vineri, 31 decembrie 2021

Fieca

✅Fie ca să nu treacă nicio zi din acest an nou fără să vă rugați! 365 de zile, minim 2-3 minute, de două ori pe zi. La fel ca spălatul pe dinți. De fapt, dacă nu găsesc un alt prilej, novicii se pot ruga și în timpul periajului dentar.

✅Fie ca să nu treacă nicio duminică fără să participați la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie! 52 de duminici, câte două ore, cu drumul inclus. Praznicele împărătești - adică marile sărbători, dar mă dădeam mare - sunt bonus. Nu e chiar mare lucru. E ca și când am vedea, săptămânal, încă două episoade din serialul preferat, dar fără plata vreunui abonament.

✅Fie ca să vă spovediți în fiecare lună! Cel puțin. Doar de 12 ori pe an. Mai puțin decât timpul petrecut la cumpărături pentru a ne reînnoi ținutele. Muuuult mai puțin. Tot o reînnoire e și spovada, dar pe interior.

✅Fie ca să citiți zilnic câte un capitol din Biblie! Astfel ați reuși să parcurgeți Noul Testament în 260 de zile. Așadar, ar mai rămâne timp și pentru parcurgerea unui studiu biblic. Alte două minute câștigate în fiecare zi. Iar Biblia poate fi găsită și online. Chiar și în format audio! Sunt convins că nu veți găsi vreun hit care să dureze doar două minute pe Spotify.

✅Fie ca să citiți măcar 2-3 cărți pe lună! Deci vreo 25-30 în tot anul. Garantez că Fb-ul o să vi se pară mult mai distractiv după câteva zeci de pagini de carte citite zilnic. Și, în definitiv, cam asta ne dorim de la rețelele de socializare - entertainment.

✅Fie ca să-i binecuvântați pe toți cei pe care îi întâlniți zilnic! În loc să le spuneți printre dinți ce bine le stă părul, spre exemplu, sau ce tricou drăguț poartă, le puteți spune: Dumnezeu să te binecuvânteze. Verbal sau în gând, în funcție de curajul din dotare.

✅Și mai fie ca să nu consumați excesiv la noapte! Că mâine e praznic împărătesc. A se revedea cel de-al doilea punct.

____________
☝️Fie ca și eu să mă țin de toate aceste angajamente în 2022. Așa am putea fi mai buni. Și eu, și anul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eşti liber o clipă?... Atunci scrie şi tu ceva, însă nu orice!