Icoană realizată de Elena Murariu, © Vicariatul Greco-Catolic de Bucureşti
Într-o zi, spre sfârşitul lui august 1948, la poarta reşedinţei
episcopului vicar a sunat generalul Doncea Constantin, primarul comunist al
capitalei care l-a întrebat pe ierarh într-un mod lipsit de respect: „Părinte, cine şade aici?” Cu voce blândă
şi cu demnitate PSS Vasile Aftenie i-a răspuns: „Dacă aţi sunat aici, ştiţi pe cine căutaţi şi în ce scop aţi venit”.
Generalul-primar, cu aceeaşi obrăznicie, i-a replicat: „În 24 de ore să curăţaţi locul”. Din acest moment va începe
calvarul episcopului unit care a fost nevoit să se mute la biserica din Str.
Polonă cu puţinul său avut, ajutat de
omul său de serviciu Luca, călugăr bazilitan (Vasile Marcu, Episcopul dr. Vasile Aftenie – cel dintâi
martir al Bisericii Române Unite cu Roma, în Dreptatea).
Episcopul vicar Vasile Aftenie nu s-a temut de martiriul
iminent; Luca, omul de casă al episcopului, cel care îi îngrijea reşedinţa,
relata că înainte cu o săptămână de a fi arestat, ierarhul îşi pregătise deja
geamantanul. Se pare că acesta fusese deja avertizat (în secret) de către ministrul-preot Budurcea, printr-un emisar (şi el preot
ortodox la
Apărătorii Patriei ) despre iminenta arestare. În privinţa
datei arestării, istoricii care s-au ocupat de acest caz nu au căzut de acord,
propunând zilele: 28 octombrie şi 29 octombrie. Imediat după arestare, PSS
Vasile Aftenie – vicarul general al Bucureştiului – a fost dus împreună cu
ceilalţi episcopi uniţi la reşedinţa de vară a patriarhului Justinian Marina
din Dragoslavele, iar de acolo la Căldăruşani. Se pare că direct de la Căldăruşani , episcopul
Vasile Aftenie a fost transportat la
Sinaia , acolo unde i se pregătise, un faimos banchet şi unde,
contrar aşteptărilor patriarhului, vicarul Bucureştiului a arătat necanonicitatea
aşa-zisei uniri. La Dragoslavele , alături
de episcopul Vasile Aftenie, se mai aflau şi episcopii: dr. Valeriu Traian
Frenţiu, dr. Iuliu Hossu, dr. Ioan Bălan, dr. Alexandru Rusu şi dr. Ioan Suciu.
Această reşedinţă a Patriarhiei Ortodoxe Române fusese transformată cu acest
prilej într-un lagăr împrejmuit cu sârmă ghimpată şi asigurat cu pază militară.
În încercările sale de a-i convinge pe ierarhii uniţi să
semneze trecerea, patriarhul Justinian
a mers de trei ori la
Dragoslavele pentru a purta discuţii cu aceştia. Într-o a
patra vizită, Justinian Marina a dorit să vorbească numai cu PSS Vasile
Aftenie, însă această discuţie a degenerat în ceartă deoarece, la sugestia
patriarhului de a trece la ortodocşi, arhiereul unit ar fi exclamat: „Piei de la mine satano!” Tot în acest
loc de detenţie episcopul vicar a trebuit să respingă şi presiunile stareţului
Mănăstirii Dragoslavele Muscel care a avut un comportament nedemn comparativ cu
funcţia pe care o deţinea. Iarna 1948-1949 i-a găsit pe episcopii uniţi în detenţia
de la Dragoslavele ,
loc în care aceştia au fost ţinuţi în condiţii inumane şi unde au suportat
frigul şi foamea până în februarie 1949 când au fost transferaţi ca puşcăriaşi
de drept comun la
Mănăstirea Căldăruşani , lângă Bucureşti, mănăstire care a
fost şi ea împrejmuită cu sârmă ghimpată şi asigurată cu pază militară. În
acelaşi timp au fost aduşi la
Căldăruşani şi cei 25 de membri ai clerului superior
greco-catolic (canonici, profesori universitari, protopopi sau preoţi de oraşe)
care fuseseră încarceraţi la Mănăstirea Neamţu.
Încercarea autorităţilor civile de a-l cuceri pe episcopul dr.
