Nu creşteţi, nu vă înmulţiţi!

Atunci când se vorbeşte despre drepturile reproductive, mai ales din partea mişcărilor feministe, se porneşte un reflex defensiv de tipul: cum poate Biserica Catolică să încerce desfiinţarea unor drepturi intangibile, obţinute după ani de lupte cu atâta dificultate!? Însă o analiză corectă a problemei demonstrează că istoria cuceririlor drepturilor femeilor în cadrul organizaţiilor politice internaţionale şi apariţia numitelor drepturi reproductive nu au origini comune. Ele s-au născut din judecăţi diferite, chiar opuse.

În momentul în care Biserica s-a încăpăţânat să accepte separarea între sexualitate şi procreare, ea a devenit în ochii lumii contemporane cea mai mare adversară a drepturilor femeilor, drepturi care se identifică tot mai mult în ultimii ani cu drepturile reproductive. Faptul că Biserica depune eforturi considerabile pentru instruirea femeilor şi pentru apărarea demnităţii acestora, nu este suficient pentru a contrabalansa imaginea Bisericii care îşi păstrează ferm poziţia de NU faţă de avort, care deja este considerat dreptul feminist prin excelenţă.

Iată însă o imagine justă a campaniilor pentru controlul naşterilor - campanie asociată cu dreptul reproductiv al femeii - în ţările din lumea a treia: în loc să se ofere femeilor oportunităţi de liberă alegere şi de emancipare, acestea, femeile, dar mai ales corpurile lor, în urma intervenţiilor contraceptive, devin banale obiecte lipsite de orice fel de drepturi sau demnitate. Într-un interviu acordat publicaţiei New York Times, medicul responsabil cu programul de sterilizare din Bombay declara: „Dacă au fost unele excese, nu mă condamnaţi. Trebuie să-l consideraţi ca pe un război… vă place sau nu, mai sunt şi morţi.”

De fapt, drepturile reproductive sunt, în mare măsură, un instrument confortabil în mâinile organismelor politice pentru a planifica creşterea demografică. În acelaşi timp însă, în lumea occidentală, infertilitatea cuplurilor devine o problemă care aduce în prim-plan o nouă formă de manipulare. După ce sexualitatea şi procrearea au fost separate, datorită noilor tehnologii ale reproducerii, se promovează şi separarea între procreare şi corpul matern (vezi FIV)!

Aşadar, lucrurile s-au schimbat. Faptul că Biserica se ambiţionează să apere viaţa umană, demnitatea individului care pare că devine doar un instrument, dar şi naturaleţea procreaţiei, face ca atacurile împotriva Bisericii Catolice să devină tot mai severe, într-un climat european de globalizare laicistă.

Pentru a înţelege mai uşor cum drepturile femeilor au devenit laitmotiv al politicilor antinataliste şi care s-au metamorfozat într-un mod stilat în drepturi reproductive, vă voi aminti de politica copilului unic în Republica Populară Chineză, politică abandonată astăzi în mod oficial. Articolul 49 al Constituţiei chineze obliga perechile căsătorite la planificare familială. Pentru a se putea căsători şi avea copii, era necesar permisul administraţiei care se acorda doar pentru prima sarcină. După prima naştere, femeii i se impunea implantarea unui IUD (Intra Uterine Device), iar dacă rămânea din nou însărcinată, era constrânsă să avorteze. Iată şi alte tipuri de sancţiuni aplicate celor care încălcau Articolul 49: amenzi, închisoare, sterilizări forţate, izolare socială completă, abandonarea copiilor în orfelinate şi uneori chiar uciderea nou-născuţilor.

Astăzi aceste fapte sunt suficient de cunoscute. Mai puţin cunoscută este complicitatea UNFPA (United Nations for Population Fund), care este o agenţie creată de ONU în 1969. Aceasta a finanţat politica coercitivă chineză, a colaborat cu aceasta, oferindu-şi propriile competenţe, iar cel mai rău lucru care i se poate imputa este faptul că nu a denunţat responsabilii acestei mari încălcări a drepturilor omului, ba chiar i-a acoperit cât a fost posibil! Pe site-ul unfpa.ro veţi găsi definiţia acestei agenţii internaţionale care „promovează dreptul la viaţă al fiecărui om” mai puţin - aş adăuga eu - al copiilor nenăscuţi din ţările considerate de lumea a doua sau a treia! Fiind presată de Statele Unite, UNFPA a întrerupt între anii 1994 şi 1998 subvenţiile către China; iar în 2002, SUA chiar au suspendat finanţarea către această agenţie.

O altă grijă a ONU este aceea de a promova un nou lexic care să ascundă, să cenzureze şi apoi să înlocuiască scopurile şi conceptele percepute ca fiind negative, cu unele considerate pozitive. Iată şi câteva exemple în acest sens: avortul nu mai este numit înrerupere voluntară a sarcinii, ci reglare menstruală (!); cu aceeaşi abilitate lingvistică, UNFPA a redenumit kit-ul de întrerupere a sarcinii - distribuit în taberele de refugiaţi - cu kit de urgenţă pentru sănătatea reproductivă; metodele abortive au devenit şi ele metode contraceptive; iar ziua de după (începutul conceperii, a se înţelege) este mai nou numită contracepţie de urgenţă.

Aşa cum deja am precizat, separarea dintre sex şi procreaţie se adânceşte tot mai mult, devenind o separare între procreaţie şi corpul femeii, şi riscând astfel să se ajungă la distrugerea semnificaţiei maternităţii şi chiar a fiinţei feminine. Dacă acest scenariu prost nu se va realiza, acest fapt se va datora şi capacităţii Bisericii de a rezista presiunilor internaţionale şi de a-şi menţine refuzul categoric în faţa oricărei forme de manipulare a maternităţii; iar imaginea Bisericii, aceea de inamic de temut, cel mai probabil va fi revizuită şi substituită de cea corectă: a unui aliat devotat al femeii.

*Celor care sunt interesaţi de această temă, le recomand: Împotriva creştinismului, ONU şi Uniunea Europeană ca nouă ideologie – Lucetta Scaraffia şi Eugenia Rocella, Editura Presa Universitară Clujeană, 2007.