Mulţumesc

Pentru că cei mulţi dintre noi am uitat să rostim verbul a mulţumi şi pentru că rar îl mai auzim cu sinceritate, propun ca astăzi să cultivăm acest verb ce a devenit însuşirea elementară a recunoştinţei. Aşa cum, după ce am făcut un bine cuiva, vrem să auzim din gura lui: Mulţumesc!, tot aşa, şi atunci când primim o binefacere de la altcineva, să nu uităm să-i spunem din adâncul inimii noastre: Mulţumesc!

Mulţumesc este un cuvânt neînsemnat, însă recunoştinţa pe care o exprimă aduce un bine semnificativ. Acest verb mângâie inima, ne face umani. Observaţi acest lucru în viaţa cotidiană. Remarc – şi desigur aţi remarcat şi dumneavoastră – ce se întâmplă, de pildă, în comportarea conducătorilor auto. Încercarea de a ajunge cât mai repede la serviciul sau destinaţia lor îi face să se enerveze frecvent şi să aibă accese de furie la adresa celorlalţi şoferi (iar cel dintâi, credeţi-mă, sunt eu). Dacă însă pe traseu, un alt conducător auto se află în dificultate, ceilalţi şoferi îi sar în ajutor şi îl sprijină oprind şi oferindu-i cu politeţe prioritate. Cel ajutat îşi arată recunoştinţa, mulţumind de cele mai multe ori printr-un simplu semn – gestul cu mâna. În acest moment nervii nu îşi mai au rostul, iar în sufletul tuturor se instalează o dispoziţie plăcută. Iată o imagine-exemplu din care putem învăţa importanţa şi impactul pe care îl are doar rostirea verbului a mulţumi.

Aşa cum ne comportăm pe drumul rutier (plin de gropi şi aglomerat), tot aşa şi pe celălalt drum mai însemnat – drumul vieţii – să fim recunoscători în trafic şi gata să spunem mulţumesc binefăcătorilor noştri, oricât de nesemnificativ ar părea ajutorul primit.