Vasile Aftenie a fost reluată la 10 mai 1949 atunci când arhiereul a fost
ridicat de la Căldăruşani ,
apoi transferat şi izolat în subsolurile Ministerului de Interne unde a avut
parte de un regim extrem de dur. În timpul detenţiei de la Ministerul de Interne,
episcopului Vasile Aftenie i se cereau în mod provocator amănunte despre relaţiile
cu partizanii din munţi, deşi era
evident că arhiereul nu deţinea asemenea informaţii. Există şi unele informaţii
conform cărora episcopul unit a fost dus din beciurile Ministerului de Interne
din nou la Sinaia
pentru a se încerca (pentru a câta oară?!) trecerea acestuia la ortodoxie.
Iată cum descrie PSS Vasile Aftenie însuşi acest eveniment: „Închis la Ministerul de Interne,
într-o bună zi am fost dus la
Sinaia şi aşezat într-o frumoasă vilă cu pază şi cu un trai
foarte bun. La două săptămâni sunt anunţat că voi primi o vizită foarte
importantă, cu oameni mari. Vizitatorii au şi venit. Am fost condus într-un
salon de mare preţ, în care i-am recunoscut pe toţi: Gheorghe Gheorghiu-Dej,
prim secretar pe ţară al partidului comunist, dr. Petru Groza, prim-ministrul,
Justinian Marina, patriarhul ţării şi Teohari Georgescu, ministru de interne.
Mă întrebam în timp ce mă examinau de ce oare unora le era ruşine să-şi poarte
numele adevărat? De ce Gheorghiu nu recunoaşte că-i bulgar şi-l cheamă
Gherghieff? De ce acesta nu vrea să i se spună Burăh Teskovich şi îi zice
Georgescu? Mie nu mi-e ruşine că mă cheamă Vasile Aftenie şi nu îmi spune nici
Vasilescu nici Aftenescu? Aveau ceva de spus, dar se uitau la mine. Apoi
Gheorghiu mi-a spus: domnul Aftenie avem o schimbare. Ai să ajungi din nou
Episcop şi poate şi Mitropolit. Eşti de acord? Nu am răspuns nimic. Cum să
ajung Mitropolit sub cei care îmi ucid Biserica şi când bisericile sunt
închise? Tăcerea mea părea să îl încrânceneze. Pesemne nu era obişnuit să fie
refuzat. Atunci intervine dr. Petru Groza: preasfinţite, eu ştiu că sunteţi un om
de lume, iubiţi viaţa şi mai aveţi ani buni în viaţă. Nu-i aruncaţi la coş, nu
vreţi să ne ajutaţi să facem ordine în ţară, să strângem credincioşii în jurul
dumneavoastră? Puteţi ajunge Episcop la
Cluj sau la Sibiu Mitropolit. Este mai bine ca la Aiud sau Gherla? Am înţeles
ce vreau de la mine dar iarăşi nu am răspuns nimic. Voiam să văd ce mai spun şi
ceilalţi. Atunci, unul mai grozav din suită, mi-a tras un pumn în faţă. Nu spui
nimic când te întreabă tovarăşii conducători de stat? Zelosul, lingăul şi
viteazul în faţa unui prizonier nu merită nici un răspuns nici el. M-a apărat
Justinian Marina, patriarhul: Lăsaţi-l pe iubitul nostru frate, pe seama mea.
Noi doi vorbim aceeaşi limbă şi ne vom înţelege. Iubite frate, noi doi vom da o
altă faţă Bisericii din România. Frăţia Ta, Mitropolit la Iaşi şi poate succesorul meu,
iar eu la Bucureşti.
Avem câmp larg de acţiune. Partidul este generos, dar oamenii
de valoare stau de o parte. Nu-ţi îngropa talentul! Vino să ni-l fructificăm în
slujba lui Hristos! Văzând că iarăşi tac, Marina a adăugat: Preasfinţite ai de
ales din două, Mitropolit la Iaşi
sau în mormânt la Bellu
cu Papa de la Roma
cu Uniaţie cu tot! M-a biruit neruşinarea, ticăloşirea lor, chemarea la slujba
Mamonei. De aceea am răspuns să mă audă toţi: nu am nici suflet, nici
conştiinţă, nici neam şi nici credinţă de vânzare!” (Ioan Lucăcel, Biserica martiră – Biserica Greco-Catolică, în
Vestitorul).
