v-a-l-e-n-t-i-n-e-s-d-a-y

Ocrotitor al îndrăgostiţilor occidentali, Sfântul Valentin s-a făcut cunoscut în ultimii ani - parcă în ciuda conservatorilor dragobişti - şi în balcanica Românikă. Acest sfânt, cel care este cinstit de Biserica Catolică pe 14 februarie, iar de cea Ortodoxă, se pare, pe 30 iulie, este complet uitat în zarva şi goana după cadoul perfect pentru iubit/iubită.

Astăzi, înotând prin omătul proaspăt şi croindu-mi drum către piaţa de legume printre plăsuţele - majoritatea roşii - încărcate de cadouri, parcă mă regăseam în zilele Crăciunului. Ajuns acum acasă, mă scarpin olteneşte cu mâna dreaptă deasupra urechii stângi şi stau să cuget. Bine, bine, mai mult stau: Ce-i domn'e cu Valentine's day-u' ăsta, de unde o veni!? Stai să vedem ce spune Gugălu…

„O primă incursiune în timp, ne transportă în Roma antică. În fiecare an, la 15 februarie, aici se sărbătoreau Lupercaliile, închinate zeului fecundităţii, păstorilor şi turmelor sale, pe numele său de divinitate - Faunus Lupercalus. Era o sărbătoare păgână, un ritual de purificare, săvârşit la sfârşitul fiecărui an calendaristic, căci anul următor începea doar peste câteva zile: la 1 martie”… După alte câteva precizări mărunte, domnul Gugăl reuşeşte să-mi îndestuleze pofta de cunoaştere explicându-mi de ce femeile, mai ales, îndrăgesc atît de mult această festă: „Preoţi şi tineri, deghizaţi în pieile animalelor sacrificate porneau într-o cursă nebună pe uliţele strâmte ale oraşului, şfichiuind cu bice formate din pieile aceloraşi dobitoace pe oricine îl întâlneau în cale. Nimeni nu se ferea, deoarece superstiţiile îi îndemnau pe romani să creadă că orice contact de acest fel, este de bun augur. Mai cu seamă, femeile se înghesuiau să fie biciuite (!!!), aşteptându-se după aceea să aibă o sarcina şi o naştere uşoare. Finalul zilei era încheiat de o petrecere şi o masă copioasă, unde se formau şi viitoarele cupluri de îndrăgostiţi”. Măi să fie, dar ce s-o fi întâmplat, că în contemporaneitate această practică ancestrală, plină de beneficii - cum ar crede unii - a devenit neînţeleasă de către ONG-urile şi asociaţiile care se împotrivesc naţionalei şi consacratei violenţe domestice asupra femeii!

Cu siguranţă nu sunt mulţumit de ceea ce mi-a dat să înghit acest domn, Gugăl. Ia, s-o întreb şi pe doamna Wiki! Cum, care doamnă Wiki? Wiki-Pedia! Scriu literă cu literă, ca la clasa întâi: v-a-l-e-n-t-i-n-e-s-d-a-y (ce uşor mi-ar fi fost să scriu cu stiloul!) şi de data aceasta găsesc legenda sfântului cu pricina, care, ca orice legendă respectabilă, începe cu: a fost odată...

„Odată era un împărat roman al cărui nume era Claudiu al II-lea. El era un luptător îndârjit… (bla, bla, bla). El a vrut o armată puternică dar majoritatea bărbaţilor romani nu doreau să meargă în luptă. Împăratul s-a gândit că, în locul luptei, bărbaţii preferau să stea acasă cu soţiile şi copiii lor. În consecinţă, Claudiu a decis ca niciunul dintre soldaţii din Roma să nu se mai poată căsători. Împăratul s-a gândit că această lege îi va face pe bărbaţi să meargă la război şi să lupte ca nişte adevăraţi soldaţi. Valentin, care era un preot creştin, credea că dreptul oamenilor de a se căsători este dat de Dumnezeu, iar Claudiu nu avea dreptul să-l interzică. El a căsătorit în secret cupluri, cununiile fiind făcute în locuri secrete, pentru a nu putea fi găsit de împărat.

Într-un final, Claudiu l-a găsit si l-a arestat. Lui Claudiu i-a plăcut personalitatea lui Valentin, considerând că este un om tânăr şi înţelept. L-a încurajat să renunţe la creştinism şi să devină un soldat roman. Când Valentin a refuzat, a fost întemniţat şi condamnat la moarte. Până în ziua execuţiei, el a trimis scrisori de adio către prietenii săi şi le-a semnat scriind: "Adu-ţi aminte de Valentin al tău!".

Valentin a fost probabil executat pe 14 februarie, în anul 269 sau 270. Nu se cunosc toate detaliile legate de viaţa sfântului Valentin şi nu se ştie dacă legenda are o bază istorică reală.”

Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o! Păi, tot nu am înţeles ce treabă are Valentine's day-ul cu flauşatele inimioare roşii de pe care nu lipseşte niciodată neaoşul I love you!, dar nici, deja consacratul, made in PRC! Sau ce treabă are Sfântul Valentin cu gingaşii trandafiri ale căror petale, mai nou, sunt îmbibate în sclipici sau revopsite, probabil pentru a încununa kitsch-ul grotesc al acestei sărbători de consum. Să mă încred în Lupercalii sau într-o legendă, mai ales că e vorba de cea a unui sfânt? Sau, mai bine, să-mi îndrept atenţia către negustorii speculanţi, cei ce-şi îndeasă în traiste inimioare cu leduri şi baterii din fantasmagoricul - şi nu prea - Dragon Roşu? Deoarece, până la urmă, tot ei sunt cei mai câştigaţi în urma acestei sărbători a iubirii. 

Însă şi noi putem obţine astăzi ceva mai mult decât o pernă în formă de inimioară inscripţionată cu: I love you – Made in China. Astăzi, dacă vrem cu tot dinadinsul să fim în rândul lumii, şi noi îi putem demonstra celui iubit vitalitatea şi onestitatea sentimentelor pe care i le purtăm! Iar aceasta o putem face inclusiv prin cadoul pe care i l-am pregătit. Bineînţeles, nu mă refer la un banalul ursuleţ de pluş care strânge-o inimioară în braţe, ci la ceva original, unic, la ceva mult mai profund… În acest scop vă voi relata o întâmplare pe care am auzit-o recent.

Era vorba despre o tânără care a dorit să cumpere un dar pentru prietenul ei care era înstărit. Însă dorea să-i ofere ceva cu totul special, ceva de care el chiar avea nevoie… Într-un final s-a hotărât! A cumpărat un rând de haine pentru copii şi le-a dat, personal, celei mai sărace familii pe care a putut-o ea găsi în oraşul în care locuia; şi toate acestea, în numele şi pentru prietenului ei bogat.

PS: Dacă şi dvs. cunoaşteţi alte modalităţi de a face astfel de cadouri, vă rugăm, înştiinţaţi-ne! Astfel, le putem fi utili şi celor care încă nu s-au hotărât ce să le ofere persoanelor iubite.