Mirosul campaniei de toamnă

Miez de septembrie. Într-o luni dimineaţă însorită. Ieşi din casă şi te aştepţi să simţi mirosul reavăn al fructelor, care pârguite, care deja răscoapte… Tragi puternic aerul dimineţii în piept şi ce să vezi: mirosul de hoit îţi umple plămânii încă de la prima inspiraţie trasă pe nări în faţa blocului. Te-ai fi aşteptat, totuşi, ca după luptele nocturne date la ore de înalt rating prin diversele studiouri, în dimineţile încă blânde ale aceastei campanii de toamnă, să miroase a sânge proaspăt - abia vărsat pe ţărâna ideologiilor politice – şi, poate, a sudoare. Ei, aş! Mirosul înţepător de cadavru se întrepătrunde cu cel de lături, creând astfel inconfundabilul iz al campaniei electorale.

Te stăpâneşti ca să nu-ţi dea pe-afară stomacul strâns ca un ghem şi te îndrepţi către serviciu cu speranţa că mirosul de bancnote uzate de aici îl va înlocui pe cel de-afară. Degeaba! Colegii împărţiţi pe găşti, unii în dreapta şi alţii în stânga, îţi aduc aminte de carnagiul televizat din noaptea trecută. Acuzele şi reproşurile care zboară dintr-o parte în alta, acompaniate de pumnii strânşi care lovesc aerul, sunt din cele mai grave: comunişti, securişti, tâlhari, trădători, delapidatori, ipocriti, compromişi, vânzători de ţară etc. Haitele - de dreapta sau de stânga - încearcă să te convingă pe rând că trebuie să fii de partea lor, de partea Răului Mai Mic. În zadar! Nu fac altceva decât să-ţi amintească de cuvintele preotului la cateheza duminicală: „Alegeţi doar Binele! Răul rămâne rău, indiferent dacă e mai mic sau mai mare!”. Îţi mai aduci aminte şi că în trecut ai votat Răul Mai Mic şi că apoi ai fost nevoit să fii martor la creşterea spectaculoasă acestuia. Mirosul de campanie care-ţi invadează până şi biroul te astupă, îl simţi ca pe o gheară care ţi se încleştează în piept.

Îţi acoperi gura şi nasul cu batista (încă nu ştii din ce motiv: fie să nu mai înhalezi izul cadaveric, fie să nu borăşti din cauza acestuia…, fie din cauza amândoura) şi începi să-ţi verifici poşta electronică. Un amic îţi trimite costul amănunţit al campaniei dusă de candidatul X, un altul îţi trimite fotografia lui Y, preferatul său, în spatele căruia se înalţă cupole de catedrală, şi te roagă să-l ajuţi cu strângerea de semnături pentru susţinerea creştinului competitor. Desigur că în inbox mai ai şi alte e-mail-uri despre alţi icşi şi igreci şi zeţi pe care le ştergi fără să clipeşti. Mirosul de campanie îţi urcă până la mansardă.

Poate că drumul spre casă va fi altfel, îţi închipui, şi te afunzi printre aleile parcului. Rememorezi cuvintele lui Chirilă care spunea că sufletul politicianului miroase a flegmă uscată pe un birou ponosit de provincie; comparativ cu sufletul fecioarei, spre exemplu, care miroase a grâu timpuriu abia stropit de ploaie. Nici nu-ţi duci gândul până la capăt, că simţi din nou acel miros de hoit şi de lături. Vine dinspre aleea seniorilor care, în dauna simpaticului joc de table, preferă discuţii politicianiste. Îi pun în antiteză cu atât de mult patos pe onorabilul X şi pe verticalul Y, încât ai crede că se sfâşie între ei, ca hienele pe stârv. Îţi propui să îţi ţii respiraţia în timp ce treci printre venerabili, dar nu poţi să nu observi cu coada ochiului cum îşi şterg cu mânecile balele ce li se preling pe sfrijitele bărbii sau pe guşi, după caz. Ei sunt cei care în ultimele câteva decenii l-au votat pe Răul Mai Mic care odată ajuns la putere a devenit Răul Mai Mare, oferindu-i astfel Fostului Rău Mai Mare şansa de a deveni Rău Mai Mic şi de a putea fi votat din nou, ca să ajungă iarăşi Mai Mare…, Mult Mai Mare!

Ajuns acasă nu îţi mai doreşti decât să închizi ferestrele şi să te speli de miros. Te cureţi de mirosul campaniei de toamnă şi lupţi din răsputeri să rămâi inodor. Şi totuşi clachezi. Eşuezi tocmai pentru că te consideri o persoană care preţuieşte informaţia şi care nu poate fi atât de uşor manipulată, care ştie să citească printre rânduri. Îţi supraevaluezi putinţa şi, involuntar, cauţi telecomanda. Doar ce-i apeşi butonul roşu şi mâinile deja au început să ţi se împută… Acum e miezul nopţii şi miroşi precum televizorul, miroşi şi tu ca toată lumea: a carnagiu.