Ziua uciderii episcopului Vasile Aftenie este considerată a fi 10
mai 1950. Asasinarea vicarului Bucureştiului
a fost ordonată (cel mai probabil) de către sinistrul general Nikolski de la Ministerul de Interne. Locul în care arhiereul unit
a fost asasinat,
conform documentelor CNSAS, a fost închisoarea Văcăreşti, unde dr. Vasile Aftenie
fusese transferat după torturile la care fusese supus. Iniţial, autorităţile au
dorit incinerarea cadavrului, însă este probabil ca cineva să fi intervenit
pentru a o opri. Aici există două teorii despre persoana care ar fi
intervenit: unii cred că este vorba de doctorul închisorii Văcăreşti, iar alţii
cred că dimpotrivă, Isaia Popa, directorul închisorii ar fi împiedicat
incinerarea episcopului dr. Vasile Aftenie.
Securitatea nu a dorit ca înmormântarea episcopului Vasile
Aftenie să fie cunoscută deoarece, dacă s-ar fi aflat despre aceasta, cu
siguranţă lumea ar fi început să facă pelerinaje la mormântul martirului, lucru
care până în final s-a şi întâmplat datorită micilor scăpări ale serviciilor de
securitate. Evident, Securitatea nu îşi făcea scrupule în a nu urma ritualul
creştin al înmormântării, exemplu fiind şi cei decedaţi la închisoarea din
Sighet care erau duşi rapid şi în secret în gropi necunoscute. În cazul
episcopului Vasile Aftenie organele oprimării au încercat să se folosească de
acest prilej pentru a mai prinde în plasă posibile victime, preoţi
greco-catolici clandestini.
În odioasa lor încercare de a găsi membri ai Bisericii din
catacombe, aceştia au pregătit o înscenare în care ei deveneau aşa-zişi membri
ai familiei defunctului. Ca urmare, din familia martirului nu a fost chemat
nimeni la înmormântare. Cei care s-au dat drept rudenii ale defunctului şi au
venit cu coroane nu erau decât agenţi de Securitate. Aceştia s-au prezentat la Catedrala Sfântul
Iosif din Bucureşti (doi bărbaţi şi o femeie în doliu care se dădea drept
nepoata episcopului ucis) unde au solicitat participarea unui preot unit la
funeraliile unchiului. Încercarea lor
însă a eşuat. Se pare că înmormântarea a avut loc seara, deja pe întuneric. La căpătâi, cineva i-a pus o cruce simplă pe care a fost prinsă o tăbliţă
rotundă cu iniţialele „A.V.” şi sub
ele „1950”, anul morţii. Între timp
mormântul a fost încadrat cu o bordură din marmură albă, cu o cruce din acelaşi
material şi cu efigia episcopului. Pe 20 iunie 2010 osemintele PS Vasile
Aftenie au fost depuse în biserica Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti,
strada Sirenelor, 39.
Moartea PSS Vasile Aftenie
a fost cel dintâi tribut de sânge plătit de episcopii BRU în condiţii încă
neştiute şi niciodată cunoscute în întregul lor tragism. Probabil, expertiza
medicală asupra osemintelor martirului ar putea să ne arate într-o oarecare
măsură chinurile pe care acesta le-a suferit. Oricum, episcopul dr. Vasile
Aftenie este şi va rămâne, datorită confruntării sale cu puterea comunismului
ateu, un erou şi, totodată, martir al creştinătăţii lumii moderne.
impresionant ...cat de mult ar trebui predicat cu exemple vii ale martorilor de credinta existenti in istoria bisericilor , personaje nu asa departate in timp pentru ca oamenii sa iasa din biserica macar cu un semn de intrebare in suflet....O zi luminata de Sus! Simona
RăspundețiȘtergerePana anul trecut a trait in parohia din Rm. Vl. nepoata episcopului V. Aftenie, inca avea amintiri vii despre preasfintia sa. Acum, cand nici dansa nu mai poate aduce marturie despre iubitul unchi, nu-mi ramane decat regretul ca nu am profitat mai mult de conversatiile despre martirul V.A. Blandul Dumnezeu sa il ridice grabnic la cinstea altarelor!
Ștergere