Imaginea viitoare (ori poate deja actuală) a comunicării

Priviţi fotografia de mai sus, puteţi chiar să îi daţi un click. Astăzi am primit-o prin poşta electronică, probabil pentru a mă binedispune. E funny, nu-i aşa?... Poate că menirea ei aceasta ar fi: de a ne smulge un zâmbet în încruntata zi petrecută, cel mai (tot) probabil, la serviciu.

Priviţi-o cu atenţie, o să observaţi ceva mai profund… ştiţi, la fel ca şi în celelalte imagini pe care le primiţi zilnic şi care vă provoacă imaginaţia… Aţi sesizat ceva deosebit?... Tot nimic!? Păcat, renunţaţi mult prea uşor.

Okay, vă voi spune ce văd eu. Primul cuvânt pe care fotografia mi-l transmite este comunicare… sau, mă rog, lipsa de comunicare. Surprinzător, nu? Când toată lumea consideră că prin e-mail, messenger, facebook şi alte mijloace internaute, comunicarea îşi atinge culmea, vin eu să fac rebeliune şi să afirm contrariul (atunci de ce folosesc blogul, nu?... asta chiar e culmea!).

Păi, poate că totuşi este vorba de comunicare, însă una parţială, impersonală, glacială chiar… nu credeţi? Priviţi din nou fotografia. Sesizaţi vreo legătură personală, vreo atingere sau măcar o privire caldă între membri presupusei familii? Nu, parcă fiecare dintre ei ar fi într-o locaţie diferită, dar ştiţi de ce? Pentru că (aşa cum mai ieri îmi spunea un amic) tehnologia a evoluat în ultimele două decenii atât de mult încât a depăşit cu mult dezvoltarea culturală şi mai ales spirituală a umanităţii.

A nu se înţelege acum, că mi-am propus să fiu ipocrit şi să contest utilitatea internetului. Însă atunci când internetul şi mijloacele sale înlocuiesc personalitatea sau originalitatea actului comunicării, atunci când acestea înlătură în totalitate elemente native ale comunicării precum: banala strângere a mâinii, încântarea întipărită pe expresia feţei, expresivitatea vorbirii, gesturile, scrisul de mână (apropo, ştiaţi că stiloului nu-i lipsesc poznaşele diacritice?) sau orice alte componente nonverbale ale comunicării; atunci este momentul să părăsim locul cald din faţa monitorului şi să revenim (chiar dacă cu un efort mai mare) la ceea ce este natural fiinţei umane: comunicarea cu absolut toate formele ei. Şi pentru că am adus în discuţie formele comunicării, iată proporţia atribuită fiecăreia dintre acestea: verbală – doar 7%, paraverbală (expresivitate, accent, intonaţie, timbru, topică) – 38%, iar nonverbală (mimică, gesturi, postură) – 55%!!!

Şi dacă tot nu v-am convins să renunţaţi la computer şi să fiţi originali atunci când vreţi să transmiteţi (emiteţi) ceva celor dragi, vă voi dezvălui care a fost cea mai dragă urare pe care am primit-o de sărbători: o carte poştală! Da, o carte poştală primită de la o verişoară plecată din ţară. Bineînţeles, şi ea (verişoara) are conexiune la internet, însă, decât să-mi trimită banalele e-mail-uri sau mesaje telefonice specifice sărbătorilor, a preferat să facă un triplu efort: să caute o carte poştală, să-mi scrie câteva rânduri şi apoi să meargă la oficiul poştal pentru a o expedia. Acest efort cu siguranţă merită apreciere, nu?

Conchid cu convingerea că internetul şi computerul pot înlesni uneori actul comunicării, însă, de cele mai multe ori, îl dezbracă pe acesta de formele lui. Iar dacă fotografia de mai sus este oglinda viitoare a comunicării familiale, eu încă prefer imaginea familiei şi a prietenilor adunaţi în jurul mesei, şi nu în jurul laptop-urilor.