Autobiografie restrânsă

La cererea preaonoratului public internaut şi cititor, voi mâzgăli aici o scurtă biografie a subsemnatului. Aşadar, sunt fiul lui Constantin şi al Elenei (al treilea din cinci), născut la 20 ianuarie 1982, în Caracal. Din anul 1991, la îndrumarea părintelui paroh am început să frecventez slujbele religioase celebrate în parohia ortodoxă din comuna Osica de Sus, dar şi să cunosc viaţa intimă a acestei parohii. La începutul anului 1992, în 24 februarie, tatăl meu a suferit un accident în urma căruia s-a mutat din această viaţă. Din acest moment îngrijirea celor cinci copii (trei fete şi doi băieţi) a căzut pe umerii mamei mele.

Am efectuat clasele I-VIII între anii 1988-1996 la Şcoala Generală Nr. 2 Osica de Sus şi, începând cu clasa a VII-a, am început pregătirea pentru examenul de admitere la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Râmnicu Vâlcea. În vara anului 1996 am susţinut acest examen în urma căruia am fost declarat respins. Pentru a mă putea pregăti mai temeinic în vederea susţinerii examenului de admitere din anul următor, am hotărât ca în anul şcolar 1996-1997 să urmez cursurile Şcolii de Cantori din cadrul aceluiaşi Seminar, fapt ce s-a dovedit util, deoarece în vara anului 1997 am fost declarat admis în clasa a IX-a a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. Despre cei cinci ani petrecuţi în Seminar (1997-2002) am mai scris câte ceva în secţiunea STV-Confesiuni a blogului, dar nu e musai să luaţi de bune chiar toate bazaconiile de acolo, ci doar pe majoritatea.

Paradoxal, în toţi aceşti ani din seminarul vâlcean, simţeam cum în mod constant convingerea mea de a deveni slujitor pe ogorul Domnului scădea an de an. Dar cu toate acestea, merită amintit faptul că, din anul 2000, atunci când fostul părinte paroh, Marian, a intrat în clerul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, datorită principiilor în care fusesem educat până atunci, au urmat aproape doi ani de discuţii puţin amiabile în care îi reproşam acestuia greşeala pe care tocmai o făcuse.

Nu pot încă să descriu cu exactitate ce s-a întâmplat în ultimul an de liceu - eu leg acest eveniment deosebit de important din viaţa mea de o vizită pe care am făcut-o la mormântul P.S. Vasile Aftenie -, cert este că în Săptămâna Patimilor din anul 2002 am renunţat la ideea de a deveni preot al Bisericii Ortodoxe şi, fapt care i-a uimit pe mulţi apropiaţi ai mei care mă ştiau drept un anticatolic convins, am hotărât să studiez istoria Bisericii Greco-Catolice. Astfel, în anul 2002 am început cursurile Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Departamentul Oradea, Specializarea Teologie-Istorie, cursuri pe care le-am încheiat prin susţinerea lucrării de licenţă intitulată „Rezistenţa Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, faţă de agresiunea comunistă. Cazul episcopului Vasile Aftenie”, în anul 2006.

În primul an petrecut la Oradea am reuşit să cunosc suficient Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, fapt care m-a determinat ca în anul 2003 să încep şi cursurile Specializării Teologie-Pastorală, din cadrul aceleiaşi facultăţi şi, totodată, să devin seminarist al Seminarului Român Unit „Sfinţii Trei Ierarhi” din Oradea. Pe parcursul celor patru ani petrecuţi în Seminar am încercat să-mi aprofundez studiile teologice şi în acelaşi timp să am diverse activităţi care să-mi fie utile atunci când voi fi ales să aduc roadă, aşa cum Însuşi Mântuitorul ne-a spus: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi…” (Ioan XV, 16). Tot în aceşti patru ani am primit treptele inferioare ale preoţiei prin punerea mâinilor P.S. Sale Virgil Bercea: Lectoratul în 11 decembrie 2005 şi Ipodiaconatul în 6 decembrie 2006

În 2007 am absolvit atât Specializarea Teologie-Pastorală având titlul lucrării de licenţă: „Unirea românilor cu Biserica Romei, 1697-1701”, cât şi Masteratul „Fundamente ale identităţii europene” al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Oradea, cu lucrarea de disertaţie: „Debutul programelor educaţionale româneşti,efect al unirii cu Biserica Romei”.

2007 s-a dovedit a fi unul însemnat pentru mine, deoarece tot în toamna acestui an, pe 16 septebrie, m-am căsătorit cu Iulia-Veronica - cea care mi-a fost alături la toate deciziile importante pe care le-am luat în ultimii ani – şi am primit taina preoţiei prin punerea mâinilor P.F. Cardinal Lucian, la 25 noiembrie. Puţin după aceasta, la 1 februarie 2008, am primit misiunea de administrator parohial al parohiei din Brezoi (click aici pentru un scurt istoric al acesteia), moment în care am început lupta cu morile de vânt în încercarea de a redobândi fosta bisericuţă a comunităţii greco-catolice.

Ţinând cont de faptul că trecutul apropiat îmi este deja consemnat - ba pe blog, ba pe facebook - şi cu speranţa că am satisfăcut pe deplin curiozitatea prietenilor internauţi, mă voi opri aici. Pax et bonum!