răspunsul nostru, darul pe care noi să-l facem Pruncului? Aşa repetăm noi gestul făcut de păstori ori de magi în noaptea sfântă?

Bineînţeles că nu! Şi atunci, de unde toată această nebunie cu care ne înconjurăm în ajunul Naşterii Sfinte? Probabil de la faptul că suntem preocupaţi mai mult de ce vom primi, decât de ce vom putea oferi de Crăciun. Şi iar, probabil de la faptul că punem accent pe aspectul material al dăruirii şi că rămânem cu totul reci la modul ideal în care Dumnezeu şi-a arătat iubirea pentru noi. În concluzie, am acceptat să fim duşi de valul nebun în momentul în care, de Crăciun, le-am înlocuit pe cele spirituale cu cele materiale; altfel spus, am înlocuit grija pentru veşnicie cu grija zilei de mâine.

Nu contest faptul că, în goana după promoţii, poate vom reuşi să punem deoparte ceva şi pentru sărăcuţii Domnului. Dar un simplu cadou – mai mult sau mai puţin inspirat – făcut din prisosul nostru nu poate să desăvârşească toată această perioadă! Şi revin la Darul pe care noi, oamenii, l-am primit de acum mai bine de 2000 de ani, chiar l-am primit? Da, dar nu toţi. Însă mai este timp. Mai avem câteva zile în care putem să primim cu toţii, fiecare în parte, Darul Domnului, pe însuşi Fiul său cel Unul Născut. Şi unde să-l primim? În nici un caz în casele noastre împodobite cu lumini stridente şi cu ornamente fistichii! Nu acesta este mediul în care Micuţul Isus s-a născut. Ci, mai degrabă, în peştera în care ne-am transformat inimile, ca să ne-o încălzească şi să ne-o lumineze! Să nu ne speriem de necurăţia noastră, deoarece peştera cea săracă şi mizeră este locul ales de Dumnezeu ca fiind cel mai potrivit pentru a se naşte!

Şi cum se va putea întâmpla acest lucru? Prin sacramentul Sfintei Euharistii: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6, 54)! Aşadar, să mergem şi să-i căutăm pe preoţii Bisericii, să ne facem bilanţul răutăţii noastre din ultimul an şi să-l mărturisim! Apoi, trecuţi prin baia spovedaniei, să îl putem primi cum se cuvine pe Mântuitorul venit în trup. Iar mai apoi, atunci când vom fi întrebaţi care este cadoul cel mai de preţ pe care l-am primit de Crăciun, noi să răspundem: „L-am primit pe Domnul, pe cel ce s-a Născut din Fecioară în staulul din Betleem şi pe cel care s-a renăscut în inima mea!”.