luni, 20 septembrie 2021

C.E.R.C.E.T.A.Ș.

 Deseori suntem întrebați: Ce înseamnă să fii cercetaș? Pentru noi, Grupul "Sfântul Francisc" Râmnicu Vâlcea - ACCR FSE, înseamnă foarte mult. Atât de mult, încât ne este destul de greu să formulăm un răspuns ferm și cuprinzător. Și asta deoarece simțim că cercetășia e mai mult un spirit și mai puțin un fenomen concret. Mai mult o stare și mai puțin un punct ce poate fi determinat. Similar Paradisului.

Desigur, am putea încerca și câteva răspunsuri precum: cercetășia este o mișcare a tinerilor, sau un mod de educație complementar, sau o metodă pedagogică etc., dar va trebui să recunoaștem că acestea sunt doar parțiale.
Totuși, un răspuns mulțumitor – dar nu complet! – poate fi găsit fix în cuvântul care ne leagă, în acronimul: CERCETAȘ. Așadar, ce înseamnă să fii cercetaș? Și mai exact, care sunt lucrurile ce ne definesc?
Credința. Unul dintre principiile noastre amintește că cercetaşul este mândru de credinţa lui şi că el doreşte ca Împărăţia lui Dumnezeu să domnească în viaţa lui şi în lumea întreagă. Credința în Dumnezeu – Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt – este deci un element fundamental al vieții noastre și suntem onorați să dăm mărturie despre aceasta, în special prin faptele noastre.
Echipa. Anturajul sau mediul în care cercetașii cresc este unul dintre cele mai importante elemente în formarea acestora. Nu întâmplător am pus acest factor imediat după credință. Patrula este locul în care cercetașul învață, împărtășește, oferă și primește încredere, muncește, se bucură și își definește caracterul. Iar lucrul în echipă este una dintre regulile de bază ale pedagogiei cercetășești.
Responsabilitatea derivă din promisiunea făcută de cercetași: “Promit, cu ajutorul harului dumnezeiesc şi angajând propria mea onoare, că îi voi servi cât mai bine pe Dumnezeu, Biserica și patria! Promit că îmi voi ajuta aproapele în orice împrejurare şi că voi respecta legea cercetăşească!”.
Cinstea ne definește caracterul și de ea depinde în mare măsură succesul nostru în această viață. Un tânăr onest este unul corect, integru, unul care spune întotdeauna adevărul, dar și unul care știe să își recunoască limitele și greșelile. Unui cercetaș nu îi face cinste să copieze la examene, spre exemplu, sau să trișeze la concursuri, sau să profite de slăbiciunile celorlalți pentru a obține diverse beneficii personale. Toate acestea știrbesc atât propria reputație, cât și pe cea a echipei sau a grupului de cercetași.
Efortul. Legea a șaptea spune că cercetașul nu face niciun lucru pe jumătate. Suntem și noi convinși de faptul că toate lucrurile bune ascund o muncă asiduă. Cei mai buni sportivi ai lumii au depus un efort considerabil – probabil mai multe zeci de mii de ore de pregătire – pentru a obține performanțe remarcabile. La fel și cei mai buni oameni de știință. Dar avem și exemple care confirmă că talentul nesusținut de un efort constant este doar un foc de paie. Și pentru că tot am adus vorba...
Talentul. Cu toții suntem creați după chipul lui Dumnezeu. Asta înseamnă că fiecare dintre noi deține un minim de creativitate, de talent. Să nu credem că doar sportivii sau doar artiștii sunt talentați, pentru că la fel sunt și doctorii, și profesorii, și bucătarii, și IT-iștii etc. Chiar și preoții pot fi talentați. De cercetași nici nu mai vorbesc, lor li s-a turnat în sân o măsură bună, îndesată, care se varsă pe deasupra (cf. Luca 6, 38). Să reținem totuși că talentul în care nu investim efort devine și el un talant băgat în pământ.
Amabilitatea. Există câteva legi cercetășești care fac referire la această calitate, așadar amabilitatea nu putea să nu fie inclusă în această listă. Este suficient să reluăm câteva dintre acestea.
- Cercetaşul îşi ajută aproapele în orice împrejurare.
- Cercetaşul este prietenul tuturor şi fratele oricărui alt cercetaş.
- Cercetaşul este politicos şi generos.
- Cercetaşul este socotit şi are grijă de lucrurile celuilalt.
- Cercetaşul este curat în gânduri, cuvinte şi acţiuni.
Școala. Mai mult decât elevi, școala ne formează ca persoane. Este adevărat că nu toate cunoștințele dobândite pe parcursul școlii sunt la fel de utile, însă nici despre cunoștințe total inutile nu putem vorbi. Experiența mi-a dovedit că și cele mai lipsite de importanță discipline s-au dovedit a avea utilitatea lor într-un anumit moment. Și nici nu îmi amintesc de vreun cunoscut care să fi avut de suferit din cauza prea multei învățături. Ba dimpotrivă, vremurile pe care le trăim ne demonstrează fix contrariul.
Spuneam la început că acronimul CERCETAȘ ne poate oferi doar un răspuns satisfăcător la întrebarea în cauză. Dar dacă sunteți mai pretențioși și doriți un răspuns deplin, va trebui să vă pregătiți echipamentul și să vă alăturați activităților noastre. Numai așa vă puteți edifica. Credeți-ne, pe cuvânt. De cercetași.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eşti liber o clipă?... Atunci scrie şi tu ceva, însă nu orice!