miercuri, 9 mai 2012

10 MAI – Zi Naţională a României şi totodată Ziua Monarhiei


Celor tineri, dar şi celor ignoranţi, este bine să le facem cunoscut faptul că ziua naţională a României nu a fost celebrată întotdeauna pe 1 decembrie, aşa cum se întâmplă astăzi. Da dragilor, înainte de 1990 spre exemplu, Ziua Naţională era 23 august, iar părinţii voştri îşi amintesc nostalgici acea sublimă epocă de aur. Însă nu despre aceasta vreau să vorbim, ci despre o dată anterioară, adică despre 10 MAI - Ziua Naţională a României din perioada 1866-1947.

Instaurarea monarhiei în ţara noastră în anul 1866 reprezintă un moment semnificativ în dezvoltarea politică a României moderne. De acum, prin accesul la tron a unei dinastii (ramura Sigmaringen a familiei Hohenzollern), au crescut perspectivele de stabilitate politică a Principatelor Unite. Drumul Casei Regale a României începea astfel pe 10 mai 1866, atunci când prinţul Carol depunea la Bucureşti, după un lung şi aventuros drum, jurământul de credinţă poporului român. Iată câteva cuvinte din discursul lui Carol ţinut cu această ocazie: „Punând piciorul pe acest pământ sfânt, am devenit român… cetăţean astăzi, mâine, dacă va trebui, soldat, voi împărţi cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea…” – promisiuni care au fost împlinite întocmai.

Tot de numele acestui prinţ se leagă şi celelalte două evenimente care au consfinţit data de 10 mai ca zi naţională a ţării şi a monarhului României. Primul, 10 mai 1877, este momentul în care principele Carol a declarat independenţa Principatelor Unite faţă de Poarta Otomană după patru secole şi jumătate de suzeranitate turcească; iar cel de-al doilea eveniment este cel petrecut la 10 mai 1881, atunci când principele Carol a devenit Regele Carol I al României, primind pe cap coroana făcută din oţelul unui tun Krupp cucerit la Plevna, iar Principatele Unite au devenit Regatul României.

Desigur, vă puteţi întreba: de ce este importantă sărbătorirea acestei zile? Deoarece, doar onorându-ne adevăraţii oameni de stat (pe care din nefericire astăzi nu îi mai întâlnim) şi istoria ţării, putem să nu ne mai ruşinăm ci dimpotrivă, să fim demni să ne numim români oriunde ne-am afla pe teritoriul bătrânului continent.

Pentru cei care doresc să simtă barem o mică parte din sentimentul şi trăirea serbării zilei de 10 mai, voi reda mai jos un link unde veţi putea asculta Imnul Regal (versurile îi aparţin lui Vasile Alecsandri), dar şi o poezie (tot a lui) dedicată acestei zile.


10 MAI

A venit din munţi un vultur
Şi ne-a zis: „Români eroi,
Ştiu un prinţ viteaz şi tânăr
Ce-ar veni cu drag la voi,
Dacă vreţi vi-l ca Vodă”.
Noi cu toţii: „Să ni-l dai”.
Şi ne-a dat pe Vodă Carol,
Într-o zi de 10 Mai.

Şi-a venit vulturul iară
Şi ne-a zis: „Popor Român,
Eşti viteaz, de ce mai suferi
Jugul unui neam păgân?
Fă-te liber, dezrobeşte-ţi
Mândra ţară ce o ai”.
Şi noi liberi ne făcurăm
Într-o zi de 10 Mai.
Vulturul venit-a iarăşi
Şi ne-a zis: „Popor Român,
Aţi luptat cumplit la Plevna
Duşi în foc de-al vostru Domn,
Vrednic e să-l faceţi Rege
Într-o ţară ca un Rai”.
Şi noi Rege îl făcurăm
Tot în zi de 10 Mai.

Zece Mai ne-a fi de-a pururi
Sfântă zi, căci ea ne-a dat
Domn puternic ţării noastre,
Libertate şi Regat.
Ridicaţi cu toţii glasul
De prin şesuri, de prin plai,
Să trăiască România
Ura! pentru 10 Mai.

Vasile Alecsandri

7 comentarii:

  1. Da,este corect din toate punctele de vedere.

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitări pentru acest articol, precum şi pentru toate celelalte.
    Este un lucru extraodinar că ne reamintiţi care ne sunt rădăcinile, eroii, credinţa şi adevărata istorie. Ca cititor fidel, vă multumesc că astăzi m-aţi făcut să mă simt din nou român. Vă rugăm, ţineţi-o tot aşa! Avem nevoie de adevăr!

    RăspundețiȘtergere
  3. Superb! Mii de multumiri! Am citit printre lacrimi, asta este istoria noastra. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  4. va multumim ca ne-ati redat o farama de istorie si ne-ati facut sa ne simtim din nou romani.

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitări pentru articol, dar am o singură obiecție și anume că monarhia nu a fost instaurată în 1866 așa cum ai specificat la începutul articolului, România devine monarhie abia în 1881. Până atunci Carol era Principe al Principatelor al Principatelor Unite ale Țării Românești și Moldovei.

    RăspundețiȘtergere

Eşti liber o clipă?... Atunci scrie şi tu ceva, însă nu orice!