Pe scurt, despre îngeri

Primele cuvinte pe care le găsim atunci când deschidem Scriptura sunt: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Geneză I, 1). Dar cerul acesta nu este acelaşi cu tăria creată de Domnul şi numită tot cer în cea de-a doua zi a creaţiei. Cerul de „la început” este, de fapt, lumea spirituală şi, deci, nevăzută a îngerilor pe care Dumnezeu, din iubire, a creat-o înaintea lumii materiale pe care noi o percepem. Aşa cum oamenii sunt cununa creaţiei pământeşti, tot aşa şi îngerii sunt cele mai nobile făpturi ale cerului spiritual. Catehismul Bisericii Catolice evidenţiază: „Existenţa fiinţelor spirituale, netrupeşti, pe care Sfânta Scriptură le numeşte în mod obişnuit îngeri, este un adevăr de credinţă” (CBC, § 328). Aşadar, a asculta învăţătura bisericii despre îngeri devine cu adevărat o trăire a credinţei.

Din mărturisirile sfinţilor Bisericii şi din descoperirile Bibliei, scopul pentru care au fost creaţi îngerii este acela de a-l iubi pe Dumnezeu, de a-l preamări şi de a-i împlini voia sa sfântă în conducerea lumii, a popoarelor şi a oamenilor. Pentru aceasta îngerii au devenit apărători, mesageri şi călăuze ale oamenilor. Însă trebuie să remarcăm şi faptul că aceştia pot fi uneori şi executanţi ai pedepselor dumnezeieşti precum cele din Vechiul Testament - pierderea Sodomei sau plăgile venite peste egipteni.

Catehismul pentru clasele primare al P.S. Ioan Suciu ne spune că: „Îngerii sunt spirite curate (aşadar, nu au trup) care au înţelegere şi voinţă liberă”. Cuvântul înger (din latinescul angelus) înseamnă trimis. Acest fapt ne atestă că îngerul este un curier între oameni şi Dumnezeu şi viceversa: duce rugăciunile noastre la Dumnezeu, dar poartă şi mesajele Domnului care ne sunt adresate. Fiind spirite pure, îngerii ne sunt superiori nouă, oamenilor, având înţelegere şi voinţă mai puternice decât avem noi. Sfântul Dionisie Areopagitul (ucenic al Sfântului Apostol Pavel) îi clasifica în trei ierarhii, fiecare ierarhie fiind şi ea compusă din trei cete. În ordine ierarhică, de sus în jos, aceste cete sunt: tronurile, heruvimii şi serafimii; stăpânirile, domniile şi puterile; începătoriile, arhanghelii şi îngerii.

Dar din mulţimea acestora, conform Sfintei Scripturi, noi nu cunoaştem decât numele a trei îngeri din ceata arhanghelilor: Mihail, Gabriel şi Rafael. Fiecare dintre aceştia a primit misiuni speciale de la Dumnezeu. Astfel, Mihail (numele său înseamnă „Cine este ca Dumnezeu”) a condus lupta împotriva lui Lucifer şi a adepţilor săi, îngerii decăzuţi; Gabriel („Puterea lui Dumnezeu”) a fost trimis la Maria pentru a-i comunica Vestea cea Bună a mântuirii, dar tot el le-a vestit naşterea de prunci şi lui Ioachim şi Anei sau lui Zaharia (tatăl Botezătorului); iar Rafael („Medicamentul lui Dimnezeu”) l-a însoţit pe tânărul Tobie în călătorie şi l-a vindecat pe tatăl acestuia Tobit.

Încă de când suntem micuţi, mai ştim că fiecare dintre noi avem şi câte un înger păzitor sau apărător. Aceşti păzitori se străduiesc să ne îndrume paşii către propria salvare, către mântuirea propriilor suflete. Îngerii apărători fac eforturi pentru a ne feri de păcat, dar şi pentru a ne obţine virtuţi sau haruri deosebite. Tot ei ne trezesc în suflet mustrările de conştiinţă şi părerea de rău pentru greşelile comise. Dar misiunea îngerilor păzitori nu se încheie aici, tot ei sunt şi cei care ne feresc de pericolele la care viaţa noastră în trup este expusă: boli, atentate, accidente etc. Desigur că, ştiind toate acestea, am fi îndreptăţiţi să ne întrebăm: dacă este adevărat că îngerul ne scapă de pericole, de ce ni se întâmplă totuşi atâtea nenorociri? Răspunsul este că îngerul rămâne tot timpul fidel misiunii sale, însă noi suntem cei care nu conştientizăm prezenţa şi misiunea sa. Noi suntem cei care, odată deveniţi adulţi, l-am neglijat total pe acest prieten fidel şi am uitat să-i mai cerem ajutor şi protecţie, aşa cum făceam în anii copilăriei când nu adormeam înainte de a rosti: „Înger îngeraşul meu ce mi te-a dat Dumnezeu…”!

După ce am amintit care este misiunea îngerului păzitor, poate că ar trebui să verificăm şi care sunt datoriile pe care le avem către acesta. E simplu, datoria pe care o avem faţă de înger este aceea de a-l asculta cu atenţie atunci când ne conduce pe calea îngustă a binelui şi de a-i fi recunoscători şi mulţumitori pentru grija şi fidelitatea pe care ni le poartă. Şi dacă până în acest moment al vieţii noastre de adulţi pre(a)ocupaţi nu am conştientizat misiunea şi rolul îngerului nostru păzitor, vă invit să redevenim copiii Împărăţiei Cerurilor şi să ne arătăm devoţiunea pe care o avem faţă de îngeraşul propriu, rostind din nou, seară de seară rugăciunea:

„Înger, îngeraşul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine şi mă învaţă să fac bine.
Eu sunt mic, tu fă-mă mare; eu sunt slab, tu fă-mă tare;
Şi-n tot locul mă păzeşte şi de rele mă fereşte. Amin!”