Despre autoritate

Luca 20, 1-8

Suntem în ultima săptămână din viața pământească a lui Isus. Domnul este aclamat de mulțimi la intrarea în Ierusalim, apoi îi alungă pe vânzătorii care transformaseră Templul în peșteră de tâlhari și începe să predice poporului. Deranjați de atitudinea și de prezența lui Isus în Templu, mai marii israeliților – preoţii cei mai de seamă, cărturarii și bătrânii – căutau motive pentru a-l putea condamna. Așa că se apropie de el și îl întreabă cu ce putere, cu ce autoritate face aceste lucruri. Cunoscându-le șiretlicul, Isus îi întreabă despre botezul lui Ioan: Era din cer sau de la oameni? Evident, mai marii religioși ai Ierusalimului nu recunoșteau autoritatea dumnezeiască în numele căreia își desfășurase misiunea Botezătorul. Nu i-ar fi recunoscut deci această autoritate nici lui Isus. De fapt, nu asta îi interesa pe ei, ci, cum spuneam, să obțină dovezi pentru a-l condamna pe Hristos. Și de aceea nici Isus nu le-a dat satisfacția de a le răspunde.

Vă invit să vorbim puțin despre această chestiune a autorității. Cu toții înțelegem foarte bine cuvântul acesta, autoritate, care exprimă stăpânirea, controlul. Noi înțelegem ce înseamnă și să fii sub autoritate, dar și să deții autoritatea. Pentru că am întâlnit autoritatea încă de când am fost mici, în propriile case, atunci când ne aflam sub autoritatea părinților noștri. Apoi la școală, când ne aflam sub autoritatea profesorilor. La fel și pe stradă, atunci când ne aflăm sub autoritatea unor reguli sau legi, precum cele de circulație, impuse de stat. Suntem deci obișnuiți cu ideea de a ne afla sub o autoritate. Dar, în același timp, și noi am primit autoritate asupra altora. Ca părinți, ca profesori sau formatori, ca șefi la serviciu... Mai multă sau mai puțină.

Când vine vorba de Hristos, autoritatea este o realitate foarte diferită de cea a omului. În mâinile omului, puterea devine bogăție, stăpânire, silnicie, război și moarte. În cazul Mântuitorului puterea devine umilință, slujire, iertare, iubire și viață. Slujire care dă viață și nu exploatare și moarte! Atotputernicia lui Dumnezeu este diferită de felul în care ne-o închipuim noi și ni s-a revelat pe cruce. Adevărata autoritate este să te pui mai jos decât ceilalți. Adevărata putere este slujirea: “Că Fiul Omului n-a venit ca să i se slujească, ci ca el să slujească şi să‑și dea viața răscumpărare pentru mulţi” (Marcu 10, 45). Și mai știm că Isus pune în practică ceea ce spune şi ceea ce cere să se facă.

În concluzie, Mântuitorul ne-a arătat că a avea autoritate înseamnă a-i sluji pe ceilalţi, că a fi puternic înseamnă a fi bun şi mărinimos, că a fi bogat înseamnă a te lăsa sărăcit pentru ceilalţi și că a fi cel dintâi înseamnă a lua locul celui de pe urmă. Aceasta este unica metodă prin care ne putem impune autoritatea asupra celorlalți, conform voinței lui Dumnezeu. Amin!