Senzaţia primului sărut

Înainte de a fi admis la seminar, mama îmi interzicea cu desăvârşire să merg cu sora şi cu fratele mai mari la discotecă. Spunea că discoteca ar fi fost frecventabilă numai şi numai de liceeni şi de alţii mai mari decât aceştia. A făcut totuşi o excepţie, cu vreo două săptămâni înainte de examenul de admitere la liceu. M-a abordat într-o sâmbătă după-amiaza - zi de baie pentru mai toţi osicenii de bun simţ -, spunându-mi: „Spală-te bine, că azi te las la discotecă! Vreau să vezi ce ai putea pierde dacă nu iei examenul la seminar”. În toiul pregătirilor pentru marele examen ce avea să vină, minunata veste m-a luat total pe nepregătite. Şi deşi a venit ca un duş rece, eu tot am considerat ca fiind absolut necesar să-mi spăl bine pletele bălaie - pe care le purtam a la Nick Carter - folosind în acest scop vreo două periniţe de şampon de urzică. Şi pentru că, slavă Domnului, spuma mi-a ajuns pentru toate membrele corpului, nu a mai fost nevoie să mă folosesc şi de săpunul de casă făcut din leşie şi din osânza porcului.

Prima discotecă ce şi-a deschis porţile pentru a mă primi nu a fost cea din localitatea unde îmi aveam rezidenţa, ci cea din Osica Mică, satul învecinat. Ca mai toate discotecile de ţară, din anii ’90, şi aceasta îşi desfăşura activitatea cultural-artistică în… căminul cultural. Singurul inconvenient al acestei locaţii, în special iarna, era drumul. Pe lângă faptul că trebuiau parcurşi vreo 5-6 km, mai aveam de trecut şi Olteţul, dar şi zăvoiul acestuia sau, în fine, boscheţii ce mai rămăseseră după defrişările din ’91-’92. Însă, revin la discoteca din Osica Mică, deoarece în preajma ei am avut parte de primul meu sărut. Cum s-a întâmplat şi căt de dulce a fost vă voi spune în cele ce urmează.

Evident că, având numai 14 ani, eu eram coinacul găştii ce-şi purta paşii sâmbătă noaptea spre discotecă. Şi pentru că le eram simpatic peste măsură, cei mari - Rangu, Fâcă şi Dolaru’ - s-au gândit că mi-ar prinde bine dacă mi-ar face botezul chiar din prima seară. În acest scop, seniorii găştii au stat de vorbă cu Lenuţa, profesoara neiniţiaţilor în arta amorului, o domniţă divorţată şi care trecuse binişor de 20 de ani. Apoi, în timp ce eu eram încântat la maxim de luminile emise de stroboscopul discotecii, aceştia mi-au prezentat-o pe cea care fusese ursită să-mi dea prima sărutare, cea despre care abia v-am spus, pe Lenuţa. Ca din senin, în boxe a început să se audă duios cântecelul Regelui Pop, „You are not alone”. Şi vorba aia: „Vrei nu vrei, bea Grigore agheasmă!”, că Lenuţa s-a şi înfăşurat în jurul gâtului meu, fără ca măcar să apuc să o invit la dans. DJ-ul completa şi el cele ce aveau să urmeze: „Se face dedicaţie specială de la gaşca din Osica Mare, pentru Victor şi pentru prietena lui!”. Simţeam cum mi se urcase tot sângele în urechi. La una din aceste urechi supuse presiunii, drăgăstoasă nevoie mare, prietena îmi şoptea ca după dans să o invit la o plimbare, pe-afară. Apoi mi-a subliniat că acest gest ar trebui să vină din partea băiatului, dar că ea înţelegea nepriceperea mea şi se oferea să mă ajute să fac primii paşi în relaţia ce debutase sub patronajul prietenilor mei mai experimentaţi.

Zis şi făcut, la sfarşitul bluzului, am ieşit să luăm o gură de aer proaspăt. Cu inima gata să-mi sară din piept şi cu genunchii paradiţi de atâta tremurat, am invitat-o pe Lenuţa să ne aşezăm pe un cap de pod din preajma locaţiei artistic-culturale. Văzând Lenuţa că mi-au trebuit mai bine de 10 minute – timp în care nu am reuşit să leg o frază - până să-mi pun mâna peste umerii ei, m-a abordat din nou, la fel de drăgăstoasă: „Ştii, normal ar trebui ca băiatul să o sărute pe fată prima dată, dar dacă nu ai mai avut prietenă până acum, o să facem o excepţie”. Şi a făcut-o! Ei, am ajuns acolo unde şi domniile voastre doreaţi să ajung, la cum a fost. Păi cum să fie: în timp ce stomacul mi se ghemuia şi abia reuşeam să-mi stăpânesc icnetele din gât, Lenuţa îmi explora al dremi de insistent, cu glossa, fiecare colţişor al cavităţii bucale.

Când am reuşit să mă dezmeticesc şi să o opresc din acţiunea-i deloc ademenitoare, am invitat-o pe draga de Lenuţa să ne întoarcem rapid în discotecă. Ceea ce era de probat, probasem! Acolo, văzându-o cum le zâmbea cu subînţeles prietenilor ce mi-o prezentaseră, am crezut că totul a fost o farsă. Apoi, o perioadă – nu foarte lungă, e drept – am fost convins că fusesem păcălit şi că Lenuţa jucase doar un rol, acela de a-mi provoca dezgustul. Ce putea fi plăcut la un sărut dacă acesta se desfăşura în termenii şi în condiţiile pe care proaspăta prietenă abia mi le făcuse cunoscute!? De fapt, acesta a fost şi subiectul de discuţie la întoarcerea spre casă: eu încercam să-mi conving prietenii că le deconspirasem farsa, iar ei râdeau de mine de răsunau cioatele ce mai rămăseseră din zăvoi.