Moşii de Iarnă – Pomenirea Adormiţilor

Mâine, sâmbătă, înaintea Înfricoşătoarei Judecăţi - duminica lăsatului sec de carne -, Biserica face pomenirea tuturor celor adormiţi, eveniment numit în tradiţia populară şi Moşii de iarnă. Moşii - de fapt, strămoşii - sunt toţi cei care au trecut din această viaţă şi pentru care avem datoria de a ne ruga, pentru ca ei să se poată bucura de fericirea veşnică. Ne putem ruga în orice zi a săptămânii pentru strămoşi? Desigur, însă în mod deosebit, sâmbăta, pentru că aceasta este ziua în care Mântuitorul, înmormântat fiind, a coborât cu sufletul în Iad pentru a-i elibera pe drepţii anticului testament din întunericul morţii.

Acum, după ce am scăpat de introducere, voi ridica următoarea chestiune: dacă - după Evanghelia bogatului nemilostiv şi a sărmanului Lazăr (Luca XVI, 19-31) - între Iad şi Paradis „s-a întărit prăpastie mare”, imposibil de trecut, mai pot fi utile rugăciunile pentru cei adormiţi?… Da, dacă admitem că, în afară de cele două stări amintite - Raiul şi Iadul -, ar mai exista şi o a treia numită, să-i spunem, Purgatorul sau, de ce nu, Tinda Raiului - denumire mult mai apreciată de teologii ortodocşi. În această a treia stare (atenţie, stare, nu loc!) cel care a murit, aflându-se în harul şi prietenia lui Dumnezeu - adică împăcat atât cu Dumnezeu, cât şi cu oamenii -, dar imperfect purificat, va fi supus unei purificări, înainte de a-l vedea pe Dumnezeu faţă către faţă.

Când o persoană trece la viaţa veşnică (din nou atenţie: trece în viaţa veşnică, nu în nefiinţă, aşa cum auzim frecvent în discursurile comemorative ale diverşilor erudiţi care se mai şi autoproclamă creştini!!), ea nu mai poate face nimic pentru a-şi schimba starea. Noi, cei care trăim în această viaţă, în schimb, îi putem fi de ajutor. Şi acest lucru este posibil datorită faptului că Dumnezeu, în înţelepciunea sa, pe lângă viaţa personală a răposatului, mai ţine cont şi de aprecierile celor care l-au cunoscut. De unde şi dictonul latin: „De mortuis nihil nisi bene!”. Prin postul, rugăciunile şi faptele noastre bune, dar mai ales prin celebrarea Sfintei Liturghii, noi putem ajuta sufletele care se află în Purgator sau, aşa cum spuneam, în Pridvorul Raiului. Iar acest lucru este posibil deoarece şi noi, dar şi cei repauzaţi, facem parte din aceeaşi comuniune a Bisericii. Aşadar, iubirea noastră poate ajunge chiar şi în lumea de dincolo.

În schimb, cei care au murit conştienţi şi cu deplină voinţă în păcat de moarte, fără a se căi, ei înşişi au respins definitiv iubirea lui Dumnezeu şi, totodată, comuniunea cu El. Aceştia, din nefericire, nu mai pot fi ajutaţi… Chiar libertatea omului face posibil acest fapt: dacă nu alegem în mod liber să-l iubim pe Dumnezeu, nu mai putem fi împreună cu El şi cu cei fericiţi. Revenind la cei din Purgator, deci la cei care mai pot fi ajutaţi: încă de la începuturile sale, Biserica a cinstit amintirea celor adormiţi, pentru ca ei, purificaţi, să ajungă mai repede la comuniunea deplină cu Dumnezeu. Iată, de ce Biserica recomandă să fie făcute pomeni, rugăciuni şi celebrări euharistice în favoarea celor răposaţi!