MVSEI VATICANI

Roma, sâmbătă - 15.04.2006, ora 06.30. Trezit de alarma telefonului mobil, încep să mă rog: „Dă, Doamne, să fiu acasă; dă, Doamne să fiu acasă!”. Fără să fi deschis ochii mă ridic din patul de la etaj şi mă lovesc cu ţeasta de plafonul bungalow-lui. „Vai, autoflagela-m-aş, încă sunt în Roma!!!” Şi o iau de la capăt: îi trezesc pe peregrini să-şi ia micul dejun, iau bilete pentru mijloacele de transport şi… la fix: pe când terminăm noi dejunul cel de dimineaţă, dau busna şi ceilalţi creştini care participaseră la Dumnezeiasca Liturghie. Ne zâmbim unii altora cu subînţeles şi ne pornim către muzeele vaticane.

La intrarea în muzee ne-a întâmpinat o coadă de toată frumuseţea, aşa că, împinşi de nevoie, am mers să-i căutăm începutul. Şi l-am aflat, la câteva sute de metri mai în spate, tocmai la coloanele lui Bernini! Desigur că Nea Vasile nu se îndura să piardă timp aşteptând să ne vină rândul, aşa că mă abordează direct:

- Nea Victorele, ce suntem, mă, noi, fraieri!? Hai să ne băgăm în faţă şi dacă va comenta cineva, ne facem că nu înţelegem!

- Nu se poate, bre, Nea Vasile, cum să ne băgăm 30 de inşi în faţă, hai că uite se înaintează destul de rapid! – l-am încurajat eu.

- Treaba voastră, eu merg în faţă şi vă aştept în muzeu, şi-a luat Nea Vasile la revedere de la noi.

Însă, pe când ne bucuram că am scăpat de el, în mai puţin de cinci minute, Nea Vasile ne aduce un tânăr acordeonist, bronzat din naştere, cică să ne acompanieze cât timp stăm în coadă.

- Ia, Nea Victorele, e de la Craiova băiatu’. Ia bag-o, mă, p-aia cu foaie verde măghiran!

- Păi, foaie verde măghiran, măăăi, mă făcu muica oltean, măăăi! – a început să fredoneze copilul, acompaniat de un acordeon pe care abia îl purta.

Şi dăi, şi dăi, cu bâlciul după noi, am reuşit să intrăm la muzee în mai puţin de o oră. Prin muzee, Nea Vasile mi s-a părut destul de liniştit, mai puţin în momentul în care a găsit într-o fântână arteziană o monedă de-a noastră şi tot încerca să o convingă pe o doamnă japoneză că aia sunt bani româneşti:

- Uite, fă, bani din România, vezi, din Romania! Uite-te, frate, că nu mă înţelege; făăă, din Ro-mâ-nia!

Tot încercând să-mi amintesc operele văzute în MVSEI VATICANI, nu-mi mai vine în minte decât săgeata care ne indica direcţia spre Capela Sixtină. Şi cam aşa s-a şi desfăşurat toată vizita în muzeele vaticane: alergând după celebra capelă. Ajuns în capelă - probabil în timp ce admira reclama de la celor de la Nokia (foto) sau alte scene din Facerea Lumii de Michelangelo, zugrăvite pe tavan - Nea Vasile a avut o revelaţie pe care a ţinut mortiş să mi-o împărtăşească la faţa locului:

- Auzi, bă, Nea Victorele, ştii cine cred eu că a făcut tavanele ăstea?

- Cum cine crezi că le-a făcut, Nea Vasile, nu-ţi spusăi, Michelangelo Buonarroti, acum vreo 500 de ani.

- Nu se poate bă, băiete, n-are cum! Păi, eu am fost şef de echipă pe şantier, nu se face aşa ceva!

- Cum să nu…

- Taci, mă, ascultă-mă! Eu cred că înaintea noastră a fost o altă civilizaţie care le-a făcut şi după-aia ni le-a lăsat nouă şi ei au plecat. (!!!!!!!)

Dezarmat de o asemenea concluzie, la ieşirea din capela Sixtină, am strâns gaşca şi ne-am îndreptat din nou spre obeliscul din piaţa vaticană pentru a ne reîntâlni cu Claudiu. Mai aveam de vizitat una, alta, pe lângă Forumul Roman, iar spre seară trebuia să ne îndreptăm mai devreme către camping, pentru a-i mitui pe şoferi să ne ducă şi să ne aducă, după ce vom fi asistat, în Piaţa Sfântul Petru, la slujba din noaptea Paştelui. Dar aceasta va face subiectul unei alte postări delicioase, aşadar va trebui să mai aruncaţi câte o geană şi pe aici!