Întâmpinarea Domnului și a mântuirii noastre

După legea lui Moise, atunci când împlinea 40 de zile de la naştere, întâiul născut de parte bărbătească trebuia adus la templu. Această îndatorire avea o dublă semnificaţie. Mai întâi, mama era datoare să aducă această jertfă pentru curăţirea ei. În al doilea rând, primul băieţel născut în familie trebuia răscumpărat cu preţul unui miel sau al unei perechi de porumbei, deoarece întâiul născut de parte bărbătească era considerat ca aparținând lui Dumnezeu, după evenimentele care au dus la eliberarea israeliților din Egipt.

Maria şi Iosif s-au supus şi ei acestor prescripții şi la 40 de zile după naşterea sa sfântă l-au dus pe pruncul Isus la templul din Ierusalim. Nu cred că mai e cazul să insist asupra faptului că Maria nu avea nevoie de purificare, pentru că născându-l pe Mântuitorul era fără pată. Totuși, ea s-a supus legii vechi. Pe de altă parte, Mântuitorul, Dumnezeu însuși, supunându-se la rândul său și împlinind legea poporului lui Israel, ne eliberează pe noi – noul popor al lui Dumnezeu – de prescripțiile legii lui Moise, dar mai ales din sclavia păcatului, cea din care legea veche nu ne putea elibera. Iar puterea aceasta nouă de eliberare din robia păcatului și de mântuire este puterea jertfei de pe cruce, cea care ne-a răscumpărat și care ne-a împăcat cu Dumnezeu. Aceasta este și vestea bună pe care Dreptul Simeon – cel căruia Spiritul Sfânt îi făgăduise că nu va vedea moartea până ce nu-l va vedea în trup pe Hristos Domnul – ne-o dă în cântarea sa: "Acum eliberează-l pe robul tău, Stăpâne, după cuvântul tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea ta".

Sărbătoarea ne propune cel puțin trei puncte de reflecție.

1. Deși se putea sustrage prevederilor legii vechi – fiind nascută fără pată, evident că nu avea nevoie de purificare –, Maria nu o face și îndeplinește ritualul curățirii. La fel și Isus, fiind liber în fața legii mozaice, se supune totuși acesteia. Aceasta este prima lecție pe care o găsim în capitolul doi din manualul lui Luca, cel care descrie sărbătoarea de astăzi. Noi ne mai supunem prescripțiilor religioase – poruncilor bisericești, spre exemplu – sau le considerăm pe acestea perimate și inutile?

2. A doua lecție este cea referitoare la rolul educativ al părinților. Maria și Iosif l-au dus pe Isus în mod repetat la Templu, în special atunci când legea veche prevedea acest lucru. Noi unde ne ducem copiii duminica, spre exemplu, atunci când învățătura creștină prevede și ea participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie? La meditații, la cursuri de pian sau de înot, la fotbal, la cinema, la mall, ori pe pârtie, la săniuș? Sau, poate, îi mai lăsăm să doarmă câteva ore în plus, pentru ca bieții de ei să recupereze nopțile pierdute în fața computerelor și a telefoanelor?

3. Simeon și Ana, fără a mai avea o vedere prea ageră din cauza vârstei înaintate, au reușit să-l vadă pe Dumnezeu în bebelușul unei familii atât de modeste, încât nu și-a permis să-și cumpere nici măcar mielul care trebuia oferit ca jertfă la templu pentru fiul lor întâi născut. Noi, cei cu vederea ageră, reușim să-l mai vedem pe Isus în marginalizații acestei lumi? Sau preferăm să stăm cu ochii ațintiți pe spoturile publicitare care ne îndeamnă să căutăm doar propriul confort?

Să nu uităm totuși de avantajul pe care îl avem faţă de Dreptul Simeon – în timp ce el l-a primit în braţe pe Mântuitorul pentru doar câteva clipe, abia la sfârșitul unei lungi vieți de așteptare, noi putem să ne bucurăm de intimitatea lui Isus ori de câte ori dorim, la fiecare Sfântă Liturghie.