Familia modernă, ocrotitor sau inamic al vieţii?

Aşa-numita evoluţie profundă şi rapidă a societăţii din ultimele decenii a afectat familia contemporană mai mult chiar decât pe alte instituţii. Pornind şi de la mediatizatele proiecte privind combaterea violenţei în familie, observăm că există un procent semnificativ de cămine străine de reala semnificaţie a vieţii conjugale şi familiale. Dar, mai insistent, mă roade următoarea întrebare: oare când vom putea dezbate şi un proiect sau o lege care să îi apere şi pe cei încă nenăscuţi - pe pruncii din pântece - de violenţa şi agresiunea părinţilor?

Trăim într-o perioadă fatală, în care viaţa nu mai este concepută ca o binecuvântare, ci ca un pericol de care omul trebuie să se ferească. Lipsa unui loc de muncă, a unei locuinţe, a medicamentelor şi a hranei, pe deoparte, sau căutarea bunăstării excesive şi mentalitatea consumistă, pe de altă parte, le iau tinerilor soţi curajul şi generozitatea de a dărui noi vieţi. Printre cauzele principale ale acestui fenomen se pot enumera: răspândirea divorţului, simpla şi formala căsătorie civilă sau celebrarea căsătoriei religioase fără conştientizarea deplină a acestui act sacramental, ci numai din dorinţa îndeplinirii unei tradiţii simpatice.

Dar acestora li se mai pot adăuga şi presiunile mass-mediei care, pe lângă consumul moderat de sare, zahăr sau grăsimi, ne induce şi convingerea că familia modernă se opreşte la maximum doi copii. Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt, doar urmăriţi spoturile publicitare în care apar membri ai unei familii şi să mă înştiinţaţi dacă observaţi în acestea patru-cinci sau chiar mai mulţi fraţi şi surori. Dacă părinţii mei ar fi urmat reperele actuale, ar fi trebuit să oprească dezvoltarea familiei chiar înainte de procrearea mea!

Ştiinţa şi progresul tehnic realizat de omul contemporan pentru a domina natura, în loc să fie folosite în folosul vieţii, provoacă în acest sens îngrijorări tot mai mari pentru viitor. Astfel, dezvoltarea ştiinţifică face ca unii să-şi dorească să fie singurii beneficiari ai avantajelor tehnicii şi să îi excludă pe alţii prin folosirea mijloacelor contraceptive, iar alţii să fie preocupaţi în exces de sporirea propriilor bunuri materiale şi să sfârşească prin a nu mai înţelege nimic, refuzând astfel adevărata bogăţie – cea spirituală -, a unei noi vieţi umane. Dacă mai există dubii, amintesc şi eu, în treacăt, ceea ce însăşi Biserica afirmă de două milenii: iubirea conjugală şi instituţia căsătoriei au în primul rând menirea de a procrea şi de a creşte copiii, cei care sunt cu adevărat cununa căsătoriei.

Şi pentru că luna aceasta este dedicată femeii, nu pot să nu amintesc şi de ofensele aduse în familie demnităţii acesteia. Iar acest fapt se datorează şi mentalităţii încă persistente care consideră fiinţa umană (femeia, în special) nu ca pe o persoană, ci ca pe un obiect comercial, pus în serviciul plăcerii egoiste. Chiar dacă astăzi ne pare greu de acceptat, încă există forme de discriminare care ofensează diferite categorii de femei, precum văduvele, femeile divorţate, mamele necăsătorite etc. Iar roadele acestei mentalităţi nu pot fi altele decât: misoginia, exploatarea şi persecuţia femeilor slabe, prostituţia organizată, pornografia etc.

Creându-l pe om bărbat şi femeie, Dumnezeu le-a oferit demnitate personală, în mod egal, ambilor. Mai mult, întrupându-se din Fecioara Maria, Dumnezeu ne-a făcut cunoscută stima sa specială pentru femeie. De fapt, toată istoria mântuirii dă mărturie despre demnitatea femeii. Astfel, iubirea soţului faţă de soţie şi copii este firească şi nu poate semnifica altceva decât înţelegerea deplină şi împlinirea paternităţii sale.

Şi pentru că am revenit la copii, nu pot să nu remarc indiferenţa şi, uneori, chiar entuziasmul unora faţă de activităţile organizaţiilor şi ale autorităţilor publice care îngrădesc libertatea soţilor în a se hotărî cu privire la existenţa copiilor. Orice acţiune a acestor autorităţi în favoarea anticoncepţiei, a sterilizării şi a avortului, trebuie respinsă energic şi condamnată. În acelaşi timp, trebuie dezaprobate politicile internaţionale care oferă suport economic sau material unor popoare aflate în dificultate, dar care condiţionează acest tip de ajutor de aplicarea programelor anti-viaţă (a se urmări această chestiune în cazul statelor din centrul Africii).

Fericitul părinte Ioan Paul al II-lea spunea că „viitorul omenirii depinde de familie!”. A iubi familia înseamnă să-i redăm acesteia motive pentru a crede în ea însăşi, în misiunea ce i-a fost încredinţată de Dumnezeu; mai ales astăzi, când familiile sunt încercate de lipsa confortului şi de greutăţile materiale cu care se confruntă. Mă voi opri aici, lăsând totuşi această temă deschisă discuţiilor viitoare.