Copii iarăși

Marcu 10, 13-16

Vă mai amintiți cât de tare ne doream să creștem mari atunci când eram copii? Voiam să ardem repede etapele copilăriei, să fim puternici și independenți, să devenim astronauți, sau pompieri, sau polițiști, sau doctori. Eu, de pildă, abia așteptam să cresc și să mă fac CFR-ist ca tata. Visam să am locomotiva mea pe care să o conduc pe unde îmi doresc eu, prin toată țara. Și uitați-vă ce am ajuns!

“Să cresc într-o zi cât alții într-un an,

Din clipa aceea doar asta visam:

Să urc în mașina vieții, să plec

Și să nu mă opresc, până când n-am să cresc.”

Acestea sunt versurile unui cântec numit Zile fericite, al trupei Vama, în care sunt convins că mulți ne regăsim, pentru că și noi ne-am dorit să devenim cât mai repede cineva, să fim oameni mari. Probabil că același lucru și-l doresc și tinerii zilelor noastre și e firesc să fie așa. Însă evanghelia ne arată că voința lui Dumnezeu este opusul voinței noastre, că Dumnezeu vrea ca adulții să se facă mici: “Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea”. Iată, așadar, Dumnezeu vrea să redevenim copii.

Cum adică? Să redevenim mofturoși, și smiorcăiți, și plângăcioși? Evident că nu, ci să acceptăm că în această viață suntem vulnerabili și că avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, la fel cum acceptam acest lucru când eram mici și depindeam întru totul de părinți. Să ne amintim de siguranța simțită în brațele protectoare ale părinților noștri. Aceeași siguranță ne-o dă și Dumnezeu, dacă ne recunoaștem limitele și ne abandonăm lui. În plus, dacă eram ascultători, primeam ceea ce bunii noștri părinți ne promiteau. Iată ce înseamnă să primim Împărăția lui Dumnezeu ca niște copii.

Și să ne mai amintim cum, micuți fiind, încercam să ne imităm părinții. Cum ne încălțam în pantofii lor sau cum le copiam comportamentul și vorbele. Așa cum un copil învață de la părinți, imitându-i, să se comporte sau să vorbească, tot la fel și noi suntem îndemnați de evanghelie să imităm modul de viață al lui Isus, cel care s-a supus voinței Tatălui și s-a făcut pui de om, pentru mântuirea noastră. Și aceast lucru poate înseamna să primim Împărăția lui Dumnezeu ca niște copilași: să îl imităm cu seninătate pe Mântuitorul în tot ceea ce facem.

În concluzie, metoda cea mai sigură de a urca la Cer este să ne coborâm și să ne facem mici, pentru că cine posedă smerenia sau modestia copiilor – care de fel nu sunt ipocriți, și abițioși, și vanitoși – este mare în fața lui Dumnezeu. Amin!