Maslul cel... „de obşte”?

După o lungă perioadă de cugetare, mi-am luat inima în dinţi şi m-am hotărât să scriu despre aşa numitul „Maslu de obşte”. Şi voi face acest lucru, chiar dacă sunt conştient de faptul că îi voi supăra pe mulţi dintre credincioşi, dar şi dintre colegii mei preoţi. Bine, fie, mă cunoaşteţi suficient de bine încât să ştiţi că poate tocmai de aceea abordez subiectul. Îndrăznesc să tratez acum tema Maslului de obşte, tocmai pentru faptul că suntem în extrasezon; vă daţi seama ce ar fi însemnat să scriu acest material în Postul Mare, mai ales în Săptămâna Sfintelor Patimi!

Despre ce e vorba? S-a împământenit cutuma ca preoţii să celebreze acest tip de maslu în perioada mai sus menţionată. Atunci, uşile bisericilor şi profilurile parohiilor de pe Facebook sunt pline de afişe de genul: „În data de … în biserica noastră se va săvârşi Maslul de Obşte de către enşpe preoţi…, bla, bla…, vă aşteptăm cu drag!”. Şi o să încep prin a cita Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, Can. 737, § 1: „Prin ungerea sacramentală a bolnavilor (Sfânta Taină a Maslului), îndeplinită de sacerdot cu rugăciunea, credincioşii creştini afectaţi de boală gravă şi căiţi din inimă primesc harul prin care, întăriţi cu speranţa răsplăţii veşnice şi dezlegaţi de păcate, devin dispuşi la îndreptarea vieţii şi sunt ajutaţi să treacă peste boală sau să o suporte cu răbdare.” Vedem cum, conform CCBO, cei care primesc maslul sunt acei creştini grav bolnavi care anterior au primit şi Sacramentul Mărturisirii (Spovada). Aşadar cei care suferă de vreo banală viroză cauzată de AC-ul maşinii sau cei care au migrene din cauza stresului de la serviciu sunt excluşi de la primirea acestui sacrament!

Bine, bine, veţi spune, dar am auzit noi că Maslul vindecă şi bolile sufleteşti, nu doar pe cele trupeşti! Atunci, preaiubiţilor, nu aţi auzit suficient de bine, deoarece pentru bolile sufletului există un alt sacrament: Taina Penitenţei sau Spovada (a se vedea CCBO, de la Can. 718). Cum altfel ţi-ai putea vindeca sufletul, decât în urma mărturisirii păcatelor şi a primirii îndreptării şi dezlegării de la preot!

Este adevărat că Dogmatica Bisericii Ortodoxe - cel puţin cea după Isodor Todoran şi Ioan Zăgrean - admite că prin Maslu „se împărtăşeşte creştinilor bolnavi harul vindecării de boli sufleteşti şi trupeşti, precum şi iertarea păcatelor” şi că „este justificată practica de a săvârşi maslul de obşte pentru toţi credincioşii care doresc”; dar în primul rând regulile BOR nu ne sunt nouă aplicabile şi apoi, în aceeaşi dogmatică, găsim o înterpretare greşită a textului scripturistic de la Iacov 5, 14 care spune: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului.”. De ce este greşită înterpretarea acestui text? Pentru că în dorinţa de a justifica caracterul obştesc al Tainei Maslului - adică tocmai faptul că acest sacrament i se poate administra oricărui creştin, indiferent de gravitatea bolii - autorii respectivei dogmatici scot din context următorul fragment: „De este cineva bolnav”, deci nu grav bolnav, susţin ei! Însă dacă ar da drumul textului să curgă mai departe, ar observa şi ei că maslul se administrează acelor bolnavi care au, cel puţin, dificultăţi în a se deplasa, de aceea, continuă textul: „Să cheme preoţii bisericii”!! Să nu îmi spuneţi acum că şi Mântuitorul a făcut numeroase vindecări bolnavilor care totuşi se deplasau, pentru că nu se pune. Atâta timp cât Biserica nu preia vreuna dintre aceste vindecări miraculoase ca temei scripturistic pentru instituirea Tainei Sfântului Maslu, rămâne cum am stabilit, nu-se-pu-ne!

O altă practică eronată în celebrarea sacramentului ungerii bolnavilor este înmânarea pomelnicelor care cuprind persoane ce nu sunt de faţă şi pentru care preotul se roagă în timpul acestei taine. E ca şi când aş merge să mă spovedesc şi i-aş înmâna preotului o listă cu iubiţii membri ai familiei mele. Păi, dacă tot îmi dă mie dezlegare, cât îl costă să îi dezlege şi pe ei, nu? Rectific, voiam să spun: cât mă costă să îi dezlege şi pe ei? Ia, să îi rugaţi pe preoţii care primesc pomelnice la Maslu să vă arate şi domniilor voastre unde în Molitfelnic - carte care cuprinde diverse slujbe - există o ectenie anume în care să fie citite pomelnicele în timpul acestui sacrament! Şi dacă nu există, cu de la cine putere modifică structura slujbei care nu este deloc una oarecare?

Un ultim aspect pe care aş vrea să îl iau în discuţie este deschiderea cărţii la sfârşitul slujbei Maslului. E adevărat că atât Molitfelnicul editat de BOR, cât şi cel al BRU menţionează: „Preotul, luând Sfânta Evanghelie, o dă bolnavului să o sărute şi apoi o deschide preotul (deci, tot preotul, nu bolnavul!!); astfel deschisă, preoţii slujitori o ţin deasupra capului celui bolnav, iar preotul cel dintâi zice rugăciunea aceasta cu glas mare: Împărate Sfinte, îndurate şi mult-milostive Doamne Isuse Hristoase…”. Dar acesta este un gest liturgic şi nu un moment care să scoată la iveală darul de profet sau de vizionar al preoţilor. Şi am ţinut să menţionez acest lucru pentru că eu însumi am văzut popi care îi pun pe oameni să deschidă Sfânta Evanghelie spre sfârşitul slujbei, pentru a le descoperi viitorul! Ba mai mult, dovedind şarlatania popilor-ghicitori şi adresându-mă în acest sens creştinilor care au primit canoane să participe la enşpe Sfinte Masluri, în enşpe mii de locuri, tot eu am fost cel acuzat că din cauza tinereţilor nu stăpânesc rânduiala liturgică bisericească!

Acestea fiind spuse, închei cu speranţa că printre cei care aţi parcurs aceste rânduri, se vor afla şi persoane care vor dori să se aplece cu mai mare atenţie asupra sacramentelor pe care Biserica are datoria de a le administra, cel puţin, cu onestitate. Iar dacă am deschis aici vreo cutie de-a Pandorei, fiţi convinşi că voi reveni şi cu alte cutume care denaturează aspecte din viaţa cotidiană a Bisericii!