10 MAI – Zi Naţională a României

În cele ce urmează, voi relua şi voi completa o postare mai veche în care elogiam ziua de 10 mai, Ziua României. Da, aţi citit bine, a Romaniei, nu doar a Regelui sau a Monarhiei. Celor tineri, dar şi celor ignoranţi, este bine să le facem cunoscut faptul că Ziua Naţională a României nu a fost celebrată întotdeauna pe 1 decembrie, aşa cum se întâmplă astăzi. Da, preaiubiţilor, înainte de 1990, spre exemplu, Ziua Naţională era 23 august, iar părinţii voştri îşi amintesc cu nostalgie, desigur, sublima epocă de aur. Însă nu despre aceasta vreau să vorbim, ci despre o dată anterioară, adică despre 10 MAI - Ziua Naţională a României din perioada 1866-1947.

După detronara lui Cuza (11/23 februarie 1866) au început imediat demersurile pentru instalarea unui nou domnitor pe scaunul rămas vacant. Liberalii împreună cu conservatorii şi-au dorit să aducă la conducere un principe străin care - din cauza faptului că tânăra şi fragila unire a Principatelor era ameninţată - să-i asigure ţării stabilitatea socială şi politică. Aşa s-a ajuns ca tronul Principatelor Unite să-i fie oferit lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (1839-1914), prinţ care aparţinea ramurii catolice a familiei Hohenzollern care domnea în Prusia. Carol a acceptat această ofertă la 25 aprilie/7 mai 1866.

Instaurarea monarhiei în ţara noastră în anul 1866 reprezintă un moment semnificativ în dezvoltarea politică a României moderne. De acum, prin accesul la tron a unei dinastii, au crescut perspectivele de stabilitate politică a Principatelor Unite. Drumul Casei Regale a României începea astfel pe 10 mai 1866, atunci când prinţul Carol depunea la Bucureşti - după un lung şi aventuros traseu parcurs cu trenul pe ruta: Dusseldorf, Bonn, Freiburg, Zurich, Viena, Budapesta - jurământul de credinţă poporului român. Continuarea călătoriei în România, Drumul lui Carol - aşa cum este numit în istorie - a însemnat traseul parcurs de Carol I şi de Ion C. Brătianu, cu trăsura, de la intrarea în ţară la Drobeta-Turnu Severin, prin Horezu, Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeş, Câmpulung şi Târgovişte, până la Bucureşti. Iată câteva cuvinte din discursul lui Carol ţinut cu această ocazie: „Punând piciorul pe acest pământ sfânt, am devenit român… cetăţean astăzi, mâine, dacă va trebui, soldat, voi împărţi cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea…” - promisiuni care au fost împlinite întocmai. Deşi, iniţial, rolul său în viaţa politică internă a fost limitat - deoarece nu era familiarizat cu cei din jur şi cu problemele ţării - Carol a avut un rol principal în afacerile externe şi în chestiunile militare încă de la început.

Tot de numele acestui prinţ se leagă şi celelalte două evenimente care au consfinţit data de 10 mai ca zi naţională a ţării şi a monarhului României. Astfel, 10 mai 1877, este momentul în care principele Carol a declarat independenţa Principatelor Unite faţă de Poarta Otomană după patru secole şi jumătate de suzeranitate turcească. Pe 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a proclamat independenţa ţării în Parlamentul României, rostind cu înflăcărare: „Suntem independenţi! Suntem naţiune de sine stătătoare!”. Proclamaţia a căpătat statutul de lege a doua zi, prin semnarea ei de către principele Carol I. Din acest moment s-a hotărât încetarea plăţii tributului - în valoare de 914.000 lei - către Poarta Otomană, suma respectivă fiind direcţionată către bugetul apărării. Însă independenţa deplină a fost obţinută în urma Războiului Ruso-Turc (1877-1878), cunoscut în istorie ca Războiul de Independenţă, război în care România a contribuit decisiv. Pe lângă independenţa României, prin Tratatele de pace încheiate la San-Stefano şi Berlin, în anul 1878, un alt câştig a fost anexarea Dobrogei care se afla sub stăpânire otomană încă de la moartea în luptă a Domnului Mihail I (1420!), fiul lui Mircea cel Bătrân.

Un ultim moment al consacrării acestei zile ca sărbătoare naţională este cel petrecut la 10 mai 1881, atunci când principele Carol a devenit Regele Carol I al României, primind Coroana de Oţel, iar Principatele Unite au devenit Regatul României. Înainte de acest moment, la 14 martie 1881, guvernul i-a prezentat Prinţului Carol solicitarea de a fi de acord cu proclamarea Regatului. După acceptul prinţului, recunoaşterea internaţională a acestui act a venit şi ea imediat. Astfel, la sfârşitul lunii martie, toate statele europene, dar şi SUA, foloseau în corespondenţă formula: Regatul României.

Aşadar, declararea independenţei Principatelor Unite s-a făcut în contextul războiului dintre Rusia şi Imperiul Otoman. Atunci, în august 1877, când armata otomană a oprit ofensiva rusă la Plevna, în nordul Bulgariei, ţarul rus a făcut apel la trupele române, acceptând condiţile impuse de Carol, inclusiv pe aceea ca domnul principatelor române să deţină comanda supremă a forţelor aliate. Armata română a contribuit decisiv la înfrângerea otomanilor şi a deschis calea pentru înaintarea trupelor ruse către Constantinopol. Coroana de Oţel - Coroana Regala a României - a fost turnată din ţeava unui tun marca Krupp capturat de la turci în timpul acestui Război de Independenţă. Aceasta i-a fost oferită lui Carol I, aşa cum spuneam, cu prilejul încoronării sale ca rege şi proclamării Regatului României. În discursul rostit cu ocazia evenimentului, Regele Carol I a declarat: „Cu mândrie primesc această Coroană, care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noştri şi care a fost sfinţită de biserică. O primesc ca simbol al independenţii şi puterii României”.

Desigur, vă puteţi întreba: de ce este importantă sărbătorirea acestei zile? În primul rând, deoarece, la peste 25 de ani de la numita Revoluţie din 1989, am putea să le facem cunoscute aceste grandiaose file de istorie şi celor ignoranţi, celor cărora bolşevismul a reuşit să le spele conştiinţa. Dar mai ales, deoarece, numai onorându-ne adevăraţii oameni de stat - pe care din nefericire astăzi nu îi mai întâlnim - şi istoria ţării, putem să nu ne mai ruşinăm, ci dimpotrivă, să fim demni să ne numim români, oriunde ne-am afla pe teritoriul bătrânului continent. Iar pentru cei care doresc să simtă barem o frântură din sentimentul şi trăirea serbării zilei de 10 mai, voi reda mai jos un link unde veţi putea asculta Imnul Regal (versurile îi aparţin lui Vasile Alecsandri).