Data Paştilor

În fiecare an în care Paştile sunt sărbătorite la date diferite în Orient şi în Occident, ca un refren sâcâitor, se tot aude întrebarea: de ce? De ce nu poate creştinismul să cadă de comun acord asupra unei singure date!? Pentru a încerca un răspuns, este nevoie de un scurt periplu istoric în care să amintim evenimentele care au influenţat pascalia actuală.

Încă din timpul Bisericii primare, data Paştilor a constituit un motiv de dispută între creştinii diferitelor comunităţi eurasiatice. Pentru a pune capăt controverselor existente între comunităţile creştine din primele trei secole - una dintre acestea fiind chiar stabilirea datei Paştilor - în anul 325, împăratul Constantin cel Mare a reunit primul conciliu (sinod) ecumenic. Sfinţii Părinţi ai Conciliului I Ecumenic din Niceea au hotărât principiul fixării Paştilor aşa cum făcea biserica din Alexandria (Egipt), unde astronomia era în floare. Aşadar conciliul a stabilit ca Paştile să fie sărbătorite numai duminica. Aceasta va fi prima duminică, după luna plină, de după echinocţiul de primăvară. Iar dacă această duminică va cădea odată cu Paştile evreilor (14 Nisan), atunci Paştile creştinilor vor fi serbate duminica următoare.

Data Paştilor creştine depinde deci de două fenomene naturale sau astronomice, dintre care unul cu data fixă – echinocţiul de primăvară, 21 martie -, iar altul cu dată schimbătoare legat de mişcarea de rotaţie a lunii în jurul pământului şi anume luna plină de după echinocţiul de primăvară, numită şi luna plină pascală. Aceasta din urmă face ca data Paştilor să varieze în fiecare an. Însă, din cauza echinocţiului de primăvară, care nu era fixat pretutindeni la aceeaşi dată, şi din pricina imperfecţiunilor legate de calculul astronomic al vechiului calendar iulian, nici după Conciliul din Niceea n-au încetat deosebirile între diferitele regiuni ale lumii creştine, în ceea ce priveşte data serbării Paştilor.

Calendarul iulian adoptat de romani făcea ca între anul calendaristic şi cel astronomic să existe o diferenţă care se cumula de la an la an de 11 minute şi 14 secunde. Papa Grigorie al XIII-lea, la sugestia unor astronomi ai vremii, a îndreptat în 1582 calendarul, suprimând cele 10 zile cu care rămăsese în urmă anul calendaristic - 5 octombrie 1582 a devenit 14 octombrie 1582 - şi restabilind echinocţiul de primăvară la 21 martie. Calendarul gregorian a fost acceptat apoi, treptat, de către toate ţările occidentale. Chiar şi Biserica Ortodoxă Română l-a adoptat, la rândul ei, în 1924, după ce statul român îl adoptase din 1919.

Creştinătatea ortodoxă s-a împărţit aşadar, începând cu anul 1924, în două, în ceea ce priveşte data sărbătoririi Paştilor: bisericile rămase la calendarul neîndreptat - numite şi stiliste sau de stil vechi - au continuat să serbeze Paştile după pascalia veche, cea a calendarului iulian, pe când bisericile care au adoptat calendarul îndreptat au sărbătorit câţiva ani Paştile (inclusiv BOR, între 1924-1927) pe stilul nou, la aceleaşi date cu Biserica Catolică. Ca să se înlăture însă dezacordul acesta incomod dintre diferitele Biserici ortodoxe şi pentru a se stabili unanimitate în toată Ortodoxia - cel puţin în ceea ce priveşte data celei mai mari sărbători creştine - bisericile care au adoptat calendarul îndreptat au stabilit, începând cu anul 1927, prin consens general, ca Paştile să fie celebrate în toată creştinătatea ortodoxă după pascalia stilului vechi, adică odată cu bisericile rămase la calendarul neîndreptat. Aceasta hotărâre a fost întărită şi de Consfătuirea Interortodoxă de la Moscova - de tristă amintire pentru unii creştini români - din iulie 1948.

De aceea, astăzi, o parte a bisericilor răsăritene - chiar dacă au adoptat calendarul occidental (gregorian) şi au, spre exemplu, aceeaşi dată a Crăciunului, a Bobotezei, a Bunei-Vestiri sau a Adormirii Maicii Domnului cu Biserica Catolică - au hotărât ca sărbătorile legate de Paşti să ţină cont de vechiul calendar iulian, care încă nu are corectată data echinocţiului de primăvară. Singura biserică ortodoxă care a adoptat data Paştilor după calendarul gregorian şi nu sărbătoreşte Paştile după vechiul rit fiind cea finlandeză.

În ceea ce priveşte Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, aceasta şi-a luat un angajament la 1700: să respecte tradiţiile răsăritene, deci inclusiv pe cele legate de data Paştilor. Probabil că numai atunci când bisericile răsăritene ortodoxe vor celebra Paştile la aceeaşi dată cu Roma, datorită angajamentului de mai sus, şi Biserica Română Unită va celebra la fel.

Astăzi, parcă mai mult ca niciodată, cu toţii ne dorim sărbătorirea în aceeaşi zi a Învierii Sfinte a Mântuitorului, în bisericile orientale şi în cele latine. Conştient de dificultatea realizării acest lucru, Conciliul II Vatican prevede în Decretul Orientalium Ecclesiarum: „Până când toţi creştinii vor ajunge la acordul dorit cu privire la fixarea unei singure zile pentru celebrarea comună a sărbătorii Paştilor, între timp, pentru a promova unitatea dintre creştinii aflaţi în aceeaşi regiune sau naţiune, li se acordă patriarhilor sau autorităţilor bisericeşti supreme dreptul de a conveni asupra zilei de Paşti (...) cu consimţământul unanim şi cu consultarea tuturor celor interesaţi.”