Ce faci, mamă, fumezi?

Eram în liceu, în vacanţa de vară, cu o zi înainte de bâlci. Terminasem şi ultimul cazan de ţuică şi primisem acordul mamei să dau o fugă, cu bicicla, la baraj, să fac o baie înainte de praznic. Era grozav: terminasem de cules prunele şi moşmoanele, terminasem şi cu cazanul, mai trebuia doar să-mi schimb mirosul afumat cu cel de baltă şi săpun - nelipsit din buzunarul şortului -, apoi eram gata de discotecă.

Mi-am lăsat bicicla pe gardul lui Vioară, prietenul venit în vacanţă la bunicii de peste drum şi-l aşteptam în curte să-şi ia şi el coaja de săpun şi pachetul de Vogans. Tocmai în momentul în care eram pe picior de pedalare, a intrat şi nea’ Costel, unchiul lui Vio care ne-a luat la întrebări: „Pe unde vreţi s-o ardeţi mă? Ce mahoarcă aveţi? Tot Vogans? Sărmanilor! Hai, că vă dau eu câte-o ţigară bună!”. Apoi ne-a scos câte o ţigaretă dintr-un pachet Gauloises, pare-mi-se.

Aşa cum prietenii fumau la mine, ştiind că mama nu îi toarnă, la fel şi eu fumam la ei fără nici o grijă. Ciudată atitudine a părinţilor, nu? Ce ar fi fost ei în faţa propriilor copii dacă le-ar fi dat camarazii în primire? Aşa păreau şi ei mai de comitet. Dar să revin la întâmplare. Nu am apucat să trag decât un fum, când am auzit-o pe mama din poartă: „Ce faci, mamă, fumezi, ai!?! Păi, fir-ar mama ta a dracu’, treci imediat acasă, că îţi dau io ţie fumat!”. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu fumul din piept, cert este că nu puteam să-l expir în faţa ei. Cred că s-a topit prin plămâni, pentru că am reuşit să nu scot nimic afară.

- Mamă, să vezi că io, îîî…, e prima dată…! - am încercat s-o înduplec, înainte să trec prin faţa ei.

- Ce să văd, mă, ce să văd!? Şi, în timp ce îmi căra capace, rostea şi sentinţa:

- Nu mai pupi nici un ban pentru bâlci şi nici la discotecă nu mai ai ce căuta!

Eram de-a dreptul buimăcit. Lasă capacele primite şi banii de bâlci, dar dis-co-te-ca!?! Fiind sărbătoarea satului, urma seara cu cea mai mare participare la actul cultural canto-dansat al comunei. Nu mergeai, nu existai! Şi atâtea fete veniseră pe la bunici… Ce să mai, se contura una din cele mai mari drame ale adolescenţei.

Intraţi în curte, mama s-a apropiat cu blândeţe de mine:

- Ia, zi-mi, cine te-a învăţat şi de când fumezi, mă, mamă?

- De… vreo… doi ani.

- Nu are cum…, fii sincer, că dacă nu, te spun lu’ părintele că fumezi!

- Ştie, că şi dânsu’ îmi mai dă bani de ţigări…, câteodată.

- Minţi! Şi brusc discuţia s-a terminat cu un dos de palmă peste obrazu-mi încă negru de funinginea de la focul de sub cazan.

Redau acum dialogul de a doua zi, dintre mama şi părintele. Eram la masa din curte, serveam prânzul şi se apropia momentul în care trebuiau împărţiţi banii pentru bâlci.

- Părinte, să vă spun ceva… Ceva grav!

- Ce s-a întâmplat tanti Elvira? - a întrebat-o părintele, făcându-se că nu ştie despre ce e vorba (îl înştiinţasem deja la Liturghia praznicului).

- Părinte, Victor al meu, cum să vă spun io…, fumează! Ieri l-am prins. Certaţi-l, pedepsiţi-l, trebuie să luăm măsuri!

- Staţi liniştită, are 17 ani. Eu, de exemplu, fumez de la 14 ani, nu e aşa grav!

Rămasă fără replică, mama a scos teancul de bancnote din buzunarul de la şorţ şi de la cel mai mare, la cel mai mic, ni i-a împărţit în mod egal la toţi cei cinci copii. Părea echitabil, după ce toată vara cu toţii adunasem moşmoanele galbene şi pleoştite din urzici. Însă, doar părea! Eu mai primisem de dimineaţă, la biserică, de la părintele, un bonus pentru ţigări şi pentru ce-o mai fi trebuit. Asta aşa, în caz că voiam să invit vreo madmoazelă să se răcorească la terasa improvizată printre tiribombe.