A trece altfel prin pandemie

De ce Binele se cuvine să ne afle pregătiți, Un jurnal din vremea pandemiei, publicat la Editura Humanitas în acest an, depășește așteptările cititorului curios. S-ar putea crede că autorul – Mihai Frățilă (episcop greco-catolic de București) – detaliază în volumul său evoluția propriei sale simptomatologii în boala provocată de Covid-19. De fapt, descoperim din primele capitole cum anume autorul se folosește de experiența infectării pentru a-și reconsidera prioritățile. Și o face pentru a atrage atenția asupra unei alte pandemii decât aceea la care toți ne-am fi așteptat: aceea a “dizabilităților sufletești”.

Cartea se citește dintr-o răsuflare. Ademenit de subtitlu, cititorul se află într-adevăr pus în fața unei patologii medicale sui generis. Nu în fața uneia individuale, de regulă subiectivă, ci a aceleia legată de simțul societății care, printre atâtea infirmități, suferă și de paralizie spirituală. Și pentru că e vorba despre o pandemie a confruntărilor sufletești, autorul identifică, spre exemplu, riscul “folcloric” – predaniile numite adeseori cu emfază ca fiind strămoșești! –, în fața cuvântului viu al Scripturii. Autorul află ocazia de a evoca din propria sa postură ecleziastică – nu e puțin lucru! – primejdia superficialității care slăbește fundamentul credinței multor creștini.

Volumul ajută la delimitarea răului de bine, un atribut specific spiritului creștin. Înainte de a răspunde chestiunii ridicate de titlul cărții sale, Mihai Frățilă se folosește de miracolul vindecării demonizaților din ținutul Gadarenilor pentru a aborda problematica Răului. Și acest lucru este făcut cât se poate de pragmatic, fiind adusă în discuție și experiența pe care Biserica Greco-Catolică a avut-o cu forțele Răului în perioada totalitarist-comunistă. Apoi, cititorul primește acel pro-memoria al referințelor credinței, oferite societății post-decembriste pentru a reconsidera rănile trecutului, dar și recentele dezechilibre cauzate de noile întruchipări ale Răului, precum disprețul față de om și familie, “normalizarea” imoralității, political correctness-ul etc., toate fațete ale actualei secularizări

O altă temă care parcurge ca un fir roșu paginile acestui volum este vanitatea – păcatul capital asociat cu judecățile facile, cu părerea bună despre sine, dar și cu disprețul față de semeni și, implicit, față de Dumnezeu. Ajuns în acest punct și dând dovadă de curaj, autorul își face el însuși un examen de conștiință – un veritabil mea culpa –, recunoscând că, pentru a depăși astfel de “aventuri nefericite”, trebuie să te lași ajutat. De aici și remarcabila concluzie a unuia dintre capitole: “În viață lucrurile cu adevărat importante nu se obțin, ci se primesc”.

Spuneam despre această carte că este una dintre acelea care se citesc dintr-o răsuflare. Finalul cărții nu îl va găsi pe cititor dezamăgit de faptul de a nu fi reușit să pătrundă mai mult în intimitatea unui ierarh bisericesc trecut prin îmbolnăvirea cu covid. De fapt, acesta va fi surprins să descopere o radiografie pertinentă a propriei societăți, prea superficial trâmbițat creștină și în care cel mai prețios lucru rămâne zestrea de stăruință personală și de compasiune. O radiografie făcută cu franchețe și care îi va dezvălui cititorului faptul că în fața răului pandemiei omul nu poate fi un cobai din perspectiva credinței, ci colaborator veritabil al unui plan de care Pronia nu rămâne niciodată străină. Suferința – conchide episcopul Frățilă – poate fi, tocmai de aceea, considerată o școală a credinței propusă de Isus. O experiență menită într-adevăr să-l reveleze pe Dumnezeu, dar și pe aproapele aflat în suferință. Fiindcă Binele “se cuvine să ne găsească gata de a-l recunoaște, ca să-l facem să rodească”, în acea omenie pe care omul trebuie să știe să o dobândească.