Are neobrăzarea limite?

16 decembrie 1989, Timișoara - începutul sfârșitului dictaturii din România. Însă, pentru unii conaționali, amintirea evenimentelor din acel decembrie însângerat este doar un motiv pentru a deplânge soarta totalitarist-comunismului românesc.

Cum poți să spui că Ceaușescu și nomenclatura bolșevică au făcut și au dres baraje, case pentru poporime, transfăgărășane, magistrale și canale? Ce, le-au făcut ei că și-au topit robinetele de aur din vilele de protocol sau că și-au golit conturile în valută pentru asta? Toate acestea au fost făcute din proprietățile naționalizate - materiale și intelectuale - ale celor mai silitori și mai competenți dintre români.

Motorașele și tractorașele plânse azi cu lacrimi de crocodil au fost făcute cumva de neamurile grozeștilor, paukerițelor, dejilor și ale ceaușeștilor? Sau de voluntarii involuntari cu cravate roșii și cu berete muncitorești? Și dacă da, atunci cercetătorilor și inginerilor deținuți în lagărul de exterminare numit RSR ce li se mai datorează?

Cică în anii "80 ar fi plătit tovarășu' toată datoria externă a țării. Păi, cine a platit-o, tovarăși, Ceaușescu și acoliții lui sau nefericiții captivi ai bolșevismului?

Și cine a îndurat frigul din case iarna, cui i-a curs apa caldă rece, cui i s-a stricat laptele în frigiderele fără curent electric, cine își înmuia în aburi pâinea tare adusă în saci de rafie de la București, cine a primit ștrampi în loc de izmene cadou de la Moș Gerilă, cine considera adidașii de porc drept delicatesă de anul nou? Hai, lămuriți-ne, cine?

Cine asculta radioul ascuns sub pernă? Cine se uita peste umeri înainte de a intra în casele transformate în biserici clandestine? Și cine și-a plâns morții morți fără lumină?

Când nostalgicii epocii de aur văd comunismul în pagode dezgustătoare și în defilări megalomane, alții - bieții de ei - îl văd în orfelinate mizere și în cimitire fără cruci.

Cum să vă urcați pe mormintele inocenților, doar pentru a atinge cu pumnii strânși soarele socialiștilor? Cum să fiți nostalgici după suferința celorlalți, doar pentru că vouă v-a priit atunci? Și care e limita neobrăzării voastre?