Mai poate fi postul un subiect de actualitate?

“Dacă vrei ca rugăciunea ta să fie ascultată, pune-i două aripi, postul şi milostenia” - Sfântul Augustin

Căutând surse de inspiraţie printre predicile referitoare la Postul Mare, am găsit în predica părintelui nigerian Ernest Munachi Ezeogu o istorioară pe care o voi expune mai jos.

O mamă cămilă şi puiul ei vorbeau într-o zi. Puiul întreabă: “Mamă, de ce avem picioare aşa mari cu trei degete?” Mama îi răspunde: “Ca să ne permită să trecem prin nisipul moale din deşert fără să ne scufundăm.” “Şi de ce avem aceste gene lungi şi grele?” “Ca nu cumva să ne intre nisip în ochi în timp ce traversăm deşertul”, răspunde mama cămilă. “Dar mamă, de ce avem aceste cocoaşe pe spate?” Mama îi răspunde puţin impacientată de întrebările puiului: “Le avem ca să păstreze grăsimea când avem drumuri lungi de făcut prin deşert, fără să ne trebuiască apă.” “Aha, am înţeles!”, spune puiul. “Avem picioare mari ca să nu ne scufundăm, gene lungi să nu ne intre nisip în ochi şi cocoaşele ca să păstrăm mai bine apa. Dar mamă, atunci ce căutăm noi în grădina zoologică?” Viaţa modernă, continuă părintele Munachi, ne face să ne simţim uneori ca o cămilă la Zoo. Asemenea personajelor tocmai amintite, avem nevoie uneori să mergem în deşert pentru a descoperi cine suntem cu adevărat. Postul ne invită să intrăm într-o astfel de experienţă a deşertului.

Însă acum, vă voi adresa următoarea întrebare: ce credeţi, mai este postul de actualitate, nu este el doar o rânduială specifică mănăstirilor, greu de suportat de noi ceilalţi?... Probabil că da, în societatea laicizată în care şi noi suntem încorporaţi, postul nu mai pare atât de actual; însă eu am certitudinea că fiecare dintre noi îl poate actualiza în mod propriu. Păi cum, veţi spune, nu însuşi Hristos a decretat: „Nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om” (Matei XV, 11), ce mai este de actualizat? Este adevărat, însă tot Mântuitorul ne învaţă să-i urmăm exemplul şi să ne găsim un deşert personal în propriile vieţi pentru ca astfel, să ne putem debarasa de zgomotul cotidian de fond şi, în linişte, să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, tocmai pentru a ne redescoperi cine suntem cu adevărat.

Parcă mai mult ca niciodată, astăzi există şi moduri greşite de a ţine post. De multe ori această practică este în mod voluntar confundată cu dietele alimentare sau sportive, cu fenomenul social de răzvrătire numit greva foamei, sau cu regimul ţinut pentru a dobândi o siluetă conformă modei contemporane. Care sunt lucrurile care lipsesc tuturor acestor practici, diferenţiindu-le astfel de post?... Credinţa, dragostea, renunţarea la pofte şi mai ales, intenţia de a face toate acestea doar pentru consolidarea relaţiei personale cu Dumnezeu.

Post nu înseamnă să mâncăm mai puţin sau să renunţăm la diverse alimente, apoi gata, ne-am făcut datoria! Post înseamnă să renunţăm la tot ceea ce ne împiedică să consolidăm relaţia cu Domnul. Să postim, spre exemplu, la internet sau la televizor, la alcool sau la tutun, la orice alt viciu sau păcat. Chiar, să renunţăm în acest post la orice fel de păcat, iar apoi, nimeni nu ne va mai putea reproşa faptul că am consumat carne. Păi nu stabilisem mai sus că „ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om”? Chiar aşa, dacă ni se pare greu să renunţăm la carne, putem în schimb să renunţăm la a comite păcate de orice fel! Iar dacă se încumetă cineva să ia această decizie, vreau să fiu primul înştiinţat.

Însă nici abstinenţa de la diversele tipuri de alimente sau de la orice alte plăceri nu înseamnă mare lucru, dacă toate aceste renunţări nu sunt transformate în acte de caritate, în pomană pentru alţii. În post putem, mai mult decât oricând, să-i înapoiem Domnului ceea ce ne-a oferit gratis! Şi totuşi, nici măcar acum, postul nostru nu ar fi întreg. I-ar mai lipsi rugăciunea, întâlnirea intimă şi personală cu Dumnezeu.

Voi reveni la cum să ne însuşim şi la cum putem reactualiza postul fiecare dintre noi. Cu convingerea că nu toţi suntem la fel, nu toţi dispunem de aceeaşi sănătate, vârstă, fizionomie, situaţie materială sau pregătire profesională, îndrăznesc să afirm că nu putem avea toţi aceeaşi unitate de măsură în stabilirea unui îndrumător universal valabil al postului. Nu putem să ne încadrăm toţi, spre exemplu, în norma: „Sunt datori să ţină post copii mai mari de 14 ani şi adulţii care au mai puţin de 60 de ani”. În schimb, rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi să decidem la ce vom posti, iar pentru aceasta va trebui mai întâi să identificăm care sunt adevăratele obstacole care ne obturează conexiunea cu Dumnezeu.

Înainte însă de a hotărî cum şi la ce puteţi posti, vă recomand să aveţi un colocviu în acest sens cu îndrumătorul dvs. spiritual, dar şi cu membrii familiei dvs. Mântuitorul şi Biserica, mireasa sa, doresc ca renunţările, pomenile şi rugăciunile pe care le vom face în acest post să reprezinte o convertire individuală şi să fie liber alese de fiecare dintre noi, dar nu doresc ca acestea să devină şi nişte capricii personale care să-i afecteze în vreun fel pe cei din jur.

„Când postiţi nu fiţi trişti ca ipocriţii, căci ei îşi strâmbă feţele, ca să arate oamenilor că postesc. Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, care este în ascuns. Şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti” (Matei VI, 16-18).

Acestea fiind spuse, nu îmi rămâne altceva de făcut decât să vă urez şi eu, la fel ca părintele Munachi: Bine aţi venit in Post! Bine aţi venit în deşert!

N.B.: Decretul 20/21.05.2009: Postul şi Ajunul în